Ansamblul Folcloric Ördögborda din Bălan
. . . Meniu . . .
Pagina principală
Poze
Dansatorii
Ördögborda

Elevenek

Prücskök

Cei care au dansat
Zsengicék
Botorka
Marii batrâni

Activităţi
Folclor
Muzică populară din Ciuc
Textele cântecelor
Portul popular
Dansurile populare
Cladirile
Lasatul secului: [HU] [RO]
Cânepa (ro)
Nunta
FILME
Folclor tiganesc

Relatii, adrese

 



Clubul Copiilor din Balan

- ÖRDÖGBÖRDA NOU!!!

- Fundaţia Culturală Téka

- Asoc.de dans pop.al magh.din România

- Ansamblul Háromszék

- Ansamblul Harghita

- FOLKRÁDIÓ

. . . Lincuri, legături . . .

Geografia României

Caracterizarea Geografică a regiunii

Cercetari Geologice Hasmas

Hochey Club Bălan

Sândominc

 

. . . Altele . . .

Downloads:
Kedvencekhez
Pune la pagini îndrăgiţi 

 

Untitled Document Untitled Document

Specificul nunţii în zona Ciucului de Sus, judetul Harghita

Sándor Ágnes Adrien

2002

Introducere

Lucrarea de fata a luat nastere din motive bine întemeiate. Sunt atrasa de dansurile populare înca de când eram mica, bunicul meu era un om iubitor de folclor (era un renumit colacar la nuntile din satul natal), mama mea la rândul ei a dansat în formatia de dansuri populare din Liceul Teoretic-Miercurea-Ciuc, unde ajungând si eu ca eleva, la propunerea unui profesor am început sa frecventez „casa dansului popular” organizat în casa de cultura din localitate. Dansul popular a devenit un lucru vital pentru mine, am dansat în liceu si mai apoi si la Timisoara în facultate.

Casnicia mea se datoreaza tot dansului popular sotul meu este si el un bun dansator. Nunta noastra care a avut loc în anul 1995 a decurs ca o nunta traditionala dintr-un sat din Ciucul de Sus. Amândoi am îmbracat costum poular.

Împreuna cu sotul meu ne ocupam mai bine de sapte ani cu predarea dansurilor populare la copii de vârsta 4-18 ani. Încercam sa le facem cunoscute cât mai multe dansuri, din mai multe zone si pentru a însusi dansurile îi purtam cu noi în aceste zone folclorice.

În fiecare an organizam în orasul nostru Balan, judetul Harghita- un festival international de dansuri populare pentru copii.

În luna aprilie anul current am organizat o nunta pentru copii împreuna cu prietenii nostri din satul Ineu-Ciuc. Cu aceasta ocazie am încercat sa reînviem nunta traditionala a copiilor.

Aceasta traditie a existat pâna în anii '50 fiind o buna ocazie pentru cei mici de a învata regulile scrise si nescrise a nuntii, a vietii de la sat.

Aceste norme devin cunoscute de toti copii si la vârsta de adult sunt respectate ca atare. Cunoasterea acestor norme au dat posibilitatea în trecut ca societatea sa functioneze bine: exista respect reciproc între oameni, se cunosteau (cu exactitate) relatiile de rudenie, se tinea cont cine este dator (cu munca, claca, cu invitatia la nunta, etc.) la cine, se tinea cont de sarbatorile religioase s.a.m.d.

Dintre toate obiceiurile existente la noi am ales nunta deoarece este una din cele mai frumoase traditii, totodata nunta este un moment important în viata fiecaruia.

Nunta

1. Posibilitati de cunoastere a partenerilor

 

Dansul ocupa un loc important în viata omului de la sat. Se împletea cu viata de toate zilele o înfrumuseta. Distractia tineretului erau ocaziile de dans, aici se cunosteau, faceau curte, aici îsi traiau viata de societate. Fetele care erau dansatoare bune erau mai cautate, iar baietii care dansau frumos aveau un atu fata de ceilalti.

Cunostintele de dans nu erau necesare doar când omul era tânar, ci si pe tot parcursul vietii, erau sarbatori unde dansul era un lucru “obligatoriu”. La nunti dansurile erau conduse de cei batrâni.

Ocaziile de dans au avut loc de dragul dansului, cu aceasta ocazie s-au strâns tinerii si batrânii din sat. Cei batrâni daca nu dansau, se delectau, comentau dansul tinerilor, iar mamele erau atenti de câte ori joaca un flacau pe fiica ei.

Cea mai raspândita ocazie de dans era dansul de duminica dupa amiaza, mai apoi nuntile. În timp de vara pentru o buna desfasurare a muncii se organizau claci cu ocazia caruia se si juca seara.

Tinerii organizau “casa dansului”, care era mai des pe timp de vara (începând de 24 aprilie-Sf. Gheorghe si pâna la 29 septembrie-Sf. Mihai). Organizatorii închiriau o sura (în timp de vara) sau o casa (în timp de iarna) pentru care plateau: vara cu munca pe ogor- baietii mergeau la cosit, iar fetele la prasit, iar iarna plateau în natura: lemn de foc, recolta. Cine nu mergea la munca, platea cu bani. La fel se plateau si muzicantii. Chizesii alesi erau flacai seriosi si muncitori, care puteau plati avans muzicantilor si celui care închiria locul pentru organizarea dansului pe timp de un an. Camarasul ales avea menirea de a strânge banii, mâncarea si bautura necesara.

Evenimentele de dans cele mai remarcabile aveau loc cu ocazia diferitelor sarbatori ca: craciunul, anul nou, pastele- dupa dans flacaii se adunau si alegeau “chizesii” adica pe cei care anul respectiv urmau sa organizeze ocaziile de dans, rusalii.

Marea majoritate a generatiei bunicilor nostrii nu au petrecut mult timp împreuna. Fetele tinere erau trimisi în orase mari (Brasov, Bucuresti, Galati) ca servitoare, iar baieti erau învatati sa lucreze la padure, pe cîmp. Ocaziilecând tinerii puteau sa faca cunostinta unul cu celalalt erau: clacile, sarbatorile religioase, sezatoare, dansurile organizate cu ocazia carnavalului (perioada dintre posturi), casele de dans. Este important de mentionat ca tinerii nu aveau voie sa petreaca în alte sate învecinate, nici macar în acelasi sat, cel din Joseni nu mmergea în Suseni (Joseni,Suseni-parti ale unui sat).

În luna octombrie începeau sezatoarele pîna nu începeau muncile agricole de primavara. Sezatoarele erau orgnizate de 8-10 fete, unde se lucra, dar momentul important avea loc când soseau flacaii si se dansa. Aceste sezatoare erau cele mai bune ocazii de a se cunoaste tinerii.

 

2. Pregatirile de nunta

Evenimentul nuntii este precedata de o serie de evenimente, care pregatesc si ajuta buna desfasurare a nuntii propriu zise.

Invitarea nuntasilor este facuta cu mult fast. Se alege câte un vataf (unul din partea miresei si unul din partea mirelui). Ei sunt cei care cheama la nunta invitatii în duminica saptamânii premergatoare nuntii. Lista invitatilor este întocmita cu mare atentie luându-se în considerare domiciliul fiecarui invitat. Vataful îmbracat în costum popular cu un baston înpodobit în mâna porneste la drum sa invite nuntasii.

Un rol important la pregatirea nuntii o au rudele apropiate a mirilor si vecinii. Barbatii “golesc casa”, pregatesc zestrea fetei care este încarcata în carute în joia premergatoare nuntii. Cu aceasta ocazie se scria si un inventar cu tot ce primea fata de la parintii ei. La inventarierea obiectelor si scrierea foii de zestre participau: mireasa si mirele, parintii, doi-trei martori si femei care aveau menirea de a stabili valoarea zestrei. Nu exista în însusirea obiectelor o anumita clasificare, nu era nici un obiect mai important decât celalalt ca el sa fie trecut primul pe lista. Inventarul arata dupa cum urmeaza:

•  se scria în coltul de sus în dreapta, numele miresei, si data inventarierii

•  s-a înscris numele si prenumele parintilor (se trecea numele de fata a mamei) dupa care începea însiruirea obiectelor

•  la capatul inventarului se trecea valoarea totala (se scria si cu litere) a zestrei

•  se trecea locul si data inventarierii, numele evaluatoarelor si a martorilor.

Cu o saptamâna înaintea nuntii se organiza claca si vecinele împreuna cu mama miresei pregateau taiteii de casa sub forma de melci. Tot atunci se ofereau alimente pentru diminuarea cheltuielilor parintilor. Oferirea alimentelor era voluntara, cine trimitea bine, cine nu, nu era nici o suparare. Cei care totusi sunt “obligati” sa ofere alimente (faina, 1 kg; oua, 5-6 bucati; ulei, untura, pasare – cocos sau gaina) sunt rudele apropiate (fratii), nasii, nasii de cununie si vecinii. Cei care nu au trimis, puneau bani.

Vecinii sunt cei care ajuta în continuare la taierea pasarilor, curatirea zarzavaturilor, coacerea pâinii si a prajiturii “k ürtoskalács” (cozonac specific zonei: aluatul este înfasurat jur-împrejur unui cilindru de lemn, se rostogoleste în zahar, se coace, astfel se obtine o prajitura învelita cu zahar ars), adunarea farfuriilor, a tacâmurilor, si a meselor necesare.

Flacaii în ziua de marti se duc pe munte sa aduca brazi si crengi de brad pentru împodobirea portii si fatadei casei atât la domiciliul miresei cât si la mire.

Prietenele fetei confectionau din hârtie creponata trandafiri colorate cu care împreuna cu flacaii în joia dinaintea nuntii împodobeau brazii si îi montau la cele doua case.

3. Personajele nuntii

Nunta este considerata ca fiind un obicei care este asemanator unei piese de teatru: are personaje, fiecare personaj are un rol bine determinat, este totul organizat. Personajele unei nunti din zona Ciucului de Sus sunt: mireasa, mirele, nasii, colacarul, vorniceii, drustele, nuntasii, mireasa falsa, bucatareasa, ajutoarele, lautarii.

Mireasa este considerata personajul principal al nuntii, cu toate ca ea are un comportament pasiv: ea este îmbracata de nasele ei, parul ei este aranjat de alte femei, ea sta între femei (deobicei în liniste) pâna la venirea mirelui. În majoritatea satelor, versurile cu care mireasa îsi ia ramas bun de la parinti este rostit de catre colacar. Ea învata înainte de nunta rolul miresei: cum trebuie sa apara în fata nuntasilor, cum trebuie sa recite versurile (daca este cazul) fara sa plânga, ce trebuie sa faca pas cu pas în timpul nuntii.

Mirele Rolul mirelui este asemanator cu a miresei. Trebuie sa-si ia ramas bun de la parinti, însa la momentul cel mai important când se cere mireasa, el este doar prezent, colacarul este cel care cere sa se aduca mireasa. Momentul cel mai important în rolul mirelui are loc atunci când îi multumeste socrilor ca au crescut-o pe aleasa lui.

Nasii de cununie sunt nasii care i-au miruit (majoratul religios la romano-catolici) pe miri. Rolul lor este ca sa fie martori la cununie si la nunta (la biserica). Ei nu au un rol activ în derularea nuntii: ei nu organizeaza nunta, nu conduc evenimentele, doar ocupa un loc de frunte în rând si la masa ocupa locurile de lânga miri. Nasii de cununie sunt cei care ofera primii cadourile de nunta.

Vorniceii si drustele Desemnarea lor se întâmpla cu 2-3 saptamâni înainte de nunta. Mirele si mireasa merg la cei mai buni prieteni (prietene) de ale lor si îi roaga sa accepte aceste roluri.

Vorniceii sunt cei care aduc brazii la casele mirilor, care pe urma sunt împodobiti de catre drustele. În timpul nuntii vorniceii au rol de curieri: de la casa mirelui sunt trimisi la mireasa sa afle daca lucrurile stau bine, apoi se întorc ca sa anunte nuntasii ca mireasa este pregatita. Vorniceii stau în rând lânga mire. Drustele trebuie sa prinda pe haina mirtul la vornicei si la mire. Ele în timpul nuntii conduc oriunde mireasa.

Colacarul este la nunta atotstiutorul. El trebuie sa cunoasca bine obiceiurile, trebuie sa aiba grija ca nunta sa decurga normal. Cum spunea si Karda P éter, bunicul meu care sunt atributiile colacarului: „Trebuie sa conduca nunta, sa distreze nuntasii si sa mentina disciplina”. Este unul din personajele principale a nuntii. La nunta toata lumea este subordo-natul lui. În acelasi timp el este „regizor” si interpret. Primul moment important la care participa colacarul este invitarea nuntasilor. El merge de la casa la casa si invita fiecare nuntas în parte, de aceea colacarul este ales de parintii mirilor din rândul rudelor (sa cunoasca majoritatea nuntasilor). Totusi în satele Ineu, Racu, Tomesti colacarul este platit, exista barbati care au „ocupatie” de colacar.

Mireasa falsa nu apare la fiecare nunta, acest rol este jucat de o femeie care are un talent înnascut. Ea distreaza mireasa si nuntasii. Mireasa falsa poate fi doar femeie maritata mai învârsta, dar care accentueaza mereu cât de tânara si de frumoasa este. Este îmbracata aiurea, dar în alb, ca o mireasa, poarta-n brate o papusa din cârpa (mai nou papusa cumparata din comert) cea ce este contrara eticilor de la sat (o fata care a „gresit”, nu poate sa se îmbrace ca o mireasa. Vorbele ei sunt agresive, fata de mireasa care se comporta decent.

Bucatareasa este un personaj din umbra. Ea nu este vazuta, dar se simte prezenta ei. Bucatareasa este contactata de soacre înaintea nuntii cu 2-3 saptamâni. Femeile care se ocupa cu gatitul mâncarurilor la nunti sunt recunoscute de societate, ca fiind pricepute în gastronomie, au un simt estetic dezvoltat. Bucatareasa face lista necesarului: câte kg de carne, faina, zahar etc sunt necesare pentru a gati mâncare pentru un numar de x persoane.

Ajutoarele sunt alese din anturajul apropiat al familiei: rude, vecini, cunostinte. Ei ajuta bucatareasa la gatit, altele ajuta colacarul la servirea mesei. Ei nu sunt platiti, sunt rasplatiti pentru munca lor.

Muzicantii sunt chemati de mire. Se aleg muzicantii care cunosc bine folclorul local si nu prea stau pe „tuse”.

3.4. Nunta

Ziua nuntii s-a schimbat de mai multe ori în decursul anilor: dupa cel de-al doilea razboi mondial (câtiva ani) nunta se tinea în ziua de marti, dupa trecerea anilor duminicile erau zilele în care se tineau nuntile, mai apoi deoarece tot mai multi oameni au început sa lucreze la stat nuntile au fost mutate în zilele de sâmbata.

Pe drumul existentei nunta este popasul cel mai important în viata unui om, el ramâne reperul major, granita dintre doua lumi, care trebuie trecuta exact asa cum fiecare dintre noi a visat.

Evenimentul nuntii porneste în acelasi timp din doua locuri diferite: 1 – casa miresei, 2 – casa mirelui.

Casa miresei

Mireasa este ajutata la îmbracat de sora ei mai mare daca are si de nase. În pantofii miresei mama ei punea bani ca fiica ei sa aiba noroc în viata „sa umble în bani”. În acest timp sosesc nuntasii din partea miresei aducând cadourile, palinca, prajiturile si torturile. Ei sunt întâmpinati de vataful mic si serviti cu bautura si kürtoskalács. Mireasa este pazita de cele doua prietene, drustele si nasele ei. Atmosfera este încarcata, mireasa nu prea vorbeste, toata lumea este în asteptare. Între timp apare si mireasa falsa: o femeie batrâna îmbracata haios, cu o papusa si flori artificiale în mâna, facând pe totii sa râda.

Colacarul când vede ca majoritatea invitatilor sunt prezenti îi roaga sa ofere cadourile de nunta. Aceste cadouri erau obiecte necesare în gospodarie (farfurii, oale, tacâmuri), pasari de curte, uneori cornute etc. Când nuntasii s-au pregatit, mireasa este adusa de druste, invitatii în ordinea bine determinata (nasii de cununie, nasii, rudele, vecinii, prietenii mai învârsta, colegii, fetele, baietii) predau cadourile, colacarul multumind fiecare cadou pe rând, la fel se înmâneaza si bautura (1 l palinca sau 2 l vin) si prajiturile. Cadourile sunt diferite, doar cadoul nasilor este bine determinata: nasii de cununie aduc un set întreg de farfurii (mici, pentru supa si farfurii plate), nasii un covor si/sau icoana.

Casa mirelui

Îmbracarea mirelui este mai simplu, fara mare ceremonie. Soacra mare pregateste hainele necesare, apoi verifica tinuta.

Invitatii sosesc pe rând: cei casatoriti cu cosul plin de „k ürtöskalács” si 1 l palinca, acoperit cu un stergar, cei tineri sosesc cu câte o farfurie de prajitura si bautura. Aceste cosuri si farfurii sunt adunate, scriinduse pe fiecare numele celui care a adus.

Între timp sosesc drustele ca sa puna mirtul pe pieptul mirelui si sa împodobeasca bastoanele vorniceilor – colacarul si vorniceii poarta cu ei în timpul nuntii (chiar si în timpul dansului) câte un baston împodobit cu flori de muscata si panglica rosie -. Vorniceii conduc fetele înapoi la casa miresei, ca sa afle cum stau lucrurile:- daca sunt pregatiti de nunta, daca au terminat de strâns darurile, etc. (Anexa)

Casa miresei

Vorniceii ajungând la casa miresei cauta sa discute cu colacarul: spun ca au venit din partea mirelui si ca el si-a gasit perechea în aceasta casa. Îl roaga pe colacar sa le arate mireasa. În acest moment începe o conversatie glumeata între colacar si vornicei, cum ca: nu sunt pregatiti pentru nunta, ca mireasa este plecata sa strânga flori, ciuperci, este la prasit, etc.

Dupa ce colacarul comunica în sfârsit cu vorniceii, când sa vina dupa mireasa si ei pleaca, mireasa îsi ia ramas bun de la parinti, frati, surori, vecini si prietene. Acest ritual este bine organizat: este mentionat unde trebuie sa stea mireasa cu drustele fata de parinti si rude.

Când mireasa începe sa recite versurile, deja majoritatea rudelor plâng. Mireasa cere ajutorul Bunului Dumnezeu si a lui Isus, s-o ajute în aceasta mare zi, când viata ei de fata se gata. Îi multumeste parintilor ca au crescut-o, au avut grija de ea, la necaz au stat lânga ea, au sfatuit-o când trebuia. Mireasa saruta parintii, fratii, surorile, rudele mai apropiate si prietenele (fetele).

În acest timp atmosfera este încarcata, muzicantii nu cânta la cetera, pâna când apare mireasa falsa, cine începe si ea sa recite versuri de luat ramas bun, versuri pline de zâmbet.

Casa mirelui

Vorniceii se-ntorc de la mireasa si comunica cu nuntasii, ca sunt asteptati dupa cum s-a discutat. Colacarul îi roaga pe nuntasi sa se alinieze în ordine si fara cântec si voie buna, în mare ordine si liniste sa porneasca la casa miresei.

Ordinea în care se aseaza este bine determinata: nasii de cununie si mirele, dupa care urmeaza vorniceii, nasii de botez ai mirelui, cumetrii parintilor, barbatii, flacaii si copii, mai apoi fetele si femeile. Barbatii si femeile nu merg împreuna, ei merg separat aratând lumii ca mirele înca nu are pereche.

Înainte sa porneasca, mirele multumeste parintilor tot ce iau daruit, apoi pornesc la drum, în liniste, fara cântec.

Casa miresei

Alaiul ajungând la casa miresei intra pe poarta larg deschisa si împodobita. Primul care intra pe poarta este colacarul, care se aseaza la capatul scarilor asteptând ca nuntasii sa se apropie cât mai mult de casa.

Bineînteles nuntasii (din partea miresei) iau colacarul la întrebare: „Unde au pornit îmbracati asa frumos?”, “Ce vor?”, “ Si-au adus de mâncare ?”, dar vataful mirelui vrea sa discute doar cu vataful miresei.

Cei doi colacari se saluta reciproc, dându-i multumire Bunului Dumnezeu ca au ajuns la acest moment solemn, mai apoi se trece la târguiala. Se cere mireasa. Cu aceasta cerere începe iar o conversatie haioasa, cum ca: „Mireasa nu este acasa, e plecata sa strânga flori de câmp.” Mireasa nu se da usor, nuntasii mirelui au de ghicit câteva ghicitoare, cum ar fi:

•  „Câti ani are fata, care are 1000 de luni ?”

(83 de ani si 4 luni)

•  „De ce se arde pâinea în cuptor, de ce se înneaca copilul în apa si de ce ramân femeile gravide ?”

(pentru c a nu sunt scoase la timp)

În sfârsit se aduce mireasa, spre mirarea nuntasilor si a mirelui, mireasa este falsa. Mireasa falsa de obicei este o femeie batrâna, îmbracata într-un material alb, cu un voal pe cap legata pe frunte, cu o papusa în brate si un buchet de flori aranjat aiurea (mai nou flori artificiale).

Mirelui nu-i place, dar mireasa falsa nu vrea sa ramâna acasa, îl ia la rost de ce a parasit-o cu copil cu tot, ca doar copilul trebuie crescut si trebuie sa aiba si un tata.

Gluma dupa gluma, nasii de cununie al mirelui intra în casa la mireasa ducându-i buchetul de flori, apoi o conduc afara, unde sunt asteptati de nuntasi. Parintii miresei se aseaza si ei în prispa, mirele urca pe scari si le multumeste ca au crescut fata care îi devine nevasta. Socrul mic cu degetul îi deseneaza pe frunte o cruce, mirele sarutând socrii se retrage lânga nasi.

Colacarul mirelui cere sa se aduca “paharul lui Sf. Ion”, pentru a sfintii încheierea acestui “târg”. Se aduce sticla cu palinca de chimion, dar nu se poate bea din ea pâna nu se striga de trei ori “Deus”. Se servesc nuntasii cu bautura si cu cozonac.

Dupa ce s-a gatat bautura si mâncarea nuntasii sunt rugati sa se alinieze pentru a porni la biserica. Ordinea este: muzicantii merg în fata, mireasa împreuna cu cele doua druste, fetele, femeile, barbatii si flacaii. Dupa ei vine mirele cu nasii de cununie, flacaii si barbatii, fetele si femeile. Colacarul merge în fata -ca în armata ofiterul -în partea stânga a sirului. Pâna la biserica se merge tot fara muzica. La slujba intra toti nuntasii, mai putin muzicantii, ei asteapta în fata bisericii.

În timpul slujbei piata din fata bisericii se umple cu oameni curiosi, cu copii care vor sa vada mireasa.

Mirii sunt primii care ies din biserica, mai apoi nasii de cununie si nuntasii. Începe muzica sa cânte, bautura adusa de nuntasii apare si nuntasii îi servesc pe cei din fata bisericii.

Tinerii încep sa danseze, atmosfera devine voioasa, piata se umple de zgomote ca la bâlci. Între timp mirii si nasii sunt la parohie.

Când se întorc mirii se formeaza iar rândul si se porneste catre casa mirelui (în prezent cele mai multe nunti sunt organizate în sala de bal al consiliului local) – pe un alt drum pe care au sosit la biserica. Se face un „ tur” al satului, pentru ca toata lumea sa vada mirii. Rândul este condus de muzicanti, dupa care vin nasii, mirii, mai apoi nuntasii de aceasta data împreuna cu perechi. Se cânta „este nunta pe strada noastra” si se striga strigaturi de nunta.

Ajungând la casa mirelui (parintii lui fiind deja în prispa) colacarul cere parintilor ca mireasa sa fie primita în familie ca si cum ar fi fiica lor. Ea urca pe scari, le multumeste ca l-au crescut si ocrotit pe barbatul ei, îi saruta si îi îmbratiseaza.

Mai demult când nuntasii mirilor petreceau separat (nuntasii mirelui la casa lui, nuntasii mireasei la casa ei) dupa intrarea miresei în familie, nuntasii mireasei plecau la ea acasa.

Interesant este un ritual – care din pacate s-a uitat si nu se mai practica – când bucatareasa conduce mirii în bucatarie unde ei trebuie sa manânce omleta din aceeasi farfurie, ca sa „orbeasca” unul de dragostea celuilalt (sa nu iubeasca pe altcineva).

Masa de nunta

În timpul nuntii si în trecut, dar si azi se servesc doua mese. Prima masa în jurul prânzului, dupa masa, a doua masa noaptea în jurul orelor 3-5.

La prima masa se servesc deobicei aceleasi mâncaruri, dar aceasta în zilele noastre s-a mai schimbat, mâncarurile devenind asemanatoare celor de la oras.

 

Asezarea la masa

Colacarul este cel care aranjeaza oaspetii la masa. Este o ordine bine determinata dupa care se aseaza nuntasii la masa.

La masa principala la mijloc sunt asezati mirii, în stânga si în dreapta lor stau nasii de cununie, lânga ei nasii de botez, mai apoi cumetrii, vecinii, oaspetii veniti din alte localitati si la urma rudele.

În timp ce se aseaza lumea la masa, bauturile aduse si înscrise (cu numele fiecaruia) se pun pe mese. Muzicantii între timp joaca romante.

Nimeni nu are voie sa se apuce de mâncat pâna colacarul nu „elibereaza masa”, adica spune cu voce tare o rugaciune: îi multumeste lui Dumnezeu pentru mâncare si bautura si cere ca mirii sa fie binecuvântati cu roua cerului si cu unsoarea pamântului. Nuntasii desfac sticlele de bautura, toarna în pahare si ciocnesc pentru miri.

Aperitivul contine mâncaruri pregatite cu ocazia taierii porcului: cârnat, toba, sângerete, jambon împreuna cu oua (vara nu se pregatesc oua, din cauza caldurii) si legume.

Dupa consumarea aperitivului, ajutoarele vatafului (deobicei verisori, tineri) adica „chelnerii” aduc felul întâi, supa. Supa de carne este servita cu taietei (taietei sub forma de spirala) pregatiti special de femei în claca organizata înaintea nuntii. Colacarul este mereu cel care pune mâncarea în fata mirilor, ajutoarele în rând câte unul servesc nuntasii. Munca servitorilor este bine organizata, ei sunt foarte atenti ca nici o masa sa nu ramâna fara mâncare, fara pâine, fara bautura.

Toate mâncarurile ce se servesc sunt anuntate de colacar . Aceste anunturi sunt versuri, versuri care stârnesc râsul.

Servirea supei este urmata de o pauza de cca. o ora, timp în care muzicantii cânta, dar nimeni nu danseaza.

Felul doi este servit apoi colacarul cere ca mirii sa fie ajutati la început de drum, cine cu ce poate, cât îl lasa buzunarul. Cadourile sunt strânse de colacar . Mai demult fiecare cadou în parte a fost aratat la nuntasi si multumit cu voce tare de catre colacar în numele mirilor. În zilele noastre se strâng cadourile si la sfârsit vataful multumeste pentru toata lumea si promite în numele mirilor ca acestia vor recompensa tot ce au primit, dupa posibilitatile lor.

Muzicantii încep sa cânte, mesele din mijlocul salii (camerei) sunt scoase, deoarece începe dansul, petrecerea.

Dansul ocupa un loc important în viata omului de la sat. Se împletea cu viata de toate zilele o înfrumuseta. Copii înca de mici învatau sa danseze, ei erau prezenti si la nunti.

Dansurile care se dansau si se danseaza la nunti sunt foarte variate. Exista mai multe tipuri de dans din Ciucul de Sus:

 

A . Dansurile fecioresti :

- Barbuncul secuiesc ( székely verbunk)

- “Pe jumatate românesc – dansul lui Kedves Árpád (féloláhos)

- ardelean (árgyelánka)

- joc rusesc (orosz zsuka)

 

B. Dansurile î n perechi

- chezes (kezes)

- ceardas lent (lassú csárdás)

- ceardas des (gyors- és sebes csárdás)

 

 

 

 

 

 

 


C. Dansuri de “societate”

- nem tescul lent (l assú németes)-vals de fapt

- polca deasa (sebes polka)

- teper (cepper)

- barza (gólyás)

- evreiasca” ( ö reg zsidó)

- “Hadd el te, kicsike...” (numele dansului=textul cântecului)

- de schimbat (változtatós)

- în afara de aceste dansuri se dansau si “cele sapte feluri”.

 

D. Dans în lant –heisa

 

E. Dansuri care se pot însira în erotica populara:

- dansul soacrei mici;

- ursul.

Ocaziile de dans

Denumirea ocaziei de dans

Participantii

prima-vara

vara

tomna

iarna

în cursul sapt

duminica

ziua

seara

noaptea

Durata

Sezonul,

frecventa

Locul

                 

Dans pt. copii

copii din 1-2 strazi

X

 

 

 

 

x

x

 

 

1 ora

 

duminica, primavara

pe strada

Dans

locuitorii din zone

X

X

x

x

 

x

 

x

x

3-4 ore

 

 

Sezatoare

tineretul

 

 

 

x

X

 

 

x

 

2-3 ore

iarna

într-o casa închiriata

Claca

locuitorii din zone

X

X

x

 

X

 

x

x

 

2-3 ore

dupa munci agricole

 

Balul cânepii

Balul cartofilor

tineretul din zone

 

 

x

x

 

x

 

x

x

6-8 ore

la sfârsit de toamna

într-o casa închiriata

Balul cu cos

casatoritii

X

 

 

 

 

x

 

x

x

6-8 ore

o data în farsching

într-o casa închiriata

Botez

rudele

X

X

x

x

 

x

x

x

 

3-5 ore

 

la casa

Petrecere cu ocazia înrolarii în armata

rudele, prietenii

X

 

x

 

 

 

 

x

x

10-12 ore

februarie, octombrie

la casa

Nunta

rudele, prietenii

X

X

x

x

 

x

x

x

x

o zi

tot anul

la casa

Sf. Ecaterina

locuitorii din zone

 

 

x

 

 

 

 

x

 

3-4 ore

XI. 25.

la casa

Anul Nou

tineretul din zone

 

 

 

x

 

 

 

x

x

6-8 ore

XII. 31.

la casa

Sarbatorile de Iarna (Farsching)

locuitorii din zone

 

 

 

x

X

x

 

x

x

8-10 ore

I.6. – lasatul secului

Casa închiriata

Pasti

prietenii

X

 

 

 

Luni

 

 

 

 

 

 

 

Sf. Iacob

tinerii

X

 

 

 

 

 

 

x

 

1-2 ore

IV.30.

la casa

 

Du pa miezul noptii mireasa este primita în rândul femeilor maritate. Mai demult când nuntile se organizau în casa mirelui si a miresei, sosea o delegatie de la casa miresei (delegatie formata din femei). Mireasa era dusa de aceste femei, pentru a fi „îmbrobodita”. Mireasa este îmbracata în haine de femeie maritata, parul ei este pregatita. Femeia care împleteste cocul, face o cruce pe capul miresei, mai apoi se leaga capul cu baticul.

Jocul nu lipseste nici de data aceasta. Proaspata nevasta împreuna cu alte doua sunt asezate pe scaune una lânga alta si învelite cu o patura. Este chemat mirele sa-si aleaga perechea. El este obligat sa danseze primul dans cu cea pe care a pus mâna. Daca a ales nevasta bine, daca nu, în acest caz ea trebuie sa danseze primul dans cu colacarul.

Se întorc proaspetii casatoritila nuntasi si începe dansul miresei. Dansul miresei nu a fost practicat în trecut, cel putin nu avea mare importanta, doar atâta ca începea dansul.

Ca multumire pentru cadouri, ei servesc toti nuntasii cu prajituri si bautura (bautura servita cu aceasta ocazie se numeste „palinca de sub cocul miresei”).

Când petrecerea este în toi, sosesc mastile. De obicei vecinii, cunostintele care nu au fost invitati la nunta, se mascheaza si sosesc la nunta. Ei nu vorbesc cu nimeni (ca sa nu fie recunoscuti dupa voce), însa aduc o scrisoare cu ei, care este citita de colacar. În aceasta scrisoare mastile cer doar un joc, muzicantii cânta deobicei un ceardas, mastile danseaza cu nuntasii si la plecare primesc bautura si cozonac.

Un alt moment comic reprezinta venirea „tiganilor”. Câtiva barbati, femei si copii se îmbraca în toale de tigani si intra la nunta ca sa le vânda nuntasilor un cal. Tiganii aduc cu ei si un cal, unul dintre ei are legat un baston pe spate, este acoperit cu o patura si pe capatul bastonului este agatat un ulcior. Calul este introdus în sala de hat de catre tiganul batrân, pe cal (sau lânga) vine tiganca si în urma vin purdeii. Începe bâlciul. Tiganul vrea sa vânda calul, nuntasii ofera mai multi bani, toata lumea urla. Galagia îl zapaceste pe tigan si decât sa vânda calul pe bani mai multi, mai bine-l omoara dându-i cu un baston peste cap (peste ulcior), care se sparge si calul cade „mort”. Purdeii încep sa boceasca, dupa putin timp se întoarce „foaia” tiganii vor sa mearga la politie, cum ca nuntasii au omorât calul. Muzicantii încep sa cânte, calul sare-n sus si începe sa danseze împreuna cu tiganii si cu nuntasii.

În jurul orelor 3-5 dimineata se serveste a doua masa. „Meniul” este astfel ales ca aceasta sa fie perfecta pentru cei care petrec. Deobicei se serveste ciorba de perisoare (acra, buna pentru betivi), sarmale apoi urmeaza torturile si prajiturile.

Dupa servirea mesei, colacarul se ridica si spune un toast: îi multumeste nuntasilor pentru deranj, ca au onorat nunta cu prezenta lor, îi multumeste parintilor pentru ca nu au regretat cheltuielile cu aceasta ocazie. Colacarul multumeste Bunului Dumnezeu ca lea dat mâncare si sanatate sa se bucure pentru proaspetii casatoriti.

Petrecerea nu se termina aici...

 

3.5. Rechemarea

Rechemarea este de fapt „epilogul” nuntii. De aceasta data mirele este cel care face invitatiile. Sunt invitati nasii de cununie, nasii, vecinii, colacarii, bucatareasa si ajutoarele. Aceasta rechemare care are loc a oua zi dupa nunta are doua aspecte: rudele mirilor se cunosc mai bine, iar al doilea aspect este consumarea mâncarurilor ramase de la nunta. De multe ori cu ocazia rechemarii se ivea un chef (unii spun ca doua nunti nu fac cât o rechemare). Mai demult cu aceasta ocazie se organiza si „rugaciunea” în zilele noastre aceste doua evenimente sunt separate. „Rugaciunea” este condusa de femei mai învârsta. Ele se aseaza în jurul mesei si de la orele 8-9 seara pâna la miezul noptii se roaga pentru tinerii casatoriti, mai apoi pentru cei morti (din cele doua familii) si la sfârsit pentru toti cei care nu sunt pomeniti de altii. La sfârsit cei prezenti sunt serviti cu cozonac si cu pâine.

Metodologia predarii obiceiurilor si al dansului popular în scoli

Importanta si sarcinile instructiv-educative

Toata lumea traieste cu impresia ca la orice copil îi place dansul si jocul. Din pacate trebuie sa observam, ca multi copii nu agreaza ora de muzica si nici dansul nu-i place.

Oare care ar fi problema cu care ne confruntam?

Poate ca jocul nu este considerat pur si simplu joc, ci avem pretentii mari fata de copii. Este normal faptul ca în ochii copilului matematica nu este o joaca, chiar daca profesorul îl preda “jucându-se”, dar daca jocul nu e considerat joc, iar dansul dans, atunci ne confruntam cu unele probleme.

Legea învatamântului (1995), la articolul 4. prevede:

Învatamântul are ca finalitate formarea personalitatii umane, prin:

- însusirea cunostintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si universale;

- formarea capacitatii intelectuale, a disponibilitatilor afective si a abilitatilor practice prin asimilarea de cunostinte umaniste, stiintifice, tehnice si estetice;

- asimilarea tehnicii de munca intelectuala, necesare instruirii si auto-instruirii pe durata întregii vieti;

- educarea în spiritul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, al demnitatii si al tolerantei, al schimbului liber de opinii;

- cultivarea sensibilitatii fata de problematica umana, fata de valorile social-civice, a respectului pentru natura si mediul înconjurator;

- dezvoltarea armonioasa a individului, prin educatie fizica, educatie igienico-sanitara si practicarea sportului;

- profesionalizarea tinerei generatii pentru desfasurarea unor activitati utile, producatoare de bunuri materiale si spirituale.

La rezolvarea acestor obiective specifice procesului de învatamânt, predarea dansurilor populare îsi aduce importante contributii având un deosebit rol în procesul de instruire si educare în vederea rezolvarii sarcinilor impuse de dezvoltarea societatii, sarcini care necesita noi orientari si modificari în însasi structura procesului de învatamânt, dintre care amintim:

- generalizarea învatamântului primar si gimnazial;

- restructurarea continutului programelor scolare;

- completarea continutului instruirii si educatiei la toate nivelurile de organizare a învatamântului prin activitati extrascolare, organizate de scoli, cluburi, palate ale copiilor si elevilor, administratiile judetene ale taberelor scolare si bazelor sportive, turistice si de agrement, etc.;

- înfiintarea liceelor de specialitate, a caror durata poate fi de 4 sau 5 ani, la care, pe lânga diploma de bacalaureat, se elibereaza absolventilor si atestat profesional;

- introducerea dansului popular ca disciplina scolara în planurile învatamântului primar, gimnazial, liceal si profesional, fiind obligatorie în învatamântul primar, optional în cel gimnazial si facultativa în cel liceal si profesional;

- schimbarea relatiilor profesor – elev;

- asigurarea eficientei învatamântului pentru întreaga masa de elevi, prin luarea în considerare a particularitatilor unor grupuri de elevi sau ale fiecarui elev în parte.

Importanta predarii obiceiurilor si al dansurilor populare se concretizeaza prin urmatoarele :

•  Copii sunt inclusi într-o activitate culturala permanenta, cu program si orar bine definit ceea ce propune o pregatire constincioasa si ordine din partea lor.

•  Copii se simt apreciati si importanti în urma activitatilor lor.

•  Copii îsi cunosc/recunosc cultura populara, – o lume care le va aduce bogatie sufleteasca – identitatea si îsi vor dezvolta personalitatea.

•  Prin combinatiile de miscari si ordonarea, respectiv memorarea acestora copii vor da randament mult mai bun la alte materii ca la matematica, literatura, gramatica,stiintele naturii – dat fiind faptul ca dansul popular se leaga strâns de folclor, etnografie si natura.

•  Se va contura un permanent interes fata de tot ce se leaga de de folclor, îndeletniciri populare, mestesuguri populare.

•  Copii de mic vor recunoaste importanta radacinilor, faptul ca cultura, folclorul din zona unde traim este o VALOARE unica în Europa.

Desi, începând din anul 1990, munca în cluburile elevilor a devenit mai liberala, fiind posibila instruirea copiilor talentati, numarul de ore pe catedra s-a redus, totusi se semnaleaza o decadere de interes din partea elevilor, decadere ce a fost cauzata de lipsa de festivaluri folclorice pe nivel de judet si tara. Fiind organizatorul unei mari festival international pot afirma ca în ajunul pregatirilor pentru festival se îmbunataseste aportul fizic si moral din partea copiilor, se semnaleaza un entusiasm în pregatire si un spirit de concurs sanatos în cadrul formatiilor de copii pe care le pregatesc.

Legatura cu practica este o cerinta importanta ce se poate realiza în timpul predarii, dar mai ales în cadrul unor activitati aplicative.

Astfel sarcinile predarii obiceiurilor si al dansului popular sunt:

- sa cunoasca obiceiurile din zona cum ar fi: cele legate de viata omului: botezul, nunta, înmormântarea, respectiv obiceiurile legate de religie: obiceiuri de craciun, pasti, carnaval etc.

- sa învete cântecele populare si poeziile populare care sunt legate de aceste obiceiuri;

- sa cunoasca dansurile populare din zona;

- copii sa aiba o pozitie corpului corect si sa formam un corp sanatos,

- sa contribuim la dezvoltarea simtului ritmului,

- sa dezvoltam, sa întarim corpul lor,

- sa dezvoltam spiritul de echipa la copii, capacitatea de colaborare, conlucrare

- sa dezvoltam capacitatea de învatare-memorare la copii prin predarea unor siruri legate de miscari, siruri coregrafice, coregrafii, cântece

- sa dezvoltam capacitatea de improvizare la copii

- sa dezvoltam aptitudinea de comunicare; capacitatea de a juca un rol, de a mima, de a putea exprima stari sufletesti cu ajutorul miscarilor,

- sa predam copiilor cât mai multe cântece populare, chiuituri care se leaga de zona folclorica studiata; copii sa respecte strict provenienta cântecelor si dansurilor populare învatate.

- sa se contureze o cunoastere temeinica a zonei folclorice învatate si cunoasterea locului ei în perspectiva altor zone folclorice

- învatarea unui sistem de maniere care functioneaza la sate cu legi nescrise si care au exista întotdeauna. Aceste maniere duc la îmbunatatirea relatiilor baiat – fata si se învata odata cu dansul popular

- întelegerea identitatii si originalitatii folclorului în general, respectarea puritatii acestuia, respectarea folclorului altor popoare si interesul fata de acestea.

- copii sa-si poata exprima opinia în legatura cu unele spectacole vizionate, sa-si permita sa critice sau sa se autocritice

2. Aplicarea principiilor didactice

Pornind de la “Didactica Magna”, în toata literatura de specialitate pedagogica se semnalizeaza necesitatea unor linii directoare de organizare a activitatii didactice, linii numite principii didactice.

Majoritatea teoreticienilor din domeniul pedagogiei recunosc în principiile didactice idei orientative de baza pe care se întemeiaza organizarea si dirijarea activitatii didactice, realizarea obiectivelor instructiv – educative ale procesului de învatamânt într-o perioada istorica data.

Principiile au o mare doza de legitate, deoarece au fost elaborate pe baza unei practici îndelungate si au o aplicabilitate pe o arie larga. Desii principiile exprima relatii legice ale procesului didactic, raportându-se sub acest aspect la legitate, ele nu respecta integral esenta acestui proces. Principiile au rolul de a orienta si regla activitatea de organizare si desfasurare a procesului de învatamânt în asa fel încât sa creeze conditii optime pentru intrarea în actiune a legilor acestui proces. Principiile stabilesc legatura dintre legile obiective si tehnologia didactica, indicând atât orientarea obiectivelor, stabilirea continuturilor cât si precizarea strategiilor, a resurselor, metodelor si tehnicilor de realizare si evaluare a efectelor educative.

Principiile didactice sunt categorii metodologice si au menirea de a oferi puncte de reper orientativ si normative pentru actiunea corelata a tuturor laturilor procesului de învatamânt. Aceste principii asigura, daca sunt respectate, eficienta actiunii de modelare a personalitatii elevului, în conformitate cu scopurile educatiei. Astfel, principiile didactice se cer respectate atât în planificarea obiectivelor si structurarea cunostintelor, câr si în ceea ce priveste selectarea metodelor instructiv – educative si a mijloacelor de învatamânt, în vederea organizarii, desfasurarii si realizarii obiectivelor educationale.

Principiile didactice sunt teze fundamentale, norme generale care stau la baza proiectarii, organizarii si desfasurarii activitatilor de predare – învatare, în vederea realizarii optime a obiectivelor educationale (M. Ionescu, I. Radu, 1995, pg. 57). Ca numar nu sunt limitate, au caracter general, rol deosebit atât asupra componentelor procesului didactic cât si al formarii competentelor si personalitatii elevilor. Din sistemul principiilor procesului de învatamânt, ne vom opri numai la câteva al caror continut se gaseste atât în componentele procesului instructiv – educativ, cât si în cuprinsul disciplinei de dans popular.

Din sistemul principiilor procesului de învatamânt mentionam:

•  Principiul corelarii procesului de învatare cu practica.

•  Principiul accesibilitatii cunostintelor si deprinderilor.

•  Principiul sistematizarii si continuitatii în învatamânt.

•  Principiul intuitiei (al corelatiei dintre senzorial si rational în procesul de învatamânt).

•  Principiul participarii constiente si active a elevilor în procesul de învatamânt.

•  Principiul însusirii temeinice a cunostintelor si deprinderilor.

•  Principiul capacitatii si individualizarii învatamântului sau a tratarii diferentiate, individualizate a elevilor în procesul de învatamânt.

•  Principiul conexiunii inverse (retroactiunii) în procesul de învatamânt (feed-back-ul).

3. Componentele procesului de învatamânt

Notiunea de învatamânt este frecvent asociata cu notiunea de instructie si de învatare. Prin notiunea de învatamânt se întelege, de regula, procesul de instruire si educare a elevilor conceput si organizat în cadrul institutiilor scolare.

Instructia este considerata ca modalitate de informare, de însusire a sistemului de cunoastere, de dezvoltare a puterii de cunoastere, de formare a priceperilor si deprinderilor la elevi. Dar notiunea de învatamânt este mai larga. Învatamântul este mijlocul principal de realizare sistematica a instructiunii si educatiei elevilor, de formare a personalitatii. Procesul de învatamânt urmareste dezvoltarea integrala a tuturor potentelor psihice ale fiintei umane, în timp ce instruirea urmareste cultivarea intelectualului prin actul predarii si însusirii de cunostinte. Procesul de învatamânt se extinde si asupra formarii conduitei si dezvoltarii afectivitatii, a exersarii creativitatii si a integrarii sociale a elevilor. Astfel, principalele componente ale procesului de învatamânt sunt:

•  Obiectivele instructiv – educative;

•  Continutul procesului de învatamânt;

•  Tehnologia didactica;

•  Strategia didactica;

•  Sistemul de apreciere – evaluare;

•  Pregatirea profesorului pentru activitatea didactica.

 

•  Obiectivele instructiv – educative. În ultimele decenii, a aparut necesitatea formularii obiectivelor educationale, ca verigi intermediare între scopul general al învatamântului si activitatea didactica concreta. Astfel, daca idealul educational constituie modelul abstract al personalitatii, iar scopul educational contureaza proiectul de formare a personalitatii într-o anumita etapa istorica, obiectivele reprezinta o concretizare a scopului, adica indica cu precizie ce se asteapta sa devina copilul sau tânarul ca rezultat al procesului instructiv educativ. Mai precis, obiectivele definesc felul în care ar trebui sa se comporte elevul dupa ce parcurge o experienta de învatare. Între scop si obiective se realizeaza o legatura indisolubila, deoarece scopul poate fi realizat numai prin obiective, iar acestea nu ar avea nici o ratiune daca nu ar fi raportate la scop.

•  Continutul procesului de învatamânt. Cuprinde un anumit volum de bunuri culturale (stiintifice, tehnice, sociale, politice, estetice, morale) bunuri accesibile si imperios necesare pe care elevii trebuie sa le dobândeasca în scoala sub îndrumarea profesorului. Natura, cantitatea si structura acestui tot cultural sunt socialmente determinate si oglindesc nivelul de interes, de dezvoltare si perspectiva a unei societati. Continutul învatamântului cuprinde si o seama de competente, abilitati, deprinderi si atitudini ce trebuie formate la elevi prin intermediul instructiei, desfasurate diferentiat pe diferite etape scolare. Volumul, natura si structura continutului didactic depinde de psihologia, nivelul de experienta personala si de viata spirituala a acelora carora li se adreseaza.

Continutul învatamântului este stabilit în planul în planul de învatamânt, în programele de învatamânt si în manualele scolare.

•  Tehnologia didactica. Este definita de numerosi pedagogi ca fiind: un ansamblu de forme si metode, relatii si activitati, dispozitive si echipamente, cu ajutorul carora se vehiculeaza continutul de valori spirituale si materiale necesare efectuarii procesului de instruire potrivit cu obiectivele educationale urmarite. În sens larg tehnologia procesului instructiv – educativ denumeste ansamblul metodelor, al mijloacelor si al modurilor de organizare a învatarii din care educatorul selectioneaza si structureaza elementele necesare proiectarii, desfasurarii si evaluarii activitatii didactice în functie de obiectivele pedagogice, de natura continuturilor si a situatiilor de învatare.

•  Strategia didactica. Este o linie de orientare pe ansamblu si pe termen lung a procesului de învatamânt, ea fiind echivalenta cu organizarea unei înlantuiri de situatii de învatare prin parcurgerea carora elevul îsi însuseste materia de învatat. Strategia didactica reprezinta concret: operatia de proiectare, organizare si realizare a unei înlantuiri de situatii de predare – învatare prin parcurgerea carora elevul asimileaza continutul sistematizat si îsi formeaza sistemul de priceperi si deprinderi prevazut de programa scolara. Fiecare profesor îsi alege strategia didactica proprie prin intermediul careia poate atinge în mod eficient obiectivele educationale propuse.

•  Sistemul de apreciere si evaluare. Se realizeaza în scoala prin intermediul notelor, clasificarilor, calificativelor, etc. Aprecierea rezultatelor instructiv – educative obtinute de elev înglobeaza atât cunostintele cât si deprinderile, capacitatile mintale, atitudinile fata de activitatea de învatare si de aplicare în practica a celor învatate. Aprecierea si evaluarea elevilor se face în spiritul unor norme si principii docimologice.

•  Pregatirea profesorului pentru activitatea didactica. Profesorul trebuie sa se pregateasca permanent indiferent de experienta pe care o are la catedra. Exista parerea gresita ca succesul profesorului în tinerea unei lectii este datorat în primul rând talentului sau si nu pregatirii pentru lectie si ca aceasta pregatire ar fi rezervata profesorilor începatori sau suplinitori la catedra. Este adevarat ca un profesor cu aptitudini pentru aceasta meserie poate realiza lectii mai bune decât unul fara aptitudini, dar trebuie precizat ca aptitudinea nu înlocuieste pregatirea. Maiestria pedagogica poate rezulta însa din unirea acestor componente: aptitudinile si pregatirea continua. Aptitudinea didactica se dezvolta si se formeaza în cadrul activitatii sustinute permanent si constient. Desfasurarea unei lectii în bune conditii presupune ca profesorul sa se pregateasca riguros pentru ea, indiferent de vechimea pe care o are la catedra. Pregatirea unei lectii presupune un volum mare de munca, munca începe prin studierea programei analitice a clasei la care urmeaza sa se tina lectiile, apoi este continuata cu cercetarea manualelor, metodicilor, a revistelor de specialitate si a unui bogat material bibliografic.

4. Obiectivele instructiv–educative ale predarii dansului popular

Angajat în proiectarea stiintifica a lectiei, profesorul trebuie sa-si reprezinte în primul rând obiectivele generale urmarite prin studiul dansului popular, sa-i identifice scopurile generale la realizarea carora poate contribui si lectia respectiva.

Scopurile sunt definite ca intentii ce se cer realizate, ce indica de ce se studiaza si se învata un anumit obiect de învatamânt, o anumita tema sau anumite cunostinte.

În functie de scopuri, se stabilesc apoi mijloacele, formele de organizare optime si se aleg instrumentele cele mai eficiente de evaluare.

Scopurile generale urmarite prin studierea dansului popular în scoala se structureaza într-un sistem complex, ca o ierarhie complexa. Ele pornesc de la achizitiile intelectuale ce implica într-o proportie foarte mare informatia pentru a ajunge apoi la capacitati intelectuale aflate la nivelele superioare ale clasificarilor obiectivelor dansului, ce indica o dezvoltare calitativa a personalitatii elevului. Obiectivele cognitive generale vor fi însotite de obiective din domeniul afectiv si psihomotor, asa cum reiese din prezentarea de mai jos realizata pe baza programei în vigoare.

- Însusirea si utilizarea corecta de catre elevi a unor concepte si notiuni cu care opereaza dansul.

- Posibilitatea de a descrie si recunoaste, dupa un anumit timp, diferite zone folclorice.

- Capacitatea elevilor de a încadra corect, într-o anumita categorie dansurile si obiceiurile învatate

- Capacitatea elevilor de a stabili relatiile cauza – efect distincte în contextul elementelor, aspectelor si fenomenelor de contact între zonele folclorice.

- Capacitatea elevilor de a deduce liniile majore de evolutie ale unor fenomene studiate.

- Dezvoltarea gândirii, stimularea spiritului creator, a dorintei de cunoastere, formarea unor deprinderi si priceperi utile prin activitati de observare si analiza.

Dansul popular poate contribui la dezvoltarea personalitatii prin stimularea si exersarea urmatoarelor calitati intelectuale ale elevilor:

•  spiritul de observatie;

•  memoria si imaginatia;

•  judecarea si gândirea, concretizarea prin interpretarea fenomenelor si aspectelor naturale.

Studiile de pedagogie contemporana arata ca definirea obiectivelor generale, numai sub forma de scopuri nu este suficienta. Este necesara precizarea obiectivelor care descriu modificarea pe care o dorim, ce indica precis ceea ce va fi capabil elevul sa faca la sfârsitul unei lectii sau a unui grup de lectii.

În afara obiectivelor generale, pe clase, teme, capitole, lectii, în proiectarea activitatii didactice mai intervin doua categorii de obiective. Prima se refera la obiective pe domenii comportamentale care se pot grupa la rândul lor în obiective cognitive, afective si psihomotorii. Obiectivele comportamentale acopera întreaga arie a activitatii de învatare completa, deoarece, prin realizarea lor, elevii capata diferite deprinderi psihomotorii, îsi formeaza unele capacitati intelectuale si îsi educa propriul lor sistem de valori.

A doua categorie este reprezentata de obiectivele operationale care trebuie sa indice ce anume asteapta profesorul ca elevul sa stie sa faca la sfârsitul activitatii.

În continuare prezint o schema orientativa pentru întocmirea proiectarii anuale si semestriale la dansul popular: Dansurile din Ciucul de Sus .

 

Proiect de tehnologie (model)

Grupa nr.

Începatori

Locul desfasurarii orei:

Efectiv:

Scopul:

•  Învatarea aplicarii exercitiilor de ritm în dansuri.

•  Formarea aptitudinii de a fi capabil sa „auda” ritmul

•  Realizarea introducerii unui stil de dans folosind combinatii ritmice.

Mijloace de predare : expunerea, demonstrarea, conversatia, predarea, întrebarea, ascultarea, repetitia.

Desfasurarea orei:

•  Se va face încalzirea corpului treptat cu accent deosebit la încheieturi. ( mers, alergat, exercitii de gimnastica, exercitii de elasticitate, formule ritmice, figuri de dans usoare care se leaga de figurile în prealabil învatate. 25 minute

2. Copii se aseaza în cerc, profesorul în mijlocul cercului si se începe cu cele mai simple exercitii cum ar fi:

•  mersul (ca pe strada) pe ritmul muzicii:

•  aceeasi miscare cu batai:

•  mers cu 4 batai, 4 fara:

•  mers pe ritmul muzicii cu batai din palme pe ritmul:

•  exercitii de ritmica ca:

Mâna: 4/4 ? ? ? ?

Picior:4/4

 

Mâna 2/4

Picior 2/4

Mâna 4/4

Picior 4/4

 

Mâna: 4/4 .

Picior: 4/4

sau

 


Mâna: 4/4 .

Picior: 4/4

 

 

35 minute

3. Verificare prin sondaj daca aceste jocuri ritmice au fost bine întelese, receptionate 10 minute

4. Învatarea unor figuri de dans usoare, de baza necesare dansurilor în pereche: ceardas

5. Pentru relaxarea muschilor - jocuri - amuzament.

15 minute

6. Controlul prezentei. 5 minute

Pentru dans avem nevoie de un simt bun pentru ritmica, dinamica, sa putem tine ritmul, sa putem coordona diferite miscari ale corpului.

Un copil care este dotat cu simtul ritmicii, în viata se descurca mai usor si este în siguranta. Pe strada se deplaseaza mai usor, evita cu usurinta ciocnirea cu obiecte, masini sau oameni ce-i vin în cale. În orice moment, la munca reactioneaza bine la schimbari de situatii, se deplaseaza usor cu bicicleta, conduce bine masina, etc.

Pentru a-i stimula la copii aceste „simturi” avem nevoie de multa rabdare si de multa munca.

În cadrul acestor ore este bine sa avem si muzicanti.

În cadrul desfasurarii lectiei, o însemnatate deosebita din punct de vedere pedagogic si psihologic o prezinta în primul rând atentia pe care trebuie sa o acorde profesorul momentului organizatoric. O buna organizare a clasei pentru lectie constituie chezasia unei bune desfasurari a acesteia pâna la sfârsit. Acest moment presupune experienta si tact în vederea stimularii si mentinerii interesului pentru cunoastere a elevilor, prin anuntarea problemelor noi ce vor fi studiate în lectia respectiva prin reliefarea însemnatatii lor teoretice si practice.

La fel de important este si momentul fixarii finale a cunostintelor, care uneori în practica unor cadre didactice se confunda cu o activitate care vizeaza exclusiv memoria. Gândind astfel, unii profesori când ajung la “fixarea cunostintelor” cer elevilor sa reia cunostintele în ordinea în care au fost predate. A pune accentul în fixare pe o reproducere mecanica a celor comunicate de profesor înseamna o activitate formala.

Pentru a înlatura unele neajunsuri pe care le presupune lectia ca de exemplu: insuficienta activizare a elevilor, aparitia unui sablonism în predare, sau unele dificultati care privesc tratarea individuala a elevilor si altele, este necesar ca lectia sa devina o forma supla, elastica în ceea ce priveste structura ei si sa se coreleze cu alte forme de organizare a procesului de învatamânt, cum sunt: excursiile si vizitele, festivalurile, activitatea pe grupe, formele extradidactice (cercuri stiintifice, lectura particulara în biblioteci, etc.)

CONCLUZII

Obiceiurile si dansurile populare sunt de o vârsta. Omul pentru a-si asigura existenta a facut tot posibilul, a strâns experienta si a predat aceasta generatiilor viitoare. Astfel s-a acumulat un mare volum de cunostinte în constiinta omului si a popoarelor. Înaintasii nostrii au stiut ca viitorul este asigurat de o educatie bine organizata. Au avut timp pentru a observa care sunt lucrurile, evenimentele care sunt importante pentru copii. Jocul, ritmul, miscarea , cântecul sunt lucrurile care captiva atentia copiilor.

 

Kodály Zoltán a spus ca educatia muzicala a copilului trebuie sa înceapa cu noua luni înainte de a se naste copilul. Acest lucru putem spune ca este valabil si în cazul jocului, a dansului.

Ocrotirea obiceiurilor trebuie sa înceapa în familie. Copilul nou nascut este adormit cu poezii populare, se cânta cântece ce se cântasi pentru parinti de catre bunici. Cînd copilul creste este miscat, balansat pe muzica, apoi i se învata cântecelesi poezioare.

Acest lucru este continuat si în gradinita cu jocuri populare pentru copii poate (în unele cazuri) si cu dansuri.

Copilul când ajunge în scoala soseste cu un volum de cunostinte mare. Lânga programa scolara încarcata care exista, trebuie sa gasim timp si pentru ocrotirea “comorii”, si trebuie sa gasim calea în timp si în spatiu pentru a largi volumul de cunostinte în domeniul dansului si a obiceiurilor populare.

Acest lucru s-ar putea realiza în cadrul “orelor obtionale”.

Copilul are ocazia de a se descoperii prin obiceiurile poporului. Dansul popular si obiceiurile populare oglindesc conduita, manierele, temperamental poporului.

De ce tocmai obiceiurile si dansurile populare? – pentru ca, am încredere în oamenii de odinioara si în faptul ca, daca reînvatam valorile si ne scaldam în ele, putem deveni mai bogati sufleteste.

 

Ciardaş rar

Chezes

Cântec de nunta

URSUL 

 

 

Bibliografie

 

1. Nunta la Sândominic Ciuc: Balázs Lajos -Editura Kriterion- Bucuresti-1994

2. Povesteste trecutul (din istoria Ineului): Szab ó Miklós, Jakab Sámuel, Editura Mentor-Tg.-Mure s-2001

3. Monografia Sândominicului: Dr. Bal ázs Lajos- Editura Pro-Print-M-Ciuc-1999

4. Dictionar de localitati din Transilvania - Editura Kriterion-Bucuresti-1992

5. Dansurile populare maghiare si al altor nationalitati: Felföldi László, Pesovár Erno - Editura Planétás-Budapesta-1997

6. Pe limba „dansului”: Timár Sándor - Editura Püski-Budapesta-1999

 

 

ördögborda.hu - copyright 2017 - all rights reserved- created by AE