Ansamblul Folcloric Ördögborda din Bălan
. . . Meniu . . .
Pagina principală
Poze
Dansatorii
Ördögborda

Elevenek

Prücskök

Cei care au dansat
Zsengicék
Botorka
Marii batrâni

Activităţi
Folclor
Muzică populară din Ciuc
Textele cântecelor
Portul popular
Dansurile populare
Cladirile
Lasatul secului: [HU] [RO]
Cânepa (ro)
Nunta
FILME
Folclor tiganesc

Relatii, adrese

 



Clubul Copiilor din Balan

- ÖRDÖGBÖRDA NOU!!!

- Fundaţia Culturală Téka

- Asoc.de dans pop.al magh.din România

- Ansamblul Háromszék

- Ansamblul Harghita

- FOLKRÁDIÓ

. . . Lincuri, legături . . .

Geografia României

Caracterizarea Geografică a regiunii

Cercetari Geologice Hasmas

Hochey Club Bălan

Sândominc

 

. . . Altele . . .

Downloads:
Kedvencekhez
Pune la pagini îndrăgiţi 

 

Untitled Document

Drumul cânepii
Din istoricul torsului si tesutului

Drumul cânepii

        Sândominic este cea mai nordica si mai friguroasa comuna din zona Ciucul de Sus.
Din punct de vedere al populatiei este cea mai mare comuna din zona, dar si cea mai saraca. Desi oamenii sunt harnici si gospodari duc o viata vitrega din cauza pamântului neroditor ce înconjoara asezarea.
        Cu multi ani în urma pe locul unde astazi se afla comuna Sândominic exista un lac , care a fost desecat prin executia lucrarilor de amenajare a trecatorii Tusnad. În acest timp locuitorii comunei traiau în munti ocupându-se cu cresterea animalelor si cultivarea pamântului.
        Dintre cereale cultivau mai ales secara datorita climei nefavorabile care nu permitea cultivarea altor cereale cum ar fi: porumbul, grâul. Printre altele ei cultivau plantele textile necesare confectionarii de îmbracaminte.
        Cânepa era cea mai importanta dintre plantele textile cultivate , deoarece constituia materialul de baza a “stofelor” din care se confectiona îmbracamintea si nu numai.
        Prelucrarea cânepii era mai degraba treaba femeilor. Fetele de maritat mosteneau de la parinti 100 mp teren pentru cultivarea cânepii si toate uneltele necesare prelucrarii: razboi de tesut, urzoi, bobine, fus, pieptene, hecela si melita. Aceste piese facute din lemn se gaseau în toate gospodariile din comuna (în sura sau în podul casei). Razboiul de tesut se regaseste si în zilele noastre si serveste la tesutul fetelor de masa, stergarelor, prosoapelor si a altor articole ce astazi înca intra în zestrea fetelor. Tesutul cânepii a ramas de domeniul trecutului.
        De la cultivarea si pâna la tesutul cânepii era nevoie de multa munca si timp.
Samânta de cânepa se semana în luna mai pe un teren întins, care a fost pregatit înca din toamna: arat si fertilizat cu îngrasaminte naturale (gunoi de pasare de curte). Dupa semanat se grapa cu o grapa de forma dreptunghiulara de 1,5 mp cu patru rânduri de dinti. La sezatoare organizata în acest timp fetele trebuia sa sara cât mai sus pentru ca si cânepa sa creasca cât mai înalt.
        În luna iulie rasareau doua feluri de cânepa: una cu flori si una cu seminte. Diferenta dintre acestea este: cânepa cu flori este mai scunda ca cea cu seminte si cu tulpina mai subtire. Cânepa cu flori se smulgea din pamânt mai devreme, cea cu seminte doar în septembrie.
        Cânepa cu flori se strângea în perioada 25-26 iulie, când deja era coapta, avea culoarea galbena si florile se scuturau. Cânepa cu flori se alegea fir cu fir dintre cânepa cu seminte si se plesnea de pamânt pentru a scutura pamântul lipit de radacina. Se smulgea din pamânt fir cu fir si nu se secera pentru a nu fi pierdere la fire. Se strângeau câte sase palme de cânepa, care se legau în snopuri, dupa care se legau câte 5-6 snopuri la un loc si femeile duceau acasa pe spate aceste legaturi.
        De acasa cânepa se transporta cu caruta la lacurile amenajate pentru înmuiat (topit) si spalat. Astfel de lacuri existau în doua locuri diferite a comunei, în “Bános” si “Telek”. Lacurile erau împartite între gospodari (cine era om înstarit avea bineînteles loc mai mare în lac pentru topit cânepa). Înainte ca cânepa sa fie înmuiata lacul se curata, femeile scoteau namolul din lac cu sapa, apoi îsi ridicau fustele, ramânând în poale, intrau în lac si asezau cânepa în apa. La sfârsit puneau deasupra cânepii scânduri si apasau cu pietre ca apa sa acopere cânepa.
        Cânepa se tinea în loc 2-3 saptamâni, între timp femeile mai ieseau la lac sa verifice, daca nu a fost furata cânepa sau pietrele de pe scândura care apasa cânepa. Daca cânepa nu era apasata cum trebuia, iesea la suprafata apei si nu se înmuia.
Dupa 2-3 saptamâni verificau cânepa daca s-a înmuiat bine. Scoteau din apa o palma de cânepa o uscau la soare, dupa care o tocau cu melita. Canepa se punea sub bratul melitei si se lovea. Daca era bine înmuiat atunci cadea pleava si ramânea doar firul de cânepa. În cazul când cânepa nu era înmuiat bine se mai lasa o saptamâna în lac, dupa care o scoteau o spalau bine si o duceau acasa cu caruta.
        Cânepa era pusa pe garduri la uscat apoi se lega si se punea în cuptor sa se usuce mai bine.
        Ziua urmatoare se apucau femeile sa prelucreze cânepa cu melita si cu daracitorul apoi se pieptana pâna când firul devenea matasos si se strângea în fuioare. Resturile ramase în urma prelucrarii constituiau câltii.
        Toarcerea cânepii se facea în jurul lunii noiembrie în “carnavalul verde” deoarece în timpul verii si toamna se lucra pe câmp.
        Pentru a toarce cânepa femeile si fetele se strângeau în timpul saptamânii în afara zilelor de sâmbata, când faceau dantela si duminica când nu se lucra fiind zi de sarbatoare.
        Fetele închiriau o casa unde se adunau cu flacaii si tineau sezatoare. Ele aduceau de acasa scaunele pe care stateau, si furca de tors. Era rusine ca o fata sa aduca câlti la sezatoare însemnând ca mama fetei nu are încredere în fica ei. La fata care era gura-casca flacaii îi furau câltii de pe furca. Flacaii faceau din câlti doua curci, pe care-i boteza. Una din curci avea nume de fata, cealalta numa de baiat. Se asezau curcile fata-n fata si li se dadea foc. Daca în timpul arderii cadeau una peste alta atunci fata si baiatul se potriveau. În unele cazuri când fetei nu-i placea baiatul cu care au potrivit-o, fata nu astepta sa arda curcile, mergea si dadea la o parte câltii. Daca fata scapa fusul, flacaul îl fura si îl înnapoia doar contra unui sarut.
        Astfel sezatoarele erau locuri de întâlnire a tinerilor unde se juca, se cânta si se lucra. În luna ianuarie fetele trebuiau sa termine de tors cânepa. Cânepa toarsa se facea scule cu ajutorul unui raschitor de lemn, dupa care urma oparârea ei. Se strângea cenusa de fag, care se aseza în ciubar (vas mare din lemn) peste care se turna apa clocotita. Din cenusa si apa fierbinte rezulta lesia în care se baga cânepa dupa care o scoteau si o puneau într-o cada (de lemn cu un orificiu la fund) sa se scurga lesia. Ziua urmatoare femeile spalau firele în pârâu. Oparârea firelor cu lesie s-a repetat toata ziua. A doua zi în ciubar lânga firele de cânepa se asezau si lenjeriile si se opareau împreuna.
        Dupa oparâre a venit vremea spalarii ocazie cu care se organiza claca. Se chemau 10-12 femei din vecini. Barbatii în prealabil curatau pârâul si faceau loc pentru spalat. Femeile clateau cânepa si lenjeriile. Barbatii ajutau nevestele sa stoarca apa din haine si cânepa apoi le duceau acasa.
        Urma ca firele sa se usuce, dupa care femeile puneau firele pe vârtelnita si faceau gheme. Apoi firele se întindeau pe urzoi pentru a putea fi întinse pe razboiul de tesut pe o latime dorita.
        Teserea cânepii începea în februarie-martie. Firele de cânepa erau amestecate cu fire de lâna si se faceau lenjerii de pat, camasi, stergare. Daca mai adaugau si câte un fir de ata rosie cumparat de la negustori, teseau si modele pe stergare. Astfel de stergare se tes si în zilele noastre.
        Din câltii cânepii se teseau izmene pentru barbati, care se numeau “izmene de fag” pentru ca erau asa de tari încât dupo spolare stateau si singure în pozitie verticala. Astfel de izmene purtau doar barbatii si flacaii din familii sarace. Mestesugarii purtau pantaloni negri din lâna, iar bogatasii purtau pantaloni albi din lâna. Din câlti se teseau si saci si cuverturi.


        Deci cânepa cu flori era folosita în întregime. Cânepa cu seminte lasata pâna în septembrie pe tarla , se smulgea din pamânt, se lega snopuri. Se legau snopurile si le agatau cu capul în jos sa se usuce mai usor. Femeile treierau cânepa cu seminte. Treieratul era o munca grea pentru trei femei, care lucrau una lânga alta cu mare atentie si repede. Pentru a sufla pleava dintre seminte deschideau usa surii facând curent de aer. Semintele erau puse în saci si anul urmator semanat.
Firele de cânepa cu seminte ramase dupa treierat se prelucra în mod asemanator ca si firele de cânepa cu flori. Aceste fire erau mai groase si culoarea firelor era mai verzuie.
Toate lucrarile cu cânepa se terminau în ajunul Pastelui. Pâna în aprilie se prelucra cânepa, caci atunci venea primavara si începeau muncile agricole (se puneau cartofii, se tundeau oile).
Viata mergea mai departe, lucrurile se reluau de la început….


Lucrare scrisa dupa spusele mai multor batrîni din comuna Sîndominic, judetul Harghita.

 

 

Din istoricul torsului si tesutului


        Torsul s-a dezvoltat din rasucirea firului efectuat cu mâini fara nici o unealta. Cea mai arhaica unealta de tors a fost fusul de piatra. Se presupune ca omul primitiv la capatul firului rasucit a fixat piatra ca greutate, pentru a trage firul în jos si sa fie întins.
Mai târziu a descoperit ca cu ajutorul acestei greutati poate efectua si rasucirea, daca o învârte. În acest scop a confectionat un fus conic, alungit din piatra, mai târziu din lemn.Deoarece acest fus a fost învârtit cu ajutorul mâinilor se numeste fus de mâna 2.
        Materialul de tors a fost pregatit si legat pe un baton numit furca de tors. Dupa cum se poate observa în figura nr.1, furcile de tors prezinta diferentieri accentuate privind dimensiunea si ornamentica. Lungimea furcilor variaza în functie de zona si de conditiile în care se desfasura aceasta munca. Cu ajutorul furcilor scurte prinse sub bratul stâng, sub brâu torceau si în timpul mersului.În zonele unde femeile torceau numai acasa s-au folosit furci lungi.În satele maghiare si secuiesti se folosea si furci cu talpa, care se fixau pe podea prin apasarea cu talpa piciorului sau erau fixate cu partea inferioara în scaunele mici.
Uneltele si etapele torsului manual sunt prezentate în fig.2 si 3
        O noua etapa în dezvoltarea torsului manual a însemnat inventarea torcatoarei în India în secolul al XII-lea (fig.4 ) . Dezvoltarea consta în faptul ca fusul este rotit (actionat) de la roata, cu sfoara.Procesul si în acest caz, ca si cu fusul de mâna este intermitent si consta din rasucire si depanare.
        Un alt progres în istoricul torsului a survenit în secolul al XVII-lea, cu inventarea torcatoarei cu pedala (fig.5 )?3?. Cu ajutorul acesteia lucrul se desfasoara continuu. Sulul are doua aripi în forma de potcoava, care sunt prevazute cu cârlige pentru conducerea firului spre mosor ( fig.6 ) . Mosorul se învârte corespunzator depanarii, sulul corespunzator rasucirii. Deoarece sulul si mosorul sunt actionate de sfori separate cu ajutorul rotii rasucirea si depanarea se realizeaza concomitent?2?.
În torsul inului, cânepii si lânii aceste unelte se foloseau cu succes, însa pentru bumbac nu erau corespunzatoare. Cu raspândirea cultivarii bumbacului era nevoie de perfectionarea uneltelor de tors.Cu rezolvarea acestor probleme s-au ocupat si au înregistrat succese: Hargreaves, Paul L., Arkwright, Wood s.a.
        Nevoia omului de a se îmbraca se întinde în perioada glaciara. Omul primitiv folosea pentru apararea corpului pieile si blanurile animalelor vânate.Forma primitiva a tesutului cu mii de ani l-a anticipat torsul.
        Marimea primelor tesaturi depindea de lungimea fibrelor din care se facea, deoarece nu se cunostea înca metoda rasucirii fibrelor. Astfel primele tesaturi au fost înguste si scurte, foloseau mai ales la pescuit si vânatoare(2)..
        Prima treapta în dezvoltarea tesutului a însemnat-o contributia grecilor. Metoda de tesut aplicata la greci a fost urmatoarea: firele de urzeala au fost legate pe un bat, care era asezat pe doua prajini bifurcate, fixate în pamânt. Distanta dintre prajini corespundea cu o lungime de brat. Fiecare al doilea fir era mai lung, decât cel de lânga el. La capatul firelor era legata câte o piatra pentru a trage firul. Firele lungi au fost trase înapoi din planul vertical cu un bat, cele scurte ramâneau în planul vertical normal. Astfel s-a format o deschizatura prin care au tras firul depanat pe sul. Dupa aceea firele lungi se trag înainte si prin deschizatura se introduce din nou batatura. Astfel firele de urzeala se intersecteaza cu firele de batatura. În scopul îndesarii tesaturii noul fir introdus este strâns de marginea tesaturii cu ajutorul unui piaptan de lemn. Prin aceasta metoda tesatura se realizeaza de sus în jos. Fig.7 .
        Procedee mai dezvoltate se înregistreaza în Egiptul antic. Fig. 8.
        Firele de urzeala pe niste mosoare mici sunt trase pe o sfoara sau pe un betisor unul lânga altul (1). Fiecare al doilea fir este introdus prin gaurile unei sipci de lemn(2), care este trasa alternativ înainte si înapoi. Astfel se realizeaza o deschizatura în care au introdus un bat cu doua capete ascutite, fixând deschizatura(3). Dupa acea cu ajutorul unui baton(4) sub batul ascutit au tras batatura. La urma firul a fost strâns de marginea tesaturii. Aceste operatii erau efectuate de doua persoane. Lungimea tesaturii depindea de lungimea firelor de urzeala de pe mosor. Tesatura se realiza de jos în sus.
        În decursul dezvoltarii tesutului romanii au rezolvat depanarea firelor de urzeala, care a permis producerea tesaturilor de diferite lungimi. În acelas timp au realizat formarea mai rapida si usoara a deschizaturii dintre firele de urzeala, si au introdus folosirea suveicii. Si aceasta metoda de tesut se realizeaza pe plan vertical si de sus în jos. Acest principiu de tesut este demonstrat cu figura 9.
        Cele mai mari progrese în domeniul dezvoltarii uneltelor si metodelor de testut au atins chinezii. Razboiul de tesut perfectionat de chinezii poseda trei cilindri, care servesc la depanarea urzelii si a tesaturii.( fig.10 ) Urzeala de pe cilindrul de urzeala înainta pe plan orizontal printre batoanele separatoare spre ite, dupa care treceau printre dintii spetei (brâglei). Batatura era introdusa între firele de urzeala cu ajutorul suveicii si era srânsa de marginea tesaturii de brâgla. Pentru ca firele de urzeala sa fie întinse foloseau greutati. Acest tip de razboi era manevrat de doi oameni. Cel care lucra pe partea de sus a razboiului se ocupa de ridicarea itelor potrivit modelului dorit. Era o munca obositoare atât fizic, cât si spiritual, deoarece la tragerea fiecarei bataturi trebuia sa aleaga itele corespunzatoare modelului. La tesutul unui model au învatat câte o poezie sau cântec, ale caror cuvinte si sunete simbolizau itele de ridicat (2).
        In timpul feudalismului si în Europa a survenit dezvoltarea uneltelor si metodelor de tesut. S-au perfectionat partile componente si astfel manevrarea elementelor de structura. Razboiul de tesut al acestei epoci si-a pastrat forma, si corespunde cu cele folosite si în prezent de unii tesatori. Pe acest razboi lucra un singur om, miscarea itelor se facea cu ajutorul pedalelor.
Depanarea atât a urzelii cât si a tesaturii se realiza cu ajutorul unei roate dintate din lemn prevazuta cu feder si opritor.(Fig.11)
Revolutia industriala din secolul al XVIII-lea a adus înbunatatiri si în acest domeniu.Francezul Falcon a perfectionat selectarea si miscarea itelor independent de mâini si picioare.
        O cotitura în confectionarea tesaturilor cu modele a însemnat încercarea lui Charles Jaquard, care a rezolvat miscarea itelor. Masina corespunde cu cel chinez, diferenta consta în dirijarea miscarii itelor printr-un sistem de cartele perforate(Fig.12),purtând denumirea:cartelele lui Jaquard (2,3).
        Odata cu cresterea nevoilor omenirii era necesara mecanizarea tesutului.Prima masina de tesut a fost construita de Edmond Cartwright.În perfectionarea masinilor de tesut merite deosebite a obtinut Hartmann, Schonherr, Hetterslez, Kay, s.a.
Dupa al doilea razboi mondial s- a trecut la automatizarea anumitor operatii.De marile schimbari ale zilelor noastre apartine realizarea tesutului fara suveica.Firul de batatura fiind introdus prin deschizatura cu ajutorul aerului comprimat sau cu picatura de apa.Automatizarea masinilor se realizeaza doar în parte, deoarece multe dintre operatii se pot realiza numai sub supravegherea omului.


Bibliografie

1.Butura,V.: Stravechi marturii de civilizatie româneasca,Editura Stiintifica si Enciclopedica,Bucuresti,1989, 400p.
2.Horvath Antal -Wieland Robert:Szövéstechnológia, Muszaki Kiadó, Budapest,1973,260 old.
(Horvath,A.-Wieland,R.:Technologia tesutului,Editura technica, Budapesta,1973,260 p.)
3.XXX Képes Diáklexikon-Technika,Minerva Budapest,1990,355 old.
(Lexicon ilustrat pentru elevi - Technica, Editura Minerva, Budapesta, 1990,355 p.)
4.XXX Révai Nagy Lexikona- Az ismeretek enciklopédiája, Budapest, Révai Testvérek Irodalmi Intézet Részvénytársaság, 1912,
Hasonmás Kiadás:Szépirodalmi és Babits könyvkiadó, 1990, VII.kötet, 776 old.
(Lexiconul lui Révai-Enciclopedia cunostintelor,vol.VII,776 p.)
5.Dr.Kós Károly:Eszköz, munka, néphagyomány,Kriterion Könyvkiadó, Bukarest, 1979, 523 old.
(Dr.Kós,K.:Etnografia muncii,Editura Kriterion,Bucuresti,1979,523 p.)
6.Dr.Kós Károly:Tájak, falvak, hagyományok, Kriterion Könyvkiadó, 1976, 385 old.
(Dr.Kós,K: Studii etnografice , Editura Kriterion,1976, 385 p.)

 

 

ördögborda.hu - copyright 2017 - all rights reserved- created by AE