Az Ördögborda Néptáncegyüttes honlapja  
. . . Menü . . .
Fôoldal
Képtár
Néptánccsoportjaink
Ördögborda

Prücskök

NÉVSOROLVASÁS

Öreg fiúk
 
 

Elérhetõség Nexus Alapítvány

Tevékenységi beszámolók
   

Néprajz
Felcsíki népzene
Népdalszövegek
Népviselet
Néptánc
Felcsíki épületek
Farsang : [HU] [RO]
A kender (ro)
Lakodalom
Filmek, néprajzi jelleggel
- Románia földrajza
A környék földrajzi jellemzése
Cercetari Geologice Hasmas
Balánbányai Jégkorong Klub
Csíkszentdomokos Honlapja
Balánbányai Tanulók Háza
R.A. Stúdió Honlapja
- ÖRDÖGBÖRDA ÚJ!!!
- Téka Muvelodési Alapítvány
- Kökényes Néptánccsoport
- Tébláb Táncegyüttes
- Ro Magyar Néptánc Egyesület
- Ifjú Szívek POZSONY
- Zurboló Táncegyüttes
- Nagyvárad Táncegyüttes
- Szarkaláb Néptáncegyüttes
- Ördögtérgye Néptáncegyüttes
- Háromszék Táncegyüttes
- Hargita N.Sz.Népi Együttes
- tanc.lap.hu
- FOLKRÁDIÓ
- magyarnepzene.lap.hu
- Táncház.Hu


. . . Linkek . . .



. . . Egyéb . . .

Oldalletöltések :
Kedvencekhez
Legyen a kezdőlapom 

 

Cercetari geologice asupra zonei cuprifere Balan

 

    C A P I T O L U L I. - Cercetari geologice asupra zonei cuprifere Balan 1.1. CADRUL GEOGRAFIC 1.1.1. Delimitarea si încadrarea perimetrului. Perimetrul cercetat este situat la poalele versantului vestic al muntilor Hasmas, în apropierea orasului Balan, regiunea de izvoare a râului Olt, la jumatate de distanta între orasele Miercurea Ciuc si Gheorgheni (la 42 km de amândoua orasele). Orasul Balan, împreuna cu comuna Sândominic sunt situati la intersectia latitudinii de 46o 35’ N, cu longitudinea de 25o 48’E. Sândominicul este comuna situata cel mai amonte (640 m deasupra nivelului marii), si în acelasi timp si cea mai populata comuna. Orasul Balan se afla situat la 760-840 m deasupra nivelului marii. Geografia acestei zone cercetate poate fi delimitata dupa cum urmeaza: La nord pârâul Szánduj care are o directie de curgere aprox. E – W; la E si SE cursul superior al Oltului, respectiv unele masive ale muntiilor Ciucului ca: Terko si Naskalat; limita vestica este pârâul Varsaroaia. La sud perimetrul este delimitat de comuna Sândominic. Harta regiunii cu principalele cai de acces si relief 1.1.2. Geomorfologia Specific acestei regiuni este relieful muntos ale carui cote variaza între 840 m în Valea Oltului si 1376 m în vârful Piatra Scrisa. Sa enumeram câteva vârfuri mai de seama : Vf. Garados ( 940 m ), Arama Neagra (1535 m) – de aici izvoraste Muresul, Hasmasul Mare ( 1792 m ), Piatra Unica, Haghimasul Mic - Ecem( 1707 m ), Terko- Tercheu ( 1461 m ) masiv calcaros-dolomitic, Fagul Ciobanului (1108 m) si Garados (940 m). Valea Oltului, orasul Balan, complexul mezometamorfic si sistemul rocilor sedimentare a masivului Hasmasul Mare În partea vestica este dominata de relieful înalt al eruptivului neogen, care alcatuieste masivele Gurghiu si Harghita, cu morfologie vulcanica caracteristica. În aceasta zona relieful formeaza înaltimi care ajung pâna la 1800 m, cu numeroase aparate vulcanice, dispuse pe o linie orientata aproximativ N – S. În zona cristalino mezozoica, la limita estica a perimetrului cercetat, este caracteristic relieful accidentat cu pante abrupte, uneori inaccesibile. În cristalinul mezometamorfic se mentin formele accidentate de teren, pe când în complexul epimetamorfic aspectele devin mai atenuate, cu mici variatii de altitudine. Contrastul terenurilor epi – mezometamorfice din punct de vedere al aspectului morfologic se observa concludent pe valea Oltului pe cei doi versanti din jurul orasului Balan. 1.1.3. Hidrografia Hidrografic, regiunea apartine bazinului superior al retelei hidrografice a Oltului. Clima subalpina cu precipitatii anuale relativ abundente a determinat formarea unei retele hidrografice dense, caracterizata prin cursuri de ape mici, cu debit variabil, dar în general scazut. Debitul cursurilor de ape variaza în functie de precipitatii. Reteaua hidrografica este tributara râului Olt, care are ca principali afluenti din vest: Pârâul Szánduj; Pârâul Sipos cu afluentii Virgó; Jindiesul de Sus, Jindiesul de Jos, Rutoc; Pârâul Minei (Q=1,8 l/s ); Pârâul Salamás; Pârâul Varasoaia cu principalii afluenti: Magasbükk, Voroc, Fagul Cetatii Mici, Fagul Cetatii Mari, Drumul Coastei. Putem aprecia ca reteaua hidrografica în partea vestica este mai putin dezvoltata decât în partea estica, dinspre mezozona, unde debitele apelor sunt mai mari. Dinspre est avem ca afluenti mai importanti: • Pârâul Meggyes cu pârâurile Vaspatak, Csofronkako, Csofronka • Pârâul Nagyág • Pârâul Mesteacan • Pârâul Székpataka cu pârâul Gyengeménes • Pârâul Kovács ( Q= 2,5 l/s ), • Mihály- (Q=4,3 l/s ), • Pârâul Szimina • Pârâul Gálkút • Pârâul Borvíz (Q= 0,166 l/s ), • Pârâul Szabók • Pârâul Szedlaka • Pârâul Kurta fiind cel mai sudic pârâu din zona cercetata. Restul vailor sunt doar cu caracter torential, având cursuri de apa intermitente. 1.1.4. Clima Datorita asezarii, regiunea este caracterizata de un climat temperat continental subalpin, cu o temperatura de medie anuala de 5° - 6° C. Sa vedem câteva date referitoare la clima regiunii: Lunile Tempe-ratura medie Maxime masurate Minime masurate Nebulo-zitatea Nr. de zile însorite Cantitatea de precipitatii (mm.) Cantit. max masurata vreodata pe o luna Media a mai multor ani 5,4 oC • +35,5 oC –30.07.1953 • -40,9 oC –25.01.1985 Nr. zilelor însorite 80-100 Nr. zilelor înnorate 150-160 500 – 600 mm Sândominic 84,2mm-25.07.1952 Balan: 86,4 mm- 25.07.1952 Ianuarie -4,-6 oC • +10 oC:1955 • -41 oC:1985 6 – 6,5 5 - 6 zile 20-30 19,4 /1953 Februarie -4,-6 oC • +13,6:1951 • -28,8:1950 7 – 7,5 5 - 6 zile 10-30 30,4 /1953 Martie 0 ,-2 oC • +23,3:1951 • -25,7:1955 5,5 – 6 8 – 9 zile 20-30 23,7 /1902 Aprilie 2 , 4 oC • +27,5:1950 • -12,6:1955 6 – 6,5 6 – 8 zile 40-55 27,6 /1954 Mai 10,12 oC • +31,0:1950 • -3,8:1952 6 – 6,5 4 - 7 zile 70-80 60,2 /1916 Iunie 10,12 oC • +30,4:1951 • -2,1:1950 6 – 6,5 6 - 8 zile 80-120 47,0 /1954 Iulie 16,18 oC • +35,5:1953 • +2,5:1951 4,5 – 5,5 8- 10 zile 80-100 84,2 /1952 August 14,16 oC • +34,5:1951 • +1,4:1952 4,5 – 5 10-12 zile 70-80 57,5 /1935 Septembrie 10,12 oC • +33,8:1952 • -3,1:1951 4,5 – 5 10-12 zile 40-50 57,6 /1928 Octombrie 6 , 8 oC • +30,6:1952 • -9,6:1949 5 – 5,5 10-12 zile 30-40 41,0 /1927 Noiembrie 0 , 1 oC • +18,5:1960 • -19,0:1957 6 – 6,7 4 - 6 zile 30-40 35,2 /1913 Decembrie -4, -6 oC • +15,8:1960 • -23,6:1957 7 – 7,5 4 - 6 zile 20-30 36,0 /1949 • prima zi cu temp. sub O grade poate fi din 1 octombrie (zi de gheata) • ultima zi când mai poate îngheta - 1 mai • adâncimea de înghet 90-120 cm • numarul zilelor când ninge este în jur de 40 de zile • suprafata este acoperita de zapada timp de 100 – 110 de zile • valoarea constantei hipo – batimetrice este de 750 – 1000 *Datele provin de la observatiile si datele prelucrate între anii 1896-1955 de Academia Militara Nationala si Institutul National de Climatologie editate în Atlasul Climatologic al R. S. R. – 1966 ) Vânturile stau în strânsa legatura cu circulatiile atmosferice majore si cu conditiile de relief. În general bat din directia nord – vest, iar primavara si toamna se semnaleaza vânturi estice, uneori sudice. 1.1.5. Vegetatia, fauna si solurile Vegetatia naturala apartine zonei de vegetatie alpina, subalpina si este în stânsa legatura cu mediul geografic, ce are un caracter pedoclimatic subalpin, variabilitatea ei fiind legata de litomorfologie. Vegetatia de esenta lemnoasa este reprezentata prin specii de conifere care domina si specii de foioase raspândite mai ales în partea vestica a regiunii. Vegetatia ierboasa este reprezentata prin plante furajere, regiunea având pasuni numeroase, cu unele specii caracteristice, chiar pretioase plante medicinale. Fauna regiunii este dezvoltata sub influenta directa a reliefului, climei si a vegetatiei. Se întâlnesc specii de vânat mare: ursul brun (URSUS ARCTOS), cerbul carpatin (CERVUS ELAPHUS CARPATICUS), caprioara (CAPREOLUS CAPREOLUS), lupul (CANIS VULPIS), vulpea (CANIS VULPES), mistretul (SUS SCROPHA), precum si de vânat mic: cocosul de munte (TETRAO UROGALLUS), alunarul (NUCIFRAGA CARYOCATOCTES), sorecarul (BUTEO BUTEO), pitigoiul de munte (PARUS MONTANUS), si multe altele, precum si diferitele specii de rozatoare si unele reptile. În apele repezi si reci se întâlneste pastravul (SALNO TRUTTA FARIO). Solurile predominante sunt cele brune usor acide. Se mai înâlnesc în zonele înalte soluri brune – galbui, podzolice brune. 1.1.6. Scurt istoric, populatia. Asezari si cai de comunicatii Pâna în anul 1968 orasul Balan a apartinut comunei Sândominic. Din cauza distantei mici între cele doua localitati, istoria si evolutia lor, unele date geografice, economice si demografice sunt comune pâna în actual. Orasul nu are extravilan, acestea apartin comunei Sândominic. Numarul locuitorilor din Sândominic este de 6676 locuitori. Populatia se ocupa în principal de cresterea animalelor, cultivarea cartofilor, prelucrarea lemnului, dar marea majoritate a celor care lucreaza în industie sunt angajati ai S.M. Balan. Populatia activa este de 2325 persoane, din care 3322 femei; 3354 barbati. Numarul copiilor între 0-14 ani este de 1694; celor între 15-55 ani, de 3872; iar cei de peste 55 de ani, de 1110 persoane. Numarul pensionarilor este de 582 persoane, iar 231 persoane sunt someri. Din punct de vedere a religiilor, 32 persoane sunt protestanti (reformati), 5 ortodocsi , 19 unitarieni, 8 Martorii lui Iehova, , 6612 catolici. Comuna se afla desfasurat pe o arie de 10283 ha, 8000 ha teren agricol, din care 956 ha arabil, 3513 ha pasuni, 3704 ha ; 610 ha paduri. Învatamântul exista de peste 400 de ani. În 9 gradinite,4 scoli elementare, si o scoala gimnaziala învata 1135 copii: 318 în gradinite, 357 în calsele I-IV si 450 copii în clasele V-VIII. Orasul Balan are o populatie de 8974 locuitori. Singura sursa de venit este mina care functioneaza greu si cu pierderi. Numarul celor angrenati în eductie, în administrtia publica, în spital sau în servicii-prestatii este foarte scazut. Numarul populatiei active este de 3194 persoane, a celor de vârsta scolara de 2105 copii ( din care 197 în gradinite, 1422 copii în clasele I – VIII: 634copii în clasele I - IV si 788 în clasele V - VIII; 486 elevi învata în liceul din localitate ) , 874 de persoane sunt someri; restul de 3201 persoane ( marea majoritate a lor casnice) n-au lucrat niciodata ca angajati la vreo unitate de stat sau privat, ori sunt elevi, studenti în alte localitati. 71% a populatiei orasului sunt români, 29% maghiari. Din documentele din mijlocul secolului al XIX-lea reiese ca populatia era atunci în jur de 1000 de persoane , iar anii ’50 cunoastem 36 de case. În primii ani ai anilor ’60 orasul avea în jur de 400 de locuitori, iar dupa ce în anul 1968 localitatea a fost ridicat la rang de oras, acest numar, pâna în 1975 s-a modificat la 11.500 de locuitori, iar în 1985 a fost de 16.200. Numarul locuitorilor a scazut exponential dupa 1989, cauza fiind lipsa locurilor de munca si potenta din ce în ce mai mica a unitatii miniere din oras. Din numarul de 2366 de maghiari 9 sunt de religie greco-catolica, 52 Martorii lui Iehova, 62 unitarieni, 746 reformati si 1497 catolici. Din numarul de 6608 de români, 365 sunt catolici, 42 sunt greco catolici si 6294 sunt de religie ortodoxa. Numarul celor de etnie germana este de 7, ei sunt evangelici (au slujba împreuna cu reformatii) si cunosc limba maghiara. Câteva date despre natalitate în ultimele decenii: Anul Sândominic Balan Nascuti Morti Nascuti Morti 1980 128 86 - - 1985 104 70 152 35 1990 - - 57 26 1993 61 91 25 33 1994 72 83 - - 1995 61 88 - - 1996 49 62 - - 1997 - - 10 47 1.1.7. Câteva date asupra situatiei mediului înconjurator Cele doua localitati se gasesc într-o ambianta naturala pitoreasca data de frumusetea muntilor înconjuratoare, de adâncimea vailor, de maretea padurilor existente – zicea un calator al secolului XIX. Vedere dinspre est (Culmea Revendica) catre zona mezometamorfica (Pârâul Fierarilor) si sistemul rocilor sedimentari (Hasmasul Mare, Piatra Singuratica, Hasmasul Mic ) Cu începerea prospectiunilor, si exploatarii a început si distrugerea frumusetiilor. Din anii 1950 mina este trecut în proprietatea statului, si au început construirea fortata si negândita a minei si constructiilor anexe. Datorita defrisarilor de teren, a taierii excesive a padurilor, a conditiilor de trai din ce în ce mai slabe în oras (oamenii si-au procurat lemnele de foc pe unde vroiau si apucau), locul padurilor dense a fost preluat de creste pustiite de munti înalti de peste 3-400 de m, abrupti, c ae ce a dus la o eroziune excesiva datorita ploilor abundente care se prezinta în ultimii ani. În afara de problemele aspectuale, a început si o ampla activitate de poluare a apelor si aerului. Flotarea minereului înseamna o mare cantitate de steril, care împreuna cu substantele chimice folosite sunt decantate si depozitate în mai multe locuri, otravind apele (Oltul), pestii si fântânile oamenilor din Sândominic. Putul nr. V 1.2. Cadrul geologic general al regiunii 1.2.1. Istoricul cercetarilor geologico – miniere din perimetru Date asupra geologiei regiunii, de care ne ocupam în prezenta lucrare, se gasesc începând din secolul XVIII si XIX. Printre primele lucrari în acest sens, putem cita pe cea lui BEUDANT cu care începe etapa premergatoare a cercetarilor. El a elaborat o lucrare cu o harta geologica a bazinului Ciucului. În 1834 A. Bone întocmeste o harta geologica a regiunii, iar informatiile din 1849 al lui Bodor Fr. pot fi considerate între primele date aparute în literatura geologica asupra minereurilor de cupru din regiunea Balan. A. E. BIELZ în 1854 elaboreaza o harta geologica a Transilvaniei. Începutul etapei stiintifice a cercetarilor îl putem considera odata cu cercetarile lui HAUER si STACKE (1863). Ei dau o descriere a zacamântului din regiunea Balan si mentioneaza între altele „porfirogenele” din acoperisul zacamântului si prezenta unor sisturi talcoase între rocile cuartoase – cloritoase în care se afla intercalat minereul. O descriere mai detaliata se datoreaza lui FRANZ HERBICH (1861, 1871, 1878) care mentioneaza în versantul stâng al pârâului Minei, lucrari miniere prin care se urmarea în a doua jumatate a secolului trecut, patru aliniamante paralele de minereu intercalate în sisturi cloritoase. Corpurile de minereu erau separate prin pachete de sisturi cu slabe diseminari. Aceste diseminari treceau lateral în corpuri de minereu lenticulare, constituite din diseminari si benzi concordante de pirita si calcopirita. Este remarcabil ca HERBICH recunoaste continuitatea zonei mineralizate pâna în masivul sienitelor din Ditrau. Contributia lui se refera si la orizontarea sedimentarului din Haghimas, în care distinge formatiuni de vârsta triasica inferioara, triasica superioara, RHAETIANA (facies de ADNETH), liasica dogger (strate de KLAUSS), malm (strate cu ACANTHICUS , calcare de STRAMBERG), si publica harta geologica a regiunii la scara 1 : 288.000. În perioada 1889 – 1907 UHLIG înfiinteaza o scoala tectonica noua interceptând structura Carpatilor Orientali în pânze de sariaj. În prima jumatate a secolului XX. zacamântul de la Balan a fost categorizat în unanimitate de geologi drept o acumulare hidro – termala de sulfuri pre- sau post metamorfice. În 1906 – 1910 I. ATANASIU face cercetari în zona superioara a vaii Trotusului, iar E. VADÁSZ (1914) descifreaza succesiunea stratigrafica în Haghimasul Mic. În 1915 DÖELTER descrie minereul drept o concentrare hidrotermala metamorfozata legata genetic de sisurile cloritoase pe care le considrera tufuri bazice sau diabaze metamorfozate. În perimetrul exploatarii mentioneaza patru corpuri de minereu intercalate concordant sisturilor cristaline, corpuri care se înscriu într-o zona mineralizata extinsa pe o distanta de circa 10 km. În 1924 apar unele informatii asupra minereului de la Balan în lucrarea lui SZENTPÉTERI, lucrarea asupra zacamintelor de cupru din Transilvania. Mai târziu regiunea este cercetata de I.ATANASIU (1927) I.P.VOITESTI (1909 – 1942), iar în 1939 A. CHELARESCU încearca prin cercetarile efectuate sa aduca noi argumente în favoarea genezei hidrotermale. Conceptia originii hidrotermale a fost relatata mai complex în 1950 de A. FÖLDVÁRI si G. PANTÓ. Desi autorii atrag atentia asupra faptului ca mineralizatia apare ca si în muntii ZIPS din Slovacia în stânsa legatura spatiala cu dykeuri de roci metaporfirice acide si metadiabazice, exclud legatura genetica fata de aceste roci cristaline pe considerentul ca mineralizatia intersecteza oblic formatiunile cristaline si trebuiesc considerate în consecinta posmetaforice. În schimb recunosc ca prin compozitia petrografica, extinderea larga si compozitia mineralogica relativ constanta, zacamântul Balan se deosebeste de toate minereurile Carpatice asociate cu roci exclusiv tinere. Compozitia uniforma s-ar datora mentinerii pe distante mari a omogenitatii solutiilor hidrotermale, fapt ce ar indica drept sursa un corp intruziv de adâncime. Activitatea hidrotermala legata de aceasta intruziune ar fi cauzat în rocile înconjuratoare zacamântului, transformari manifestate prin silicifierea porfiroidelor, cloritizarea sisturilor si a rocilor metaeruptive bazice. Földvári si Pántó descriu stadiul de dezvoltare a expoatarii în 1941 si recunosc pozitia porfiroidelor în acoperisul mineralizatiilor. Remarca ca mineral nou tetraedritul si încadreza zacamântul Balan dupa schema lui SCHNEIDERHÖRN în grupa minereurilor cuprifere cloritoase a mineralizatiilor epitermale. În ultimele decenii geneza hidrotermala a fost reafirmata pe baza unor cercetari geochimice si a analizelor microstructurale. Astfel A. FEKETE, GRECU, MARINESCU, SZABÓ (1965) prezinta analizele privind continutul de elemente minore pe a caror baza afirma geneza hidrotermala. În urma cercetarilor microstucturale efectuate de A. GURAU (1955, 1969) si A. GURAU, D. RADULESCU (1967) se ajunge la concluzia originii hidrotermale postmetamorfice. Originea premetamorfica vulcanogen sedimentara a zacamântului Balan a fost enuntata în 1961 de R. DUMITRESCU si reluata de KRÄUTNER în 1965. O descriere recenta a zacamântului Balan este data de A. FEKETE si MARGIT ALBERT (1968) care folosea cele mai noi date obtinute în urma deschiderii zacamântului prin mai multe orizonturi miniere. Un studiu geochimic a fost abordat de KRÄUTNER, POPA, GIUSCA, MÂNDROIU (1969). Cercetari palinologice pentru vârsta relativa au fost executate în ultimul timp de VIOLETA ILIESCU, MARCELA CODARCEA (1963), GEORGETA MURESEAN (1970 – 1972). La descifrarea geologiei destul de complicate a regiunii au adus si aduc recent importante contributii mai multi cercetatori: H. KRÄUTNER (1970, 1974, 1984, 1986, 1987), I. BERCIA si colaboratorii (1970), U. ERHAN (1970), B. ALMASAN (1986), care au contribuit la formarea opiniei actuale, GH. C. POPESCU (1967, 1971, 1974). Cea ce priveste istoricul mineritului în regiune putem spune ca mineritul din regiune este mentionat pentru prima data la începutul secolului XVII., în dealul Arama Oltului si la Fagul Cetatii. Lucrarile au început în 1600, dar în perioada 1602 – 1790 sunt suspendate. O marturie a existentei sale si la sfârsitul secolului urmator s-a pastrat în procesele verbale ale sedintelor camerelor deputatilor din 1790 – 1791, când secuii din judetele Ciuc si Odorhei solicita scutirea militara pentru minerii din localitatea Balan. În jurul anului 1803 centrul de exploatare este mutat mai la nord în zona dealului Balan si pârâului Bailor. În 1826 exploatarea trece din proprietatea statului maghiar în proprietate particulara. În aceasta perioada (1836) au început saparea galeriei ANTONIU, mânata pâna sub galeria FERDINAND în 1840. Din cauza scaderii pretului cuprului în 1880 activitatea miniera se suspenda si se redeschide doar în 1902. Dupa 1913 exploatarea din cadrul „Societatii de mine din Ungaria” a fost reluata de societatea PHÖNIX din Baia Mare. În timpul primului razboi mondial exploatarea este înrerupta, apoi se reia de societatea PHÖNIX exploatând zona pâna la FALIA MARE I. prin sase orizonturi: IOHANN, HOFFNUNG, VETTER, IOSIF, FERDINAND, ANTONIU. La începutul secolului XX. în zacamântul Balan extractia minereului se face numai din compartimentul tectonic sudic în care este situata în prezent mina centrala. Între 1930 – 1938 scoaterea minereului este iar suspendata din cauza scadreii continutului de cupru. În urma prospectiunilor efectuate între 1930 – 1933 de catre o echipa suedeza, a fost recunoscuta, datorita anomaliilor electrometrice obtinute, continuarea zacamântului si la nord de faliile II. si III., astfel încât înaintea celui de al doilea razboi mondial existenta de minereu era cunoscuta pe o distanta de 8 km, din ARAMA OLTULUI pâna la VALEA RUTOC. Dupa 1940 exploatarea apartine societatii „HUNGARIA”. Prin galeriile situate în perimetrul CENTRAL erau deschise patru corpuri de minereu paralele separate prin pachete de sisturi de 15 – 20 m grosime: „KIESIGE”, „PARALEL”, „BRUCHI”. Din 1944 se întrerupe exploatarea pâna în 1948, când se redeschide, si în decembrie acelasi an se obtine o productivitate de 40 t/zi minereu. În urma nationalizarii zacamântul Balan devine proprietatea statului. În 1950 comitetul geologic a executat prospectiuni geofizice cu aparatul TUCAM în dealul Fagul Cetatii, obtinând rezultate pozitive. S-a început cerctarea perimatrului cu o serie de galerii de prospectare si de exploatare, gasindu-se o serie de lentile de minereu intrate azi în exploatare. Dupa 1996 s-a trecut la cercetarea zacamântului si la nord de falia II. si III. prin saparea a trei orizonturi accesibile prin galerii de coasta din pârâul Minei si Valea Rutoc. În prezent în cadrul zacamântului FAGUL CETATII orizonturile +340, +390, +440, +490, 540 si +590, sunt în exploatare. Orizonturile superioare (+640, +690, +740, + 790 ) au fost deja exploatate. 1.2.2. Alcatuirea geologica a regiunii Structura geologica de ansamblu a regiunii cercetate se caracterizeaza printr-un esafodaj de pânze alpine si prealpine. Rezultatele din suprapunerea tectogenezei alpine peste un orogen prealpin cu sariaje probabil varistice . Vârsta mezocretactica a pânzelor este documentata prin încluderea Albianului ca ultime depozite mari în unitatile sariate si pozitia transgresiva a conglomeratelor de BÂRNADU (Vraconian – Cenomanian) peste ansamblul pânzelor (Sandulescu, 1984). Vârsta prealpina a unora din contactele tectonice din regiune este indicata de faptul ca sunt intersectate de masivul alcalin DITRAU, si de faptul ca aureola de contact a acestuia afecteaza formatiunile metamorfice din mai multe unitati sariate. Ca UNITATI ALPINE au fost separate: - Pânza de Haghimas formata din depozite calcaroase de vârsta Titonic - Neocomian - Pânza Bucovinica formata dintr-o cuvertura sedimentara si un soclu cristalin în care se disting mai multe unitati prealpine sariate - Pânza Subbucovinica formata dintr-o cuvertura sedimentara mezozoica si ansamblul ei cristalin deschis în fereastra tectonica de la Tomesti Elemente prealpine (VARISTICE) din cadrul pânzei Bucovinice sunt reprezentate în regiune prin urmatoarele unitati sariate : a. Pânza de RARAU b. Pânza de PUTNA c. Pânza de PIETROSUL BISTRITREI d. Pânza de RODNA a. Pânza de RARAU, cuprinzând granitoidele de Haghimas si formatiuni metamorfice cu gard mediu de metamorfism (faciesul Amfibolitelor ale seriei de Bretila, sariate peste sisturile cu grad scazut de metamorfism (faciesul sisturilor verzi) ale seriei de TULGHES. Metamorfitele si granitoidele din pânza de RARAU se atribuie Proterozocului pe baza vârstelor radiometrice (KRÄUTNER et. al, 1976) si a faptului ca în partea de nord a Carpatilor Orientali suporta transgresiv cristalinul poleozoicului inferior b. Pânza de PUTNA cuprinde formatiunile seriei de TULGHES din regiunea Balan, atribuita Cambrianului pe baza datelor de ordin palinologic (VIOLETA ILIESCU, GEORGETA MURESEAN 1970, 1972), si vîrstelor radiometrice (ELEOMORA VIJDEA, SERBAN, 1971). c. Pânza de PIETROSUL BISTRITEI se afla sub Pânza de PUTNA si este constituita din formatiunea de Negrisoara, atributa în mod conventional Proterozoicului, si din porfiroidele dacitice de PIETROSUL. Aceasta unitate afloreaza într-o fâsie îngusta de la Sândominic spre nord, latindu-se la est de localitatea Izvorul Muresului. În cadrul ei porfiroidele de Pietrosul constituie lame de rabataj antrenate sub planul pânzei de Putna. d. Pânza de RODNA afloreaza la vest de Sândominic sub Pânza de Pietrosul Bistritei. Este constituita din formatiuni ale seriei de Rebra atribuit proterozoicului. În zona de aflorare predomina calcarele si dolomitele în care în Muntii Rodnei se intercaleaza minereurilede plumb si zinc de tip Valea Blaznei – Cuset. Întregul esafodaj de pânze se afla sariat peste zona flisului si prezinta ondulatii largi ca efect al cutarilor post – oligocene. În regiune se distinge o ondulatie sinclinala corespunzatoare sinclinalului Haghimas si o bombare anticlinala în dreptul ferestrei tectonice de la Tomesti. Ultima compresiune tectonica a dat nastere unui sistem conjugat de falii oblice orientate NE – SV si ENE – VSV care au comparetimentat atât pânzele cât si cuvertura sedimentara. 1.2.2.1. Formatiuni metamorfice 1. Seria de Rarau - Bretila Aceasta serie cuprinde formatiunile mezometamorfice ce apar în partea vestica a zonei cristalino- mezozoice, si care sunt sariate peste formatiunile seriei de TULGHES. Mai înaintee era cunoscut sub numele de seria de HAGHIMAS (A. Streckeisen 1931, KRÄUTNER 1938; BANCILA 1958). Dupa ce a fost paralelizata cu seria gnaiselor de Rarau (M. Muresean 1967), s-a utilizat mai mult aceasta denumire. Formatiunile acestei serii apar în versantul stâng al bazinului superior al Oltului, urmându-se continuu sub forma unei fâsii cu latimi variabile. În principal seria alcatuita din roci terigene reprezentate mai ales prin micasisturi muscovito- biotitice ±granati paragnaise si din roci migmatice, care au o raspândire larga în regiune. În afara acestor tipuri principale de roci eruptive bazice metamorfozate regional. În cazul migmatitelor, ce constituie cele mai tipice roci ale seriei, se deosebesc în principal migmatite metatectice si migmatite metablastice. Cele metatectice cuprind o gama larga de roci în care fondul metasomatizat (paleosoma) în cele mai multe cazuri nu se poate deosebi cu ochiul liber de neosom. În aceste roci raportul metasomatic se materializeaza prin cuart si feldspat potasic si variaza cantitativ foarte mult. Procesul de cuarto- feldspatizare este adesea foarte înaintat astfel ca structura si textura rocilor initiale este aproape stearsa, metasomatoza conducând la formarea unor roci granitoide cu o compozitie granodioritica si dioritica. În partea vestica a ariei de raspândire a seriei de Rarau se cunosc si migmatite metablastice intercalate în formatiunile terigene ale seriei. Ele corespund gnaiselor oculare descrise si sunt foarte caracteristice pentru aceasta serie, nefiind întâlnite în seria mezometamorfica de Bistrita – Barnar. Ele se caracterizeaza prin prezenta ochiurilor larg dezvoltate, uneori centimetrice, de feldspat potasic care imprima rocii un aspect ocular. Rocile migmatice metablastice sunt legate de procesele metasomatice sincrone metamorfismului regional, în care conditiile termodinamice au permis mobilizarea metamorfica strict locala a unui material leucorcat cuarto- feldspatic în cuprinsul unor roci terigene psefitice si psamitice asociate cu material vulcanogen acid (Marcela Codarcea 1967). În timpul formarii pânzei de Rarau (Haghimas) rocile mezometamorfice din apropierea planului de sariaj au fost brecifiate, milonitizate si retromorfozate în buna parte (Muresean 1967). 2. Seria de Bistrita – Barnar Formatiunile acestei serii (separata de I. Bercia în Muntii Bistritei 1967) apar în partea de vest a zonei cristalino- mezozoice. În baza seriei se dispune o alternanta de calcare, sisturi biotitice – cuartitice si cuartite negre – grafitoase. Înspre partea superioara predomina rocile terigene reprezentante mai ales prin sisturi biotitice, cuartitice si micasisturi biotitice, uneori cu clorit. Formatiunile acestei serii apar în versantul stîng al bazinului superior al Oltului, urmându-se continuu sub forma floristica considerata caracteristica pentru depozitele precambriene (VIOLETA ILIESCU, MARCELA CODARCEA, 1965). 3. Seria de Tulghes Aceasta serie reprezentata prin roci epimetamorfice, se situeaza între seria Bistrita – Barnar la vest si seria gnaiselor de Rarau (Haghimas) la est. Seria de Tulghes formeaza o stiva de depozite vulcanogen – sedimentare metamorfozate, de vârsta cambrian inferioara care se remarca prin prezenta în succesiunea sa la diferite nivele a rocilor magmatogene acide si magmatogene bazice, subordonat. În regiunea Balan afloreaza cea mai mare parte din succesiunea stratigrafica cunoscuta a seriei de Tulghes. Complexul Tg 1 (1200m) se dezvolta în partea inferioara a seriei de Tulghes si se dispune normal peste seria de Rebra – Barnar. • Oriz. Tg 1.1 – Orizontul care se afla sub orizontul metatufurilor riolitice de Szádakút. • Oriz. Tg 1.2 sau - Orizontul metatufurilor rioliotice de Szádakút (400 m). În limitele regiunii cercetate, succesiunea stratigrafica în seria de Tulghes începe cu un orizont de metatufuri riolitice, care afloreaza în vaile Szádakút, si Magasbükk. Rocile sînt în general de culoare alba, contin fenoctistale relicte de cuart si feldspat si prezinta frecvent o rubanare evidenta. Constitutia chimica le plaseaza în grupa rocilor riolitice (G. Muresan 1968). • Oriz. Tg 1.3. –Orizontul Fagul Înalt (400 m) este constituit dintr-un pachet de sisturi sericito – grafitoase si sericito – cloritoase. Înspre baza orizontului se remarca un nivel subtire discontinuu de calcare. În jumatatea inferioara mai apar strate subtiri de cuartite negre, iar în partea superioara a orizontului se intercaleaza nivele subtiri de metatufuri acide. Succesiunea stratigrafica a orizontului Tg 1.3. se încheie cu cîteva strate subtiri de cuartite negre situatie deasupra ultimei intercalatii de metatufuri acide. • Orizontul Tg 1.4. Orizontul Virgau (400 m) se caracterizeaza prin lipsa pigmentului grafitos. Rocile sînt reprezentante cu precadere de sisturi sericito – cloritoase si sisturi cuartitice – sericito – cloritoase. Spre partea superioara a orizontului se întîlnesc sporadic si cu grosini reduse metatufuri acide. Complexul Tg 2 Acest complex cuprinde o secventa predominant grafitoasa si sisturile verzi situate în partea mediana a succesiunii litologice din seria de Tulghes. • Orizontul Tg.2.1. (de Sîndominic 750 m) este constituit preponderent dintr-o alternanta de sisturi sericito – grafitoase cu sisturi sericito – cloritoase si sisturi sericitoase. Spre partea mediana a succesiunii se intercaleaza mai multe strate discontinue de cuartite negre, bine reprezentate începând de partea de nord a perimetrului cercetat. Deasupra acestor cuartite se întîlnesc sporadic nivele subtiri de metatufite si metatufuri bazice. • Orizontul Tg. 2.2. – Orizontul metatufurilor diabazice de Sipos (250 m) este constituit preponderent din metatufuri diabazice asociate cu metatufite diabazice, metagabbrouri si sporadic cu metatufuri acide. • Orizontul Tg. 2.3. - Orizontul Voroc (400 m) cuprinde o alternanta tipica (metrica pîna la centimetrica) de sisturi filitice si sisturi sericito – cloritoase. Se întîlnesc sporadic si intercalatii subtiri de cuartite negre, cuartite cu sericit. Complexul Tg.3 Acest complex cuprinde partea superioara a Seriei de Tulghes caracterizeata pe întreaga extindere a Carpatilor Orientali printr-un caracter vulcanogen – sedimentar acid cu secvente bazice. Acestui vulcanism i se afiliaza o metalogeneza importanta în mai multe faze succesive, în decursul carora au luat nastere concentratii stratiforme de pirita si alte sulfuri, intercalate concordant la anumite nivele stratigrafice. • Orizontul Tg. 3.1 – Balan (300 m). În acest orizont stratigrafic se afla intercalate toate minereurile exploate în regiunea Balan. Concentratiile de sulfuri de dispun în doua nivele stratigrafice: a. Nivelul inferior (40 m) cu sulfuri consta din sisturi cloritoase – cuartitice si sisturi sericito cloritoase cu deseminari slabe de pirita asociata uneori ce calcopirita. Acest nivel nu reprezinta importanta economica. b. Nivelul superior, cu sulfuri (200 m) cuprinde succesiunea de sisturi cuartitice – cloritoase, în care se afla localizata concentratiile de minereu. Minereurile stratiforme de pirita si calcopirita sînt dispuse de regula în doua pachete principale de sisturi cuartitice cloritoase. Între cele doua nivele cu sulfuri se dezvolta un pachet de sisturi sericito – cloritoase, sericito grafitoase si filite sericitoase. • Orizontul Tg. 3.2. Orizontul metatufurilor riolitice de Balan situat în acoperisul nivelului superior cu sulfuri, constituie un reper stratigrafic foarte util pentru delimitarea orizontului Balan. Este constituit din metatufuri riolitice albe în care se disting fenocristale relicte de cuart si feldspat. Trec lateral în metatufite acide si prezinta uneori intercalatii de ordinul metrilor de sisturi sericito - grafitoase, sisturi sericitoase si sisturi sericito – cloritoase. Grosimea orizontului este extrem de inconstanta, oscilând între 1 – 100 m. Uneori se observa tendinta de efilare a orizontului. • Orizontul Tg. 3.3. - Orizontul Valea Baii (400 m) cuprinde sisturi sericitoase, sericito cloritoase uneori slab grafitoase si sisturi cuartitice – sericitoase situate între metatufurile riolitice de Balan si urmatorul nivel de metatufuri acide din succesiunea seriei de Tulghes. În sudul regiunii, spre partea superioara se intercaleaza un nivel stratigrafic cu diseminari slabe de pirita, fara importanta economica. • Orizontul Tg. 3.4. Orizontul metatufurilor riolitice de Szedloka (60 m) cuprinde metatufuri acide plasate deasupra orizontului de Valea Baii. Local se intercaleaza între aceste metatufuri riolitice roci de natura terigena, reprezentate prin sisturi sericito – cloritoase . La nord si la sud de Valea Oltului în apropierea orizontului Tg. 3.4. afloreaza roci metagabbroice, adesea cu stilpnomelan. În majoritatea cazurilor structura relicta a rocii initiale poate fi absenta, probabil datorita metamorfismului slab. • Orizontul Tg. 3.5. - Orizontul Arama Oltului (800 m) reprezinta partea superioara a succesiunii din Seria Tulghes cunoscuta în regiunea Balan. În partea superioara succesiunea este întrerupta de planul de sariaj al pânzei de Rarau. Acest Orizont este constituit preponderent din sisturi sericito cloritoase ( +cuartoasa). Spre partea superioara a acestei succesiuni se intercaleaza cîteva strate subtiri de metatufite acide. Spre partea inferioara a orizontului se intercaleaza un nivel de sisturi clorito - sericitoase ( + cuartoase) cu diseminatie de pirite si calcopirite numit nivelul cu impregnatii de sulfuri Arama Oltului. 1.2.2.2. Rocile Sedimentare. Studiind sedimentarul din cuveta Haghimas Ciuc, aflat la est de perimetrul cercetat, putem observa ca depozitele sedimentare ce apar în aceasta zona apartin a trei serii (transilvana, bucovinica si subbucovinica), care apartin la unitati tectonice independente. Toate aceste trei serii au caractere litofaciale specifice, provenind din zone de sedimentare mai mult sau mai putin diferentiate. Formatiunile care intra în constitutia cuvetei marginale a sinclinalului Haghimas, s-au depus din Triasic pâna în Cretacic inferior, acoperind discordant si transgresiv depozitele seriei gnaiselor de Rarau (Haghimas). Triasicul este dezvoltat relativ slab în regiune, întâlnindu-se doar câteva lambouri, petece de împingere, dupa cum urmeaza: • Triasicul inferior, reprezentat prin “stratele de Werfen” se gaseste numai în Ciofronca si la est de Piatra Unica. Stratele sunt alcatuite din gresii calcaroase diaclazate, fin micafere, conglomerate, marne si dolomite sistoase în care s-au gasit Myoporia costata, Megalodon triquetur, Gerhilea modiola. • Triasicul mediu – Anisian si Ladinian – este reprezentat prin dolomite masive, cenusii, cu aspect zaharoid si prin calcare albe si galbui cu Diplopora anulata, gresii rosii si cenusii cu Daonella lomelli. • Triasicul superior, are o dezvoltare discontinua, cunoscându-se din zona Piatra Unica – Hasmasul Mare. Este reprezentat prin calcare rosii de Hallstatt cu fauna carniana si noriana: Jovites dacus, Spiriferina gregaria, calcare cenusii cu Monotis substriatae. Jurasicul • Jurasicul inferior (Liasic) este cunoscut în sectorul Piatra Unica, fiind reprezentat prin sisturi marnoase si calcare rosii de tipul faciesului de Adneth cu o bogata fauna hettangiana-sinemuriana: Rhacophylites transilvanicus, Rhacophylites ürmösensis, Phylloceras cylindricum, Aegoceras althii, Aeritites bisulcatus, Aeritites rotiformis, Aeritites stelaris si prin calcare rosii oolitice, feruginoase, respectiv calcare rosii si placi cu Spiriferina haueri, Rhynconella fissicostata, Entolium liassinum, resturi de Involuntina liassica. • Jurasicul mediu ( Dogger – Aelenian si Bathonian) este cunoscut numai în câteva puncte, sub forma de lambouri, reprezentat prin calcare fine , în placi, uneori nisipoase sau calcare grezoase cu Posidonia opalina, Oppelia fisca, Terebratula dorsoplicata, Parkinsonia parkinsoni. • Jurasicul superior – stratele de trecere de la Jurasicul mediu la cel superior sunt bogate în depozite silicioase. Astfel Callovianul-Oxfordianul cuprinde jaspuri negre, rosii si verzi cu intercalatii de sisturi argilitice silicifiate, siltite negricioase, gresii care contin Belemnites subhastatus. Kimmeridgianul este alcatuit din calcare nodulare rosii, calcare fine rosii cu pete verzi, marnocalcare rosii slab nisipoase, calcare grezoase si gresii calcaroase cenusi. Aceste strate, cunoscute si sub numele de “strate cu Achanticum” cuprind o bogata fauna de Phylloceras zignodianum, Phylloceras polyplocum, mai multe specii de Lythoceras,Aepidoceras acanthicum, precum si resturi de Saccocoma. Cretacicul • Tithonicul este asociat cu Neocomianul (Cretacic inf.). Depozitele sunt constituite din calcare masive, alb-galbui sau cenusiu deschis, pseudocolitice sau brecioase, calcare colitice rosii slab stratificate. Continutul în microorganisme als acestor roci este destul de ridicat, întâlnindu-se alge calcaroase si foraminifere ca Lamelleaptichus beyrichi, Lamelleaptichus mortiletti, Tintinopsella carpathica, Calpionellopsis thalmani, Calpionella alpina, Trocholina alpina, Trocholina elongata. • Barremian - Aptianul sunt reprezentate prin calcare masive si brecioase rosii si cenusii, conglomerate cu intercalatii de sistoase aleformatiunii de Wildfliesch. Aceste strate contin orbitoline: Neohibolites ewaldi, Neohibolites minimus. • Albianul reprezentat prin calcare si calcare brecioase, contin especiile: Hedborgella infracretacea, Hedborgella planispira, Hedborgella trochoidea, Valvulineria loetleri, Dorothia oxycona. Cuvertura post tectonica este reprezentata prin depozitele Vraconian-Cenomaniene din Cretacicul superior. Aceste depozit econtin conglomerate si microconglomerate în care sunt intercalate gresii si marnoargile cenusii cu Rotalipora greenhornensus, Rotalipora appeninica balernaensis, Rotalipora cushmani-turonica. În bazinele intramontane ale Ciucului si Gheorghenilor apar formatiuni pliocene, reprezentate prin nisipuri, tufuri, aglmerate , gresii, argile cu impresiuni de plante si carbuni. Cuaternarul este constituit din nisipuri grosiere, pietrisuri marunte, depozite deluvial-pluviale care formeaza terase, conurile de dejectie ale vailor principale, precum si conurile de drohotis din Haghimasul Mic (Ecem). 1.2.2.3 Formatiunile eruptive La sud si sud vest de zona cercetata se afla masivul Harghita rezultat al manifestatiilor vulcanice neogene. Muntii Caliman, Ghiurghiu si Harghita constituie partea cea mai tânara a arcului vulcanic andezitic aparut pe crusta continentala a blocurilor transilvane si panonice ca urmare a coliziunilor cu placa euroasiatica de la marginea estica a bazinului Wienei si pâna la curbura Carpatiilor. Trasatura cea mai caracteristica a acestui sector al arcului vulcanic consta în alcatuirea ssa din andezite. Activitatea s-a desfasurat în doua etape majore. Structurile nascute în prima etapa au fost complet distruse de eroziune, iar materialul rezultat depus în conditii subacvatice înpreuna cu produse piroclastice sincrone si un material epiclastic nevulcanic a dat nastere compartimentului structural inferior alcatuit dintr-o formatiune vulcanogen – sedimentara. Pe fundamentul constituit s-au ridicat suprastructurile generate în timpul celei de a doua etape de manifestari vulcanice reprezentînd compartimentul structural superior. (D. Radulescu, Al. Vasilescu, S. Peltz si M. Peltz). În cadrul formatiunii vulcanice D. Radulescu (19) distinge urmatoarele secvente litologice: 1. Complexul vulcanogen – sedimentar are o alcatuire foarte variata. Depozitele sînt marturii al unei activitati îndelungate si complexe si nu un produs al unei singur moment exploziv. În cuprinsul lor au putut fi separate trei nivele foarte bine individualizate, în unele dintre ele participarea materialului detritic este evident. Fregmentele din aceste depozite sînt constituite din andezite amfibolice în cea mai mare parte dar si piroxenice. Grosimea totala a piroclastitelor inferioare este de ordinul a 200–300 m. 2. Complexul andezitelor cu hornblenda bruna este dezvoltat numai local. Acestea constituie forma principala dar li se adauga si forme cu olivina, forme bazaltoide. 3. Complexul andezitelor cu hornblenda este sincron, probabil în prima sa parte cu cel al andezitelor cu hornblenda bruna, dar partea principala este ulterioara formarii acestora. 4. Piroclastitele inferioare au aspecte foarte caracteristice. Ele sunt constituite din fragmente mari colturoase (blocuri de andezite cu hornblenda verde si mai rar cu hornblend bruna). Acestea sunt prinse întro masa fundamentala fina, larg dezvoltata. Grosimea lor nu depaseste 100 m. 5. Complexul andezitelor cu hornblenda resorbita si piroxen cuprinde forme intermediare între rocile anterioare cu hornblenda verde si cele posterioare cu piroxen. Ele sînt larg dezvoltate. 6. Piroclastitele intermediare cu aspecte texturale asemanatoare acestora din primul nivel dar prezenta piroxenilor în fragmentele de roci este caracteristica. Ele constitue întotdeauna nivele mult mai subtiri decît celelalte piroclastite, 7. Complexul andezitelor piroxenice cu forme bazaltoide continând hipersten, augit, uneori olivina reprezinta ultimul element principal al succesiunii. În cadrul lor intervine un nivel de piroclastite superioare. Chimismul rocilor se încadreaza în cea mai mare masura în tipul de magma cuart – dioritica, prezenta altor tipuri fiind cu totul subordonata. Structurile generate sunt foarte bine conservate si au aspectul unor strato – vulcani, În partile centrale ale structurilor au fost identificate foarte frecvent înradacinarile neckurilor sau corpurilor subvulcanice. În zonele centrale ale aparatelor vulcanice se constata totdeauna efecte ale circulatiei solutiilor postvulcanice, caolinizarea si sericitizarea în efecte deosebite. Apar si roci metamorfozate cantonate numai în conductele aparatelor vulcanice si în zonele din interiorul calderelor. Determinarile de vîrsta efectuate pentru andezitul cu hipersten din Muntii Harghita indica vîrsta de 3,92 mil. ani. 1.2.3. Evolutia geologica si tectonica a regiunii : Evolutia geologico – structurala si tectonica a regiunii se încadreza în evolutia de ansamblu a Carpatilor Orientali. Descifrarea acestora ridica o serie de probleme extrem de complexe cu care sau ocupat numerosi cercetatori fara însa a ajunge la concluzie unica. Dupa D. Radulescu (1970) masivul cristalin care este constituit din sisturi mezometamorfice si epimetamorfice difera ca timp de formare si alcatuire geologica. Sisturile seriei mezometamorfice sau format independent de cele epimetamorfice, pe seama unor stive sedimentare detritogene, cu intercalatii de produse vulacanice. Dupa cercetari litologice (Marcela Codarcea 1965-1967) relatiile nemetamorfice dintre diferitele complexe stratigrafice, continutul microfloristic ( Violeta Iliescu, Marcela Codarcea, 1965) si relatiile stabilite ulterior dintre sisturile mezometamorfice si cristalinul format mai tîrziu se pare ca formatiunile din care provin sisturile mezometamorfice apartin în exclusivitate precambrianului mai ales proterozoicului inferior, iar transformarea lor în sisturile cristaline a avut loc în timpul unei faze proterozoice de cutare si metamorfism. Seriile epimetamorfice au luat nastere în cel putin doua faze distincte. Peste soclul cristalin format anterior s-au depus transgresiv roci detritice în alternanta cu formatiuni vulcanogen sedimentare si organogene, care la sfîrsitul proterozoicului au suferit un metamorfism de intensitate slaba, partea superioara a seriei mezometamorfice suferind un metamorfism regresiv. În decursul etapei hercinice aceste formatiuni sunt transformate în sisturi cristaline cu un grad de metamorfism farte apropiat de cel baikalian. Situarea noului moment metamorfic în timpul orogenezei hercinice este inpusa de faptul ca peste produsele sale provenite din formatiuni paleozoice, se dispun depozite triasice neafectate de metamorfism, continînd în baza orizonturi bazale conglomeratice, metamorfite hercinice remaniate (D. Radulescu 1965). Dislocatiile din timpul orogenezei hercinice duc la deplasarea blocurilor spre vest, dînd nastere la încalacrea formatiunilor epimetamorfice de cele mezometamorfice. La sfîrsitul paleozoicului sub efectul unor miscari lente se produce transgresiunea verfeniana pîna liasic inferior când are loc o exondare datorita miscarilor Kimmerice vechi. La sfîrsitul liasicului – începutul doggerului apele marine inunda din nou regiunea, mentinîndu-se pîna la sfîrsitul jurasicului. Ultimul ciclu barremian – abtian, duce la umplerea cuvetei Haghimas. Structura regiunii se desavîrseste în mai multe faze tectonice: Orogeneza hercinica a cauzat suprapunerea inversata ale celor doua serii metamorfice. Orogeneza alpina nu a modificat esential aspectul structural al fundamentului cristalin, iar în tertiar cristalinul si-a pierdut plasticitatea iar masa lui a fost supusa unor deformatii rupt0urale, care au dat nastere unor falii transvsersale si directionale. Aceste falii transversale normale au fragmentat zacamântul în mai multe blocuri, determinând aspectul structural actual al zacamîntului. Gh. Popescu (1971) studiind rocile metamorfice si zacamîntul Balan sustine ca seria de Tulghes a fost formata pe seama rocilor mezometamorfice, fiind concordante cu acestea si ocupând o pozitie mediana între mezosisturile de Haghimas si Bistrita – Barnar. Dupa acest autor s-ar putea vorbi de o intensa zona de mezosisturi care în timpul orogenezei alpine a fost supusa unor puternice deformari cu caracter directional, a caror intensitate maxima a fost în portiunea mediana a zonei metamorfice. Solutiile hidrotermane au patruns în zonele deformate, si au determinat retromorfismul intens al mezosisturilor dîînd seria de Tulghes. Caracterul initial mezometamorfic a fost sters si a rezultat o structura a caror extremitate de est si de vest pastreaza caracterul initial mezometamorfic dar cu început de retromorfism. 1.2.4. Cercetari geologice în teren Cercetarile în faza de teren s-au extins cu privire speciala asupra a trei perimetre. 1. – perimetrul carierei Franz Johann 2. – perimetrul Fagul Cetatii est 3. – perimetrul galeriei transversane nr. 18 de pe valea Szabók Aceste trei perimetre cuprind întreaga stiva de roci incluse în unitatea superioara a seriei de Tulghes. 1.2.4.1. Perimetrul carierei Franz Johann Mineralizatiile din acest perimetru sunt reprezentate de o lentila majora de dimensiuni variabile (25-50 m) localizata în sisturi cuartitice – cloritoase, cuartite clorito – sericitoase. Toata carierea este sapata în secventa inferioara a seriei de Tulghes 3, cuprinzând orizontul Balan si orizontul metatufurilor riolitice de Balan, dar în adâncime se regasesc si orizonturile unitatii Tulghes 2. În cadrul orizontului Balan minereurile stratiforme de pirit si calcopirit sunt dispuse în mod constant în doua nivele: nivelul inferior cu sulfuri si nivelul superior cu sulfuri. În carierea Franz Johann orizontul Balan se prezinta în urmatorul mod: Succesiunea începe cu o secventa bazala de roci detritice metamorfozate de circa 40 m grosime, constituita din sisturi sericito - cloritoase si sisturi sericitoase uneori cu aspect filitic în care putem distinge rare intercalatii subtiri alcatuite din sisturi sericito - grafitoase. Urmeaza nivelul inferior cu sulfuri, o stiva cu grosimi de 20 – 70 m, în partile superioare cu grosimi mai reduse constituit din sisturi cuartitice cloritoase, cuartite clorito – sericitoase si sisturi sericito – cloritoase. Se întâlnesc frecvent diseminari slabe de pirit, mai rar de calcopirit. Succesiunea se continua cu sisturi sericito – cloritoase cu intercalatii de sisturi sericito – grafitoase si sisturi sericitoase, uneori cu aspect filitic. Gorsimea lor valoreaza între 50-80 m. Sisturile sericito – cloritoase sînt urmate de nivelul superior cu sulfuri, alcatuit din formatiuni vulcanogen – sedimentare cu grosimi de 60-140 m care în cariera au un grosime de 50 m. Acest nivel este constituit în cea mai mare parte din roci cuartoase si cloritaoase cu care se asocieaza minereurile exploatate. Între bancurile de roci cloritoase – cuartoase cu minereu se interpun sisturi sericito - cloritoase pe baza carora se pot delimita în cadrul nivelului superior cu sulfuri doua grupe de strate si lentile clorito - cuartoase cu sulfuri având pozitie stratigrafica bine precizata: - grupul inferior constituit din doua strate principale: inferior (1-10 m) si superior (sub 30 m) în general bogat în minereu cuprifer. - grupul superior reprezentat tot prin doua strate clorito – cuartoase cu sulfuri (30-40 m). Partea superioara reprezinta un banc de diseminari cu sulfuri în general discontinuu, uneori cu pirit si calcopirit localizat în sisturi clorito – sericitoase, toate acestea aflându-se sub baza metatufurilor riolitice de Balan, uneori lipite de aceste metatufuri riolitice. Metatuful riolitic de Balan se afla în acoperisul nivelului superior cu sulfuri si formeaza o fâsie de 15 – 20 m. Pachetele de roci au planul principal de sistozitate orientat NNV – SSE cu caderi constante spre E, între 30-50 de grade. Spre nord orizontul Balan se poate regasi în numeroase lucrari minere pe cursul inferior al vaii Rutoc, în galeria Rozalia ( pe pîrîul Minei si în tranaversale de acces Sipos + 60. Zacamântul, în acest perimetru, se prezinta intens cutat si cu o alteratie foarte înaintata. Pe lânga diseminatiile de pirit si calcopirit mai putem întâlni în asociatie sfalerit si galenit dar cu totul subordonat. Cariera se afla în tona oxidica a zacamîntului, în ea întâlnim un proces de limonitizare foarte intensa si neominerale pe seama celor primare, ca bornit, covelin, calcozin, azurit si subordonat malachit. 1.2.4.2. Perimetrul Fagul Cetatii. Mineralizatiile cuprifere din zacamîntul Fagu Cetatii se reprezinta sub forma de lentile cu dimensiuni variabile si sînt localizate în sisturi clorito – cuartoase, care au deseori caracter filitos. Acestea apartin seriei de Tulghes care are în cuprinsul sau sisturi cu caracter predominant sericitos, care constituie filite, sisturi grafitoase si roci porfirogene. Rocile ce alcatuiesc acest perimetru apartin orizontului Valea Bailor din unitatea Tulghes 3 care, se prezinta în felul urmator: în partea inferioara se afla o stiva de roci constituite predominant din sisturi sericito – cloritoase, peste care se dispune orizontul cu sulfuri de Valea Baiilor cu diseminari interceptate de la adîncimi mai mari de unele lucrari miniere si forare. Peste orizontul cu sulfuri de Valea Baiilor se dispune o alternanta de sisturi sericito – cloritoase uneori cuartite cu sisturi sericitoase cenusii, slab grafitoase. Orizontul cu sulfuri Fagul Cetatii se dispune peste pachetele de roci mentionate anterior avînd importanta majora în activitatea intreprinderii Miniere Balan. Corespunde aliniamentului cu minereu cuprifer situat sub metavulcnitele riolitice de Szedloka, exploatat în Mina Fagul Cetatii. Se disting mai multe lentile strat de minereu diseminat si în benzi separate prin sisturi sericito – cloritoase. Intercalarea metavulcanitelor riolitice de tip Szedloka în orizontul cu sulfuri se datoreste unei dedublari tectonice prin dislocatii directionale falia Szabó (H. Kratner, 1986). Rocile ce alcatuiesc acest perimetru au planul de sistozitate NNW – SSE cu caderi spre E. Seria de Tulghes se plaseaza într-o situatie inferioara în raport cu formatiunile seriei de Haghimas – Rarau, fapt interpretat de cei mai multi cercetatori ca o situatie tectonica (pînza). Dupa unii însa, aceasta situatie este consecinta procesului de retromorfism, care a afectat diferentiat o arie de sisturi mezometamorfice (C.Gh. Popescu 1974). În zacamîntul Fagul Cetatii corpurile de minereu au caracter lenticular cu lungimi în jur de 200-300 m si grosimi cuprinse între 2-5 m. Practic lentilele sînt concordante cu planul de sistozitate, avînd orientare N 15o - 48 o W si caderi spre E, cu unghiuri cuprinse între 50o -60o. Pe directie lentilele se efileaza trecând treptat prin portiuni cu caracter de diseminari la rocile gazda – sisturile cuartitice-cloritoase. Uneori lentilele se termina în falii, marcate de oglinzi de frictiune. Spre culcus sau acoperis trecerea de la lentile la rocile înconjuratoare se face de obicei prin minereu diseminat, intercalatii de mica grosime gazduite de aceleasi sisturi. Intervalul mineralizat , care constituie zacamântul Fagul Cetatii este reprezentat printr-un aliniament principal ce se extinde pe cca. 4,5 km între pârâul Bailor (pârâul Minei) si cotul Oltului înainte de Sândominic, si un al doilea aliniament mai restrâns spre vest de 100 m. În cadrul aliniamentului principal au fost delimitate peste 20 corpuri lenticulare, având dispunere verticala. Aliniamentul principal este compartimentat de fracturi transversale pe structura în trei segmente dintre care cel din mijloc este cel mai important. El este flancat la nord de o falie transversala situata la cca. 2,3 km S de pârâul Bailor, cu cadere de 600 N , iar la sud este delimitat de asemenea de un sistem faliat transversal aflat la cca . 2,7 km de pârâul Bailor , cu cadere de 450 S. Volumul principal al stivei de sisturi epimetamorfice din regiunea Balan este constituit din roci de provenienta detritica, reprezentate prin sisturi sericito-cloritoase si sisturi sericitoase mai mult sau mai putin cuartoase. În aceasta stiva se intercaleaza la mai multe nivele asociatii litologice caracteristice acestui perimetru, reprezentate prin cuartite negre, grafitoase, cuartite cu sericit, sisturi grafitoase, roci vulcanice metamorfozate (metavulcanite acide) metabazite, roci vulcanice nemetamorfozate – lamprofire si în apropierea suprafetei aglomerarii andezitice. 1.2.4.3. Perimetrul Galeria transversala nr.18 ( Pârâul Szabók) În acest perimetru mineralizatiile pirito-cuprifere se prezinta lenticular si sunt mult inferioare celor din Fagul Cetatii. Mineralizatiile sunt localizate în sisturi clorito-cuartoase sau cuarto-clorito-sericitoase cu caracter filitos. Rocile care apar, reprezinta secventa superioara a unitatii Tg. 3, aparând în acest perimetru la partea superioara a orizontului Valea Baii reprezentat prin sisturi sericito-cloritoase cu slabe diseminari de pirita si calcopirita, dupa care urmeaza orizontul metatufurilor riolitice de Szedloka (A) si orizontul Arama Oltului (B). A. Aceasta unitate litostratigrafica este caracterizata prin predominanta metavulcanitelor riolitice de Szedloka si prin asocierea acestora cu matabazite de Szedloka. Limita superioara a fost considerata deasupra cuartitului de Szabó, iar cea inferioara sub bancul inferior de metavulcanite riolitice. Metabazitele nu reprezinta un element reper. Ei au caracter intrunziv, cu aspecte structurale relicte si cu pozitie inconstanta în coloana litologica. Putem recunoaste urmatoarea succesiune: în baza metatuful riolitic de Szedloka, ocupând deseori cea mai mare parte din grosimea totala ( 60 m) a orizontului Szedloka. Local se disting intercalatii de sisturi sericitoase sau sericito-cloritoase, uneori feldspatice. Grosimea acestui element variaza de la nord – unde are o tendinta de reducere, de efilare – la sud unde se remarca o grosime mare a matavulcanitelor. Peste aceste metatufuri avem o alternanta de sisturi sericito – cuartoase, feldspatice, sisturi sericito –cloritoase, cuartite albe sau verzui si local nivele subtiri de metavulcanite riolitice. Apar frecvent diseminari cu pirita si limonitizari. De aici s-ar putea da numele de “Orizontul cu sulfuri Szedloka”. Peste acesta apare cuartitul de Szabó constituit din cuartite albe cu sericit, uneori feldspatice, local cu slabe diseminari de pirita. Afloreza în ambii versanti al vaii Szabó. B.Orizontul Arama Oltului reprezinta partea superioara a succesiunii Balan. El este delimitat tectonic spre partea superioara de planul de sariaj al pânzei de Rarau , iar la partea inferioara de cuartitul de Szabó. Este constituit predominant din sisturi sericito-cloritoase, cuartoase în care se intercaleaza nivele cuartitice, sericito –grafitoase si sisturi cu diseminari de pirita. Partea inferioara a orizontului Arama Oltului este constituit din sisturi sericito-cloritoase cuartoase în care se intercaleaza frecvent sisturi sericitoase cenusii slab grafitoase. Urmeaza “orizontul” cu sulfuri Arama Oltului constituit din sisturi sericito- cloritoase cuartoase în care se intercaleaza 2-4 m nivele de sisturi cu diseminari de pirita, local calcopirita . Urmeaza un banc de sisturi verzi cu albit, asociat cu cuartite albe sericitose si roci albe cuarto-feldspatice. Acest banc este acoperit de un pachet monoton de sisturi sericito-cloritoase cuartoase slab diseminat, iar la partile superioare avem de a face predomionant cu cuartite care afloreaza în cursul superior al Vaii Szabó. Planul principal de sistozitate este orientat NNV-SSE dar întâlnim caderi vestice în apropierea faliei Szabó, dupa care caderile devin estice departându-se de aceasta falie. Minereul pirito - cuprifer se prezinta sub forma de lentile care sunt concordante cu sistozitatea având orientarea N 200- 450V si caderi V sau E. În adâncime, lentilele se efileaza. Zona este intens tectonizata, faliata. Din punct de vedere petrografic întâlnim sisturi cuarto-sericitoase, sericito-cloritoase, sericitoase, cuartite, metabazite si roci porfirogene. Rocile porfirogene prezinta un aspect diferit de cele prezente în perimetrele Fagul Cetatii si cariera Franz Johann. Aceste roci porfirogene sunt mult mai masive si sunt asemanatoare cu cele de pe pârâul Magasbükk. Vedere dinspre mezozona catre Arama Vedere de pe Vf. Hasmasul Mare Oltului catre Fagul Cetatii Perimetrul carierei Franz Johann 1.2.5. Consideratii petrografice 1.2.5.1. Roci detritice matamorfozate Aceste roci sunt cele mai raspândite în regiune, s-au format pe seama depunerilor pelitice de pe fundul geosinclinalului proterozeic superior – cambrian, si au fost metamorfozate într-o etapa târzie paleozoica. a)Cuartite cloritoase masive Sunt localizate mai ales în partea sud-vestica a perimetrului Fagul Cetatii , în versantul drept al pârâului Varsaroaia. Componentul principal este cuartul fin granular asociat cu o cantitate apreciabila de clorit , tot asa de marunt cristalizat. b)Sisturi cuartitice-cloritoase Sunt rocile gazda ale mineralizatiilor, au aceasi constitutie mineralogica ca si cuartitele cloritoase masive dar sunt mai bogate în clorit ( pâna la 50%) si prezinta sistozitate pronuntata. Aceste tipuri de roci pot avea mai multe varietati ca: - fara sulfuri - cu diseminari fine de pirita - cu benzi subtiri de pirita si calcopirita - cu porfiroblaste sau benzi de carbonat - uneori minerale de magnetit sau hematit Ambele tipuri de roci cuartitice –cloritoase prezinta doua aspecte structurale de baza: - structura izogranulara, când roca este formata dintr-o masa omogena marunt cristalizata, cu textura sistoasa –deseori masa cuartoasa prezinta recristalizari locale. - structura heterogranulara, când într-o masa cuarto-cloritoasa fin cristalizata cu textura masiva sau sistoasa sunt dispuse granule mai mari de cuart. H.KRAUTNER si GH.POPA ( 1972) presupun depunerea unor granule detritice de cuart concomitent cu precipitarea gelului silicios din care , în urma metamorfismului regional a rezultat masa cuarto-cloritoasa marunt cristalizata. În cadrul zacamântului Fagul Cetatii aceste roci au raspândire în orizonturile + 690, + 640 , +790. c)Sisturi cloritoase În aceste roci componentul principal este cloritul având o pondere pâna la 50% din masa rocii, alaturi de cuart formând benzi paralele, dând sistozitatea rocii. Ca varietati putem aminti sisturi cloritoase cu carbonat, sisturi cloritoase cu sulfuri diseminate sau cu cristale idiomorfe de magnetit, cu pondere mare în orizonturile +640,+690 din perimetrul Fagul Cetatii. d.)Sisturi cloritoase cuartoase cu albit. Aceste roci prezinta o masa cloritoasa –cuartoasa fin cristalizata în care sunt prezente porfiroblaste de albit si cristale idiomorfe de magnetit sau pirita. Deseori în portiunile de cuart marunt cristalizat se observa prezenta unei dispersii foarte fine, pulbere de oxizi de fier. Aceste roci sunt raspândite mai mult în culcusul zacamântului, identificabile în orizontul +640. e.)Sisturi cuartitice sericito-grafitoase. Sunt raspândite mai ales în culcusul zacamântului, sau sunt prezente ca roci de acoperis intercalate între rocile porfirogene si zonele de mineralizatie. Vazute la microscop prezinta structura granolepidoblastica, formate din cuart asociat cu grafit. Proportia între sericit si grafit variaza, înclinând în favoarea sericitului. Deseori aceste roci au caracter filitos, caracterizate prin cristalizarea foarte fina a constituentilor si prin sistozitatea accentuata. f.)Sisturi cuartitice sericito –cloritoase. Sunt roci destul de raspândite atât în adâncime – oriz.+690,+640 – cât si la suprafata. Aceste sisturi gazduiesc si mineralizatii pirito-cuprifere. Cuartul este componentul principal având un aspect grauntos, prezentând uneori extinctie ondulatorie. Sericitul este mineralul care le deosebeste de celelalte roci descrise anterior. Sericitul apare sub forma de solzi paiete fine adunate în benzi paralele. g.)Sisturile cuartitice sericitoase. Sunt prezente atât în culcusul cât si în acoperisul mineralizatiilor. Sunt deosebit de dezvoltate în sudul perimetrului în orizontul Arama Oltului dar si în zonele nordice a regiunii pe vaile Sipos si Virgó. Aceste roci se caracterizeaza prin prezenta unei cantitati mai însemnate de sericit, procentajul sericitului putând ajunge la 50%. Cuartul se prezinta prin granule mai larg dezvoltate. Aceste granule sau acumulari de granule sunt înconjurate de paiete fine de sericit. Paietele de sericit sunt dispuse paralel între ele, pe planele de sistozitate dând textura rocii. Contin de mai multe ori diseminatii de pirita. Uneori pot prezenta aspect filitic, având granulatie fina si sistozitate accentuata. h.)Sisturi sericitoase. Sisturile sericitoase au o raspândire destul de larga în orizonturile +790,+740,+690 din perimetrul Fagul Cetatii precum si pe valea Szánduj, vaile Jindiesul de Sus si de Jos. Sunt roci în care cantitatea de sericit este prezent peste 50% din masa rocii. Paietele fine colorate în verde pal, adunate în benzi si fâsii alterneaza cu benzile de cuart marunt cristalizat, sau formeaza mase compacte. Si în aceste roci pot fi prezente cristale de pirita diseminate (oriz.+690+,+740). În cele mai multe cazuri carbonatii reprezentati prin ankerit si siderit au rol accesoriu în masa sisturilor , doar uneori formeaza acumulari masive, în acest caz fiind separate ca: i.)Roci carbonatice. Constituite din porfiroblaste de carbonati prinse într-un fond cloritos, cum s-au întâlnit în orizonturile +790,+740,+690 –sau constituite dintr-o masa carbonatica –cuartoasa aproape izogranulara, prezentând si plaje de clorit probabil rezultatul substituirii biotitului cu clorit. În urma acestor substituiri se observa depuneri de minerale opace. Cuartul se prezinta sub doua forme :mediogranular si microgranular – poate fi prezent si feldspatul în toata masa rocii reîntâlnându-se sericitul. Carbonatul prezent în diferite cantitati s-a putut forma prin înlocuirea partiala sau totala a granulelor de feldspati. j.)Sisturi sericito-cloritoase. Au o raspândire mai însemnata în zona pârâului Szabók si în cariera Franz Johann (nivelele inferioare). În Fagul Cetatii ele se prezinta rar datorita unor dominari de cuart –sericit, cuart –feldspat. Sistozitatea este evidenta la aceste roci, benzile alternante de sericit si clorit dând textura rocii. Sericitul apare în cantitate mai mare ca cloritul. k.)Sisturi grafitoase. Aceste roci sunt raspândite mai ales în culcusul zonelor de mineralizatie. Mineralogic sunt alcatuite din cuart, sericit, clorit, grafit. Grafitul are caracter lamelar, sau formeaza pulbere. Lamelele de grafit dau textura sistoasa a rocii, uneori în sisturile grafitoase se intercaleaza cristale mici, idiomorfe sau vinisoare de pirit. Cu toate ca în cadrul zacamântului de obicei apare în partea inferioara a lentilelor de sulfuri, sunt cazuri în care se afla în partea superioara sau chiar ambele parti ale zonelor cu sulfuri. 1.2.5.2. Metavulcanite Metavulcanitele riolitice se afla intercalate concordant în formatiunile metamorfice, în cadrul carora constituie orizonturi reper. Ele sunt privite drept produse extruzive ale unui vulcanism riolitic. În aceasta acceptiune numarul nivelelor litostratiografice cu metavulcanite riolitice (roci porfirogene) corespunde numarului de faze de eruptie vulcanica. Ele se dispun în general la 15-20 m deasupra zonei mineralizate (Fagul Cetatii si Franz Johann) sau reprezinta acoperisul unor pachete de roci detritice metamorfozate. Aceste roci au caracter cuarto-feldspatic. Se observa structuri porfirice, relicve de cuart si feldspat într-o masa fina recristalizata si constituita din cuart, albit, sericit. Fenocristalele relicte sunt adesea sparte si invadate de mobilizari de cuart metamorfic, alteori sunt complet sfarâmate si recristalizate. Fenoblastele relicte de cuart conserva uneori figuri de coroziune magmatica. Fenoblastele relicte de feldspat sunt reprezentate prin albit si feldspat potasic, feldspatii plagioclazi prezentând macle dupa legea Karlsbad si albit. Studiind rocile porfirogene Gh. Popescu (1974) atrage atentia asupra prezentei concresterilor mirmekitice sub forma de relicte de oligoclaz. Aceste relicte dupa autor , indica faptul ca porfirogenele provin din retromorfozarea unor roci granulare de tip gnaisic. 1.2.5.3. Metabazite Metabazitele sunt produse ale unui magmatism bazic si apar în formatiunile seriei de Tulghes, cu pozitii variabile, interceptate de numeroase foraje cât si la suprafata ( la Szedloka si metagabbrouri la Nagyvölgy feje). Pentru a cunoaste proprietatile, fenomenele de alterare si transformare pe care le prezinta corpurile magmatice bazice prezente în zona Balan, prezentam aflorimentul (de fapt cariera) de la Nagyvölgy feje, cariera sapata în gabbrouri metemorfozate. Cariera se afla la Sîndominic, într-un loc unde Oltul se coteste si valea devine strâmta, probabil tocmai din cauza duritatii si rezistentei acestor corpuri gabbroide aflorate în versantul stâng al vaii Oltului, dar care se regasesc si pe versantul de dincolo de Olt. Cariera este sapata în metagabbrouri la contact cu sisturi cristaline epimetamorfice apartinatoare seriei de Tulghes si se prezinta în urmatorul fel: - la centru putem distinge o zona neafectata care lateral trece spre o zona mai alterata (zona A) - la periferie se recunoaste o culoare mai deschisa a rocii, ce indica o alteratie mai avansata. Zona A : are o latime de circa 50 m si este strabatuta de filonase hidrotermale de cuart cu orientare NE-SV si caderi spre est cu unghiuri între 450-900 dar uneori 900 (N660V/480NE). Aceste filoane reprezinta un sistem de fisuri – fracturi de la câtiva milimetri grosime pâna la 30 cm, mineralizate cu cuart, carbonati ( calcit) si clorit. Se mai observa un sistem de fisuri care strabate pe prima si sunt orientate N-S. Aceste filoane au o zona de influenta de 5-10 cm. Primul sistem de filoane este de o prima generatie, deoarece aceasta a fost antrenata, deplasata, strabatuta de cel cu orientare nord-sudica. Spre zonele marginale se observa ca roca este afectata mai tare de filonase ce o strabat, tectonizarea fiind mai puternica în aceste parti periferice. Zona B : urmeaza dupa o falie de orientare N800V/850NE si este intens alterata, tectonizata. Brecifierea acestei parti s-a produs ulterior procesului hidrotermal care a depus filoanele, deoarece acestea sunt antrenate si ele în acest proces de brecifiere. Filoanele sunt fracturate, observându-se filoane de cuart si de asemenea fragmente de cuart filonian în masa metagabbroica brecifiata tectonic. Spre vest iesind din zona gabroica avem sisturi cristaline si perfiroide, dar contactul nu se observa. Probabil filoanele de cuart hidrotermal strabat si sisturile cristaline epimetamorfice. S-a observat ca în versantul drept al Vaii Oltului se continua “dyke-ul” de gabbrou metamorfozat, având structura gabbroica tipica. Roca macroscopic se prezinta de culoare închisa, duritate mare, aspect masiv, spartura neteda. La microscop, putem determina un gabbrou neafectat, cu structura holocristalina si textura masiva, care din punctul de vedere a constitutiei prezinta feldspati plagioclazi, carbonati (calcit), epidot, leucoxen, accidental granule de cuart xenomorf si apatit ca mineral accesoriu, biotitul fiind format secundar printr-o metasomatoza potasica si incipient cloritizat, formându-se hidroxizi de fier. La un gabbrou slab metamorfozat se observa biotitul hidrotermal pe fisuri, clorit hidrotermal, carbonatul calcic dar si alterarea feldspatilor –sericitizare, epidotizare. La roca mai intens transformata se observa bine fenomenul de biotitizare explicat prin metasomatoza rocii. Aici creste intensitatea procesului de cloritizare, feldspatii sunt mult mai afectati si se poate aprecia ca biotitul este format ulterior fenomenului cloritizarii, la o afectare si mai avansata de procesul metamorfismului si o hidrotermaliazare intensa se observa agregate de actinot fibros-acicular asociate de granule de epidot si zoisit. Aici apare feldspat relict în masa mineralelor de neoformatie si calcit. Acest corp s-a semnalat si din Valea Szedloka respectiv Kurta. Pentru obtinerea unor date precise cu privire la originea, extinderea, importanta din punct de vedere a contextului geologic referitor la acest corp, este nevoie de un numar de lucrari si masuratori, precum si analize foarte mari, care ar constitui tema unei alte lucrari, în care reprezentarea acestor roci sa fie mult mai bine puse la punct. 1.2.5.4. Roci magmatice ( nemetamorfozate ) Aceste tipuri de roci sunt reprezentate prin lamprofire si aglomerate andezitice .Ele pot fi întâlnite numai în perimetrul Fagul Cetatii. a.Lamprofire Lamprofirele apar sub forma de filoane discordante si rar concordante, de grosimi variabile. Sunt roci de culoare închisa: neagra sau cenusie cu tente verzui. Au structura porfirica cu fenocristale mari prinse într-un fond microcristalin, prezentând diferite stadii de alterare. Mineralogic sunt alcatuite din feldspati plagioclazi, piroxen augitic, amfibol, biotit, mai rar olivina – ca minerale accesorii: magnetit, pirit, calcopirit, apatit. Fenocristalele de augit, amfibol (reprezentat de hornblenda bruna), barkevikit, biotit plagioclaz si olivina apar pe un fond microcristalin alcatuit din plagioclaz, augit, amfibol marunt cristalizat si biotit lamelar. Lamprofirele în general sunt alterate, la microscop mineralele initiale se recunosc de multe ori numai dupa contur. Plagioclazul este sericitizat, augitul este transformat partial în clorit, clorit si calcit cu separatiuni opace. Amfibolii prezinta substituiri asemanatoare, precum si transformari în biotit. Biotitul este cloritizat, olivina este în întregime ocupat de serpentin si carbonat. b.Aglomerate andezitice Aceste roci apar în sudul si sud-vestul perimetrului Fagul Cetatii, sub forma de petece mici, pe culmile mai putin înalte si sunt depuse peste depozite pliocene interceptate de foraje. Ele sunt produsul vulcanismului neogen din lantul Calimani-Harghita, fiind alcatuite dintr-o alternanta de roci piroclastice depuse într-un mediu subacvatic. Elemente constitutive sunt diferitele tipuri de andezite. Sunt rulate, rareori colturoase. Masa de legatura este tufogena, friabila, deseori prezinta transformari secundare: limonitizari , sericitizari . Aceste petece au o grosime de 40-150 m, grosimea lor medie fiind de 70 m. 1.2.5.5. Roci sedimentare Roci sedimentare propriu –zise nu se gasesc în perimetrele cercetate, avem doar depozite aluvionare, cu raspândire limitata, formând o fâsie îngusta de 100-200 m si adâncime medie de 50 m. În perimetrul Fagul Cetatii aceste depozite aluvionare au directie E –V, traversând perimetrul, putând fi urmarite la suprafata. La suprafata prezinta un relief asemanator celui de cuart, datorita blocurilor mari de calcar, prinse în aluviuni. Aceste sedimente de vârsta pliocena sunt formate din bolovanisuri si pietrisuri slab cimentate, din blocuri semirulate si rulate de calcare, gresii si sisturi mezametamorfice. 1.2.6. Consideratii structural–texturale si caracteristicile mineralogice ale minereului Minereul este alcatuit în mod constant din asociatia sulfuri – cuart – clorit. Sulfurile care reprezinta utilul participa în procente variabile la alcatuirea minereului. În perimetrul Fagul Cetatii sulfurile sunt dominante în tipul compact de minereu, ajungând la cca. 80 % si au o participare subordonata în minereul cu caracter diseminat ( 10-20%). Ambele tipuri de minereu se dispun concordant cu planul de sistozitate al rocilor gazde. În perimetrul Franz Johann participarea majora prezinta minereul cu caracter diseminat, subordonat este prezent si minereul masiv ( 10%) . În toate cazurile dispunerea minereului se prezinta concordant cu sistozitatea rocilor gazde. În perimetrul galeriei transversale nr.18 minereul pirito - cuprifer este prezent sub forma de diseminatie. Din punct de vedere al formei si dimensiunii granulelor, structura minereului este dominata de caracterul porfiric idiomorf sau xenomorf al granulelor de pirit, cuprinsa într-o masa mai marunt cristalizata alcatuita din calcopirit si subordonat blenda, galena + granule mici de pirit rezultate din zdrobirea granulelor mari. Gradul de idiomorfism este dependent de tipul de minereu. În minereul cu caracter compact mineralul majoritar este pirit, care prin dimensiunile granulelor lui, prin varietatile morfologice si prin relatiile de concrestere cu ceilalti compusi minerali imprima caracteristicile structural-texturale ale mineralizatiei. Astfel în minereul masiv granulele de pirita rareori cu caracter enhedral, de obicei sunt anhedrale, fiind fisurate si fragmentate, prezentându-se ca aglomerari cu nuclee mai larg dezvoltate în jurul carora apar granule mici, satelite provenite din “exfolierea“ cristalelor zonate în procesul de zdrobire, milonitizare, la care a fost supus minereul. O atentie deosebita trebuie acordat formelor ovoidale de piritoedru. Aceste forme ovoidale sunt considerate drept indici ale caracterului metamorfozat al minereului. Piritoedrii alcatuiesc agregate poligranulare , în jurul lor aparând microgranule. În minereul diseminat granulele de pirita îmbraca în mod constant forme enhedrale si se prezinta mai larg dezvoltate. În acest caz este vizibil si orientarea granulelor de pirita în raport cu sistozitatea marcata de dispunerea lamelelor de clorit. Un mod mai putin frapant de prezentare a minereului este cel cu caracter filonian. Rareori depasesc filoanele grosimi de câtiva centimetri si atunci ele sunt dominate de prezenta cuartului alb laptos. Cel mai frecvent observam filonase de grosimi milimetrice pâna la centimetrice alcatuite din cuart-clorit si calcopirit, care întretaie benzile de minereu rubanat. Acest tip de minereu este singurul în care pirita nu participa decât în mod accidental. Texturile minereului sunt texturi orientate. În minereul diseminat caracterul orientat al granulelor de pirita este evident si din alternanta zonelor mai piritoase cu cele de ganga rezulta textura rubanata. În minereul masiv întâlnim texturi granulare orientate. Din punct de vedere mineralogic, minereul este alcatuit din urmatoarele minerale: 1.2.6.1. Cariera Franz – Johann Mineralele principale care participa la alcatuirea minereului sunt : - Metalice: - Pirita - Calcopirita (cantitati inferioare) - Minerale formate pe seama calcopiritei: calcozin, bornit, subordonat covelin - Nemetalice: - Cuart - Clorit Minerale subordonate : - Metalice: - Blenda - Galena - Magnetit - Hematit - Tetraedrit - Nemetalice: - Feldspati - Carbonati - Grafit - Apatit 1.2.6.2. Fagul Cetatii Minerale principale : - Metalice: - Pirita - Calcopirita - Nemetalice: - Cuart - Clorit Minerale subordonate : - Metalice: - Blenda - Galena - Magnetit - Arsenopirit - Tetraedrit - Cosalit - Nemetalice: - Sericit - Feldspati - Carbonati - Grafit - Stilpnomelan - Apatit, zircon, baritin 1.2.6.3. Galeria transversala nr.18 Minerale principale : - Metalice: - Pirita - Calcopirita - Nemetalice: - Cuart - Clorit - Sericit Minerale subordonate : - Metalice: - Blenda - Galena - Magnetit - Tetraedrit - Nemetalice: - Feldspati - Grafit - Stilpnomelan - Apatit, sfen ( titanit ) 1.2.6.4. Minerale metalice Pirita Se prezinta într-o varietate larga de forme si dimensiuni, imprimând datorita frecventei sale ridicate si datorita caracteristicilor lui structurale, caracterul structural si textural al minereului. Desi granulele enhendrale (cub si piritoedru) pot sa sugereze o participare dominanta în alcatuirea minereului, el are o participare numai de 35% în Fagul Cetatii si 45% în cariera Franz Johann. S-a observat o dependenta a morfologiei piritei de parageneza în care apare. Astfel în cazul asocierii cu calcopirita + alte sulfuri si sulfosaruri, granulele de pirita sunt în procent de cca. 50% piritoedru si doar cca. 10% cuiburi, restul de 40% fiind forme anhedrale. Când pirita apare împreuna cu cuartul si alte minerale fara participarea semnificativa a celorlalte sulfuri, cristalele de pirita au forma de cub si subordonat piritoedru. Relatiile fiziografice dintre pirita si celelalte minerale cu care se asociaza, indica ulteriotatea lui. Se pot observa cristale mari de pirita zdrobite, cataclazate si recimentate de calcopirit, galena, blenda, uneori cuart. Din punct de vedere a dimensiunii granulelor si gradului de fragmentare se observa ca minereul compact pirita este mai intens cataclazata si prezinta frecvent situatii de exfoliere, rotunjire, cu microgranule satelite în jurul granulelor larg dezvoltate. În situatia minereului diseminat granulele au o invidualitate clara, sunt frecvent echigranulare, prezinta doar o fisurare incipienta . Calcopirita Este mineralul cel mai important din punct de vedere economic. Apare în masa minereului sub forma de plaje multigranulare, având dimensiunile granulelor submilimetrice. Este intens concrescut cu clorite si cuart. Cu pirit se afla în raport de succesiune, de multe ori recimentând granulele zdrobite de pirita. Probabil datorita mobilitatii mari sub efectul variatiei de temperatura si presiune din timpul metamorfismului calcopirita se plaseaza pe fisurile cristalelor de pirita. În calcopirita întâlnim incluziuni de blenda orientate sau neorientate (dezamestec izomorf). Un fenomen destul de raspândit care se poate observa mai ales în perimetrul Franz Johann si dealungul liniilor tectonice, este procesul de transformare a calcopiritei în minerale secundare : calcozin –covelin-bornit . Calcozinul Este produsul transformarii a calcopiritei, transformare ce poate fi totala sau partiala, când exista o zona de calcopirita înconjurata inelar de mineralul secundar. Mineralul secundar formeaza un dezamestec calcozin –covelin, cunoscuta sub denumirea de neodigenit. Bornitul Apare mai rar, sub forma de plaje de culoatre roz caracteristic. Prezinta structuri de dezamestec, structuri în retea caracteristica mai ales în cazul excesului de calcopirita în fazele incipiente de transformare. În zonele apropiate de suprafata mai ales dealungul fracturilor, în partile nordice ale perimetrului Fagul Cetatii si la suprafata, în cariera Franz-Johann se pot întâlni limonitizari, mase stalactitice de malachit sau cristale mici formând druze de azurit. Blenda Se întâlneste subordonat în minereu. Cristalele au forme si dimensiuni variabile, cel mai frecvent prezentându-se în cristale xenomorfe asociate cu pirita si calcopirita. Poate contine incluziuni de pirita si calcopirita, de multe ori orientate, reprezentând structuri de dezamestec. Galena Se întâlneste ca si blenda, subordonat, mai ales în partile nordice ale perimetrului Fagul Cetatii si în cariera Franz Johann, unde are o frecventa mult mai mare. Se prezinta sub forma de granule mici, neregulate, asociata cu calcopirita, blenda, pirita, iar dintre mineralele de ganga mai ales cu cuart sau carbonat. Magnetitul Se întâlneste ca cristale idioforme, cu dimensiuni între 0,1 – 0,2 mm, orientate paralel cu sistozitatea. Este diseminata între agregate de clorit împreuna cu hematitul. De multe ori în jurul cristalelor de magnetit se observa o zona îngusta “umbra de presiune” alcatuita din cuart fibros sau clorit. Prezenta magnetitului indica stabilirea temporara a unor conditii slab oxidante în timpul depunerii minereului. Tetraedritul Apare sporadic, sub forma de cristale mici, allotriomorfe, în asociatie cu blenda si galena. Mispichelul ( arsenopirit) S-a întâlnit sporadic în minereul masiv, în asociatie cu pirita si calcopirita. 1.2.6.5. Minerale nemetalice Cuartul Este cel mai important mineral de ganga din punct de vedere cantitativ. Sub aspect morfologic si a dimensiunilor întâlnim : - Cuart marunt cristalizat:ristalele microgranulare de cuart împreuna cu sericit sau clorit formeaza masa rocii. - Cuart medio–granular: care se dispune pe fisuri mai mari sau formând benzi se alterneaza cu benzile de sericit, uneori umple golurile ramase în urma substituirii feldspatilor împreuna cu sericitul, mai formeaza cuiburi în jurul fenoblastelor de feldspati. - Cuart larg dezvoltat:cu extinctie ondulatorie si cu aspect de fenoblast, dispuse insular sau formând aglomerate. Ca forma ele sunt rulate si cu marginile dintate. Probabil aceste fenoblaste de cuart provin din materialul initial si reprezinta cuart de generatia I. Cloritul Imprima rocii culoarea verde si textura sistoasa: Se prezinta sub mai multe aspecte: - Cristale foarte fine, intim concrescute cu cuartul marunt cristalizat, dispersate în masa cuartoasa. - Cristale mai mari, lamelare, adunate în benzi sau suvite care determina textura sistoasa a rocii formând agregate (uneori prezente pe seama biotiului) În masa cloritelor uneori se poate observa zirconiu cu aureola pleocroica, rutil si sfen. Rutilul se poate considera mineral martor pentru provenienta cloritelor, adica prin înlocuirea unor biotite din rocile premetamorfice ( Popescu , 1974 ). Sericitul Se întâlneste frecvent sub forma de paiete fine, adunate în benzi, orientate concordant cu planul principal de sistozitate, sau dispersate în masa rocii, uneori însa apare sub forma de cuiburi sau agregate dispuse printre microgranule de cuart si carbonati. Uneori benzile de sericit sunt încarcate cu pigment grafitos. Carbonatii Au de regula rol accesoriu în masa sisturilor, uneori însa pot constitui mineralul major formând rocile carbonatice. Sunt reprezentati în mod obisnuit de ankerit cu treceri spre sericit. Deseori sisturile cu carbonati contin epidot, iar în unele cazuri a fost semnalat si talcul. Grafitul Este prezent în cantitate însemnata numai în sisturile grafitoase, filitele grafitoase –sericitoase ca pulbere fina, negricioasa. Stilpnomelan Apare în cantitati mici, interceptat în foraje din metabazite. Apare sub forma de cristale mici aciculare, adunate în snopi. Dintre mineralele cu rol accesoriu în masa sisturilor din zacamânt dar uneori prezent în abundenta putem aminti feldspatii (olipoclaz, microclin, albit) . Albitul poate forma aglomerari în masa sisturilor. Feldspatii Apar ca fenoblaste, prezentând macle dupa legea periclinului (albit) sau dupa legea Karlsbad (ortoza). Fenoblastele de feldspati sunt intens tectonizate, sfarâmate, recimentate prin cuart mediu sau microgranular sau prin sericit. 1.2.7. Tectonica zacamântului Aspectul structural actual al zacamântului apare ca rezultat al interferarii mai multor faze tectonice succesive care au afectat regiunea. În regiunea Balan se contureaza o structura majora monoclinala, orientata NNV-SSE, si cu înclinari mari catre E. Acest monoclin reprezinta flancul estic al structurii anticlinale asimetrice Sîndominic , situata la SV de perimetrul Fagul Cetatii. Primele deranjari a acestei succesiuni se datoresc tectonicii plicotive sinmetamorfice baikaliene. Relieful microstructural se caracterizeaza prin microcute rare, adesea laminate pe clivajele lor axiale. Aceste deformatii sunt sincrone metamorfismului regional al seriei de Tulghes si au fost desavârsite în orogeneza baikaliana. Deformatiile hercinice succed în timp tectonica sinmetamorfica baikaliana, deoarece deranjeaza microstructurile acesteia. Ele sunt caracterizate prin deformatii penetrante, activate prin forfecarea formatiunilor pe doua sisteme de falii care nu sunt concomitente. Aceste deformatii s-au desfasurat în conditiile unui slab metamorfism. Indici în acest sens sunt orientarea lamelelor de filosilicati si remobilizarile metamorfice de cuart. Regenerarea hercinica se manifesta si prin întinerirea vârstelor K/Ar. Ulterior regiunea a fost afectata de o compartimentare tectonica prin patru sisteme de falii, corespunzatoare la patru faze principale de tectonica disjunctive. Relatiile reciproce dintre dislocatiile acestor sisteme permit stabilirea urmatoarelor succesiuni de formare: a) Sistemul faliilor directionale b) Sistemul faliilor transversale c) Sariajul mezocretatic d) Sistemul de falii oblice conjugate postoligogene. a) Sistemul faliilor directionale cuprinde cele mai vechi dislocatii observate. Ele sunt decrosate de catre toate faliile din celelalte sisteme. Patru asemenea dislocatii au putut fi puse în evidenta. Cu exceptia uneia, ele provoaca dedublarea zonelor cu minereu prin încalcarea compartimentului estic peste cel vestic. b) Sistemul faliilor transversale este decrosat de faliile sistemului oblic conjugat si nu deranjeaza planul de sariaj al pânzei de Rarau. O singura falie este cunoscuta din acest sistem, cel care decroseaza orizontul Balan pe o distanta de 900 m de la galeria 1, la galeria Fagul Cetatii. c) Sariajul mezocretatic al pânzei de Rarau urmareste Valea Oltului pâna la sud de orasul Balan de unde urca în versantul drept al acestei vai. Vârsta alpina a sariajului este sustinuta de M. Muresan (1967), Sandulescu (1984), presupune în schimb ca punerea în loc a pânzei de Rarau a avut loc în orogeneza hercinica. d) Sistemul de falii oblice conjugate, postoligocena cuprinde majoritatea dislocatiilor din regiune. Vârsta postoligocena a fost atribuita acestui sistem, care intersecteaza toate faliile celorlalte sisteme, în urma corelarii lui cu falii din partea de nord a zonei cristalino-mezozoica (KRÄUTNER, 1968). Este reprezentata prin doua grupuri de falii orientate NE-SV, cu caderi spre SE, respectiv VNV-ESE cu caderi spre S. Perimetrul Fagul Cetatii dupa modul de repartitie a zonelor mineralizate si luând în consideratie faliile transversale, poate fi împartit în felul urmator: Aliniamentul vestic cu trei compartimente: compartimentul sudic, compartimentul central si compartimentul nordic. Aliniamentul reprezinta partea superioara a aliniamentului estic, pozitia lui fiind de natura tectonica. Într-o lucrare mai recenta KRÄUTNER (1986) considera ca aliniamentul vestic s-ar fi datorat unei sedimentatii paralele într-o alta zona de sedimentare. El a deosebit doua tipuri de sedimentatie: - de tip Balan - de tip Sândominic. Aliniamentul estic este compartimentat în blocuri prin faliile transversale. Blocul central este cel mai important, aici se gasesc cele 20 de corpuri mineralizate. Blocul sudic reprezinta continuarea mineralizatiilor din compartimentul central. Zonele mineralizate sunt situate mai la adâncime datorita scufundarii bazinului Ciuc, care a afectat si seria Tulghes. De câtiva ani, extinderea la sud a orizontului cu sulfuri din mina Fagul Cetatii reprezinta obiectivul principal al exploararilor din regiunea Balan. Galeria transversala nr.18 are importanta foarte mare în clarificarea tectonicii si a extinderii spre sud ale acestor mineralizatii de tip Fagul Cetatii. Orientarea programelor de foraje a întâmpinat dificultati datorate mai multor cauze, cum ar fi: - gradul ridicat de acoperire a regiunii (linia aflorimentelor) - complicatiile tectonice care intervin - uneori pozitia aproape de verticala a sisturilor cristaline. Asupra modului de continuare la sud a structurii mineralizate din Fagul Cetatii s-au emis doua interpretari structurale si litostratigrafice: I. Orizontul cu sulfuri Balan, reprezentat în sectorul Fagul Cetatii vechi - Valea Oltului de aliniamentul cu minereu deschis în mina Fagul Cetatii este decrosat spre est, la sud de Valea Oltului, prin falii transversale majore. S-au dezvoltat doua variante: a) În cursul mediu al Vaii Szabók exista doua falii transversale care deplaseaza succesiv orizontul cu sulfuri Balan spre est (Popa, 1975). b) Accidentul tectonic interceptat la orizontul minier + 440 mina Fagul Cetatii Est, sub Valea Oltului, este presupus a reprezenta “falia Oltului”, care orientata paralel cu lunca Oltului, decroseaza orizontul cu sulfuri din Mina Fagul Cetatii cu 800 m spre est (I.M.Balan + I.P.E.G. Harghita, 1987). II. Orizontul cu sulfuri din mina Fagul Cetatii nu reprezinta echivalentul orizontului cu sulfuri Balan, întrucât este situat sub membrul metavulcanitelor riolitice care din punct de vedere petrografic, nu pot fi echivalate cu metavulcanitele riolitice de Balan, situate deasupra minereului exploatate în Mina Centrala. 1.3. Studiul rocilor porfirogene Sub efectul proceselor tectonice si mai ales tectono/metamorfice, corpurile stratiforme (primare) de minereu masiv, se lenticularizeaza, se budineaza. In cazul unui metamorfism mai avansat, care cauzeaza remobilizarea selectiva a mineralelor metalice si nemetalice, pe fisuri si fracturi, iau nastere filoane in masa minereului stratiform, fenomen frecvent întâlnit la zacamintele cuprifere, de exemplu la Balan. Referindu-ne la relatia spatiala a sulfurilor masive cu rocile gazda, zacamântul din Balan parte din grupa zacamintelor de sulfuri asociate spatial, atât cu roci sedimentare (metasedimente), cât si cu produse vulcanice, porfire, tufuri porfiroide (I.Marza, 1982). Porfiroidele au fost interpretate si denumite in numeroase feluri, fiecare autor luând în considerare anumite criterii. I.Atanasiu (1921) a dat denumirea de roci porfirigene acelor roci care provin din material tufogen cu compozitie diferita. M.Savu (1958) denumeste drept porfiroide acele roci care au provenienta eruptiva acida si se prezinta sub forma unor corpuri sau filoane in care cuartul formeaza ochiuri de culoare violacee-albastruie. D.Giusca (1963) le descrie ca “ortoroci”, aratând ca acestea iau nastere pe seama rocilor granitice care sufera in zonele superioare de metamorfism fenomen de cataclaza urmata de blasteza materialului zdrobit. In urma acestor procese, riolitele si rocile înrudite, trec în porfiroide cu fenocristale relicte de cuart si feldspati prinse intr-o masa recristalizata fina alcatuita din cuart si sericit. M.Seclaman (1975) propune ca în loc de roci porfirogene, porfiroide, roci tufogene, etc. aceste sisturi porfiroblastice sa fie determinate ca “sisturi cuarto-albitice”, denumire care oglindeste structura si compozitia lor mineralogica si care denumire este sugestiva si fara implicatii genetice. Gh.C.Popescu vorbeste de “filonite porfiroidice” (1974).Acestea reprezinta grupa de roci al caror caracter filonitic este cel mai frapant. În cadrul lor relictele de roci granulare preexistente sunt foarte frecvente si au de regula forma elipsoidala. Practic, marea lor masa o formeaza rocile porfirogene care sunt reprezentantii tipici ai acestor grupe, dar pe lânga acestea tot in grupa filonitelor porfiroidice intra si sisturile în masa carora porfiroblastele de albit si microcin joaca un rol însemnat. Rocile porfirogene formeaza corpuri lenticulare de dimensiuni ce variaza de la câteva metri pâna la sute de metri dispuse directional în sisturile filonitice. În acest sens este remarcabila suita de lentile dispusa deasupra zonelor mineralizate ca orizont reper- în zacamântul Fagul Cetatii si orizontul Balan. Aceste lentile au o dispunere directionala cu distantele între rocile porfirogene si zonele mineralizate de 15-20 m. Din punct de vedere petrografic aceste roci au în cea mai mare parte o compozitie cuarto-feldspatica, sunt însa dese situatiile de tranzitie spre sisturile sericito cloritoase sau clorito-cuartoase care se concretizeaza prin sisturi cu porfiroblaste de feldspati si cuart. Cuartul este mineralul cel mai frecvent din masa rocii, prezentând doua aspecte: -unul larg granular (relict) de regula lenticular, cu extinctie ondulatorie ce formeaza blastrogranule -altul microgranular, care impreuna cu alte minerale alcatuieste masa fundamentala a granulelor mai mari de cuart si feldspati (mezostaza). Feldspatii sunt reprezentati în primul rând de oligoclaz si albit, dar putem regasi si microclinul, formând blastogranule în masa rocii. Granulele mari de oligoclaz sunt lenticulare, de regula intens sericitizate. Uneori se observa fragmente myrmekitice in cadrul carora oligoclazul este de asemenea incipient sericitizat si sfarâmat, tectonizat. Albitul prezinta o comportare similara, microclinul poate fi fertilizat si foarte frecvent sericitizat. Sericitul, cloritul si stilpnomelanul participaa în cantitati mai mici in rocile porfirogene. Cu rol accesoriu pot aparea apatitul (uneori cantitati foarte mari), leucoxenul, sfenul, zirconul si rutilul. Tot cu rol accesoriu, uneori poate apare biotitul aproape intotdeauna înconjurat sau înlocuit partial sau total de clorit. Rocile porfirogene care se gasesc deasupra zonelor mineralizate se deosebesc de cei din jur in special prin proportia mult mai mare pe care o au in alcatuirea lor albitul, cloritul si carbonatii. Rocile porfirogene apropiate zacamântului sunt mai putin dure si mai intens tectonizate ca cele din jur si par mai alterate. Sunt frecvente diseminarile de pirita în aceste roci (cariera Franz Johann) iar cuartul poate prezenta filonase discordante (ulterioare) fata de planul general de sistuozitate. Textural, roca prezinta un aspect laminat, uneori aspect brecios sau masiv. Vom încerca o discutie sinteza asupra rocilor porfirogene întâlnite. Abordarea acestor probleme se va face cu privire speciala asupra perimetrelor studiate, dar cu referiri si la unele puncte de observatii unde s-au întâlnit roci de acest gen: a) Perimetrul Carierei Franz Johann b) Perimetrul Fagul Cetatii c) Perimetrul Galeriei transversale nr.18 - pârâul Szabok d) Zona pârâului Szanduj e) Sectorul Sipos central f) Sectorul pârâului Virgo g) Sectorul pârâului Magasbukk a) Perimetrul Carierei Franz Johann Cariera Franz Johann se afla în versantul stâng al pârâului Minei (Pârâul Bailor) afluent de dreapta al râului Olt, situat la vest de întreprinderea miniera, la circa 1,5 km . Rocile studiate din aceasta cariera afloreaza în extremitatea estica avand o lungime totala de aproximativ 210 m. În adâncime aceste roci nu s-au întâlnit în orizontul Ferdinand. Esantioanele au fost colectate punctiform, sase din culcus si sase din acoperisul rocilor din treptele 1100, 1085, 1070, 1055, 1040 si 1025. În aceste trepte grosimea corpului variaza de la 12 m (treapta 1100) pana la 20 m (treptele inferioare ). Aceste corpuri de roci au fost considerate pâna în prezent roci porfirogene. Noi, în lucrarea de fata le vom considera drept apofize de roci granitoide metamorfozate. În vederea unei caracterizari petrochimice de detaliu a acestor roci s-au efectuat analize chimice complete (M.Baston, 1986) care ne ofera o imagine asupra originii si chimismului rocii premetamorfice. Compozitional roca este alcatuita din cuart (37%), sericit (35%), feldspati(23%), clorit (3%) si minerale accesorii (1%). Cuartul se prezinta sub doua forme : blastogranule de cuart rotunjite, cataclazate, cu extintie ondulatorie si cuart mediu- la microgranular, rezultat al sfarâmarii, cataclazarii cuartului blasto-granular. Prima forma de prezentare a acestui mineral reprezinta cuart de generatia I, relict în masa rocii, supus unor procese de cataclazare si milonitizare. Acete granule au dispunere oblica fata de sistuozitatea rocii. Cuartul de generatia II este reprezentat de cristale ce împreuna cu sericitul formeaza mezostaza. Acest cuart de dimensiune mediu la microgranular s-a depus pe fisuratia formata în cuartul si feldspatii de generatia I. Acesta umple golurile inter-blastogranulare si putem adauga ca proprietate a lor faptul ca sunt echigranulare. Sericitul este legat de cuart de generatia II, sau formeaza benzi paralele cu sistozitatea rocii, dând textura acesteia. Se prezinta sub forma de paiete, snopi sau suvite când formeaza mezostaza si ca lamele fine, benzi când apare neamestecat cuart mediu granular. Prezinta culori usor galbui-verzui, iar culorile de extinctie sunt vii. Sericitul s-a formar ulterior în masa rocii pe seama feldspatilor, prin procesele metamorfice. Feldspatii sunt reprezentati atât prin termenii potasici cât si prin cei plagioclazi. Astfel avem prezente ortoza si albitul, ca reprezentanti ai acestor grupe, alcatuind blastogranule în masa rocii, blastogranule ce au suferit procese milonitice. Feldspatii sunt intens fracturati, cataclazati, sfarâmati, alterati si pe fisurile formate s-au depus agregate de cristale mediu granulare formate din cuart de generatia II. Afectarea feldspatilor de aceste procese de transformare denota faptul ca ei reprezinta relicte în masa rocii, sunt de generatia II si ca sunt componenti ai rocii vulcanice initiale. Cloritul s-a format secundar in masa rocii, probabil pe seama biotitului, constituent al rocii primare. Se dispune sub forma de snopi care au o aranjare conform sistuozitatii si prezinta culori verzi cu pleocroism. Culorile de interfernta sunt închise cu nuante gri-albastrui, cloritele fiind reprezentate prin penin sau clinoclor. Grafitul participa la alcatuirea acestora cu totul subordonat si nu este reprezentativ. Mineralele accesorii sunt de o varietate destul de ridicata, fiind reprezentate prin apatit, zoisit, titanit, zircon, leucoxen, rutil, minerale opace. Ele sunt prezentate printr-o cantitate si varietate ridicata, datorita faptului ca provin din rocile în care s-au format initial. Structura acestor roci este granolepidoblastica (blasto-granulara si textura sistoasa, neputând prezenta indicii referitoare la structura sau textura rocii primare). Rocile le consideram milonite pe baza proprietatilor microscopice pe care le prezinta. Pe baza observatiilor de teren si microscopice aceste formatiuni pâna în prezent considerate “roci porfirogene” noi le consideram apofize de metagranitoide. b) Perimetrul Fagul-Cetatii Rocile porfirogene studiate provin de la orizonturile +640, +690, +740, din apropierea zonelor mineralizate nr.10 si 10A. Macroscopic, aceste roci prezinta o culoare alb-cenusie, cenusie pâna la verzuie, de diferite nuante, în functie de prezenta sericitului, cloritului sau mai rar a grafitului. Textura este sistoasa, uneori masiva sau rubanata. Cu ochiul liber se observa cristale mici de pirit. Microscopic se constata ca rocile porfirogene sunt alcatuite dintr-o mezostaza fin pâna la mediu granulara, care înglobeaza blastogranulele de cuart si feldspat. Structura rocilor este granulepidoblastica. La alcatuirea masei de baza participa cuartul, feldspatii si sericitul, mai rar carbonatul si cloritul. Proportia în care participp cei trei componenti principali la alcatuirea masei de baza difera. De asemenea difera si modul lor de prezentare: pot aparea granule fin dispersate, benzi paralele cu latimi variabile, dispuse pe diferite lungimi, alungite in directia sistozitatii. Cuartul se prezinta sub forma de cristale de dimensiuni micronice pâna la blastogranule milimetrice. Cristalele sunt izometrice sau alungite, dispuse oblic fata de sistozitate. Conturul lor este clar, usor rotunjit si au extinctie ondulatorie. Blastogranulele pot prezenta fisurari, care sunt umplute cu cristale marunte, se grupeaza în benzi si cuiburi, amestecându-se cu paiete fine de sericit. S-a separat cuart de doua generatii: cuart de prima generatie, blastogranule rotunjite, cu extinctie ondulatorie si cuart de generatia a doua, fin granular. Feldspatul apare sub forma de cristale cu dimensiuni ce variaza de la câtiva microni pâna la dimensiuni milimetrice, formând blastogranule. Cristalele sunt în general prismatice, alungite pe directia sistozitatii, alteori cu dispunere oblica fata de sistozitate, având conturul rotunjit. Cristalele de dimensiuni mici au suferit sericitizare intensa, proces care afecteaza intens si feldspatii blastogranulari, cristalele fiind sparte, sfarâmate si tectonizate. Feldspatii plagioclazi apar sub forma de cristale idiomorfe, maclati bi- si polisintetic. Maclarea se produce dupa legea Karlsbad. Se poate întâlni si termenul potasic, reprezentat prin microlin, la care este vizibil structura în gratar. Maclele se fac dupa legea periclinului. Produsul de albitizare afecteaza cristalele de microlin într-un mod neuniform. Cristalele de microlin albitizate prezinta zone periferice limpezi. Acest fenomen descris de I. Atanasiu (1929) este considerat sinmetamorfic de M. Savu si colab.(1962). In masa criptocristalina apar benzi cuarto-feldspatice. Sericitul este incolor sau usor galbui si se prezinta sub forma unor paiete fine, alcatuind benzi de latimi variabile, ce alterneaza cu benzile cuarto-feldspatice sau se prezinta ca masa compacta cu aspect pâslos. Uneori se observa microcutarea fina a benzilor sau deplasarea benzilor fine de sericit în doua ramuri la capatul blastogranulelor mari pe care le înconjoara . Cloritul apare in cantitate mai redusa si se prezinta sub forma de lamele fine ce formeaza benzi subtiri aliniate în directia sistozitatii. Culorile de interferenta sunt cenusiu închise cu tente albastrui sau verde închis spre negru (penin sau clinoclor). Carbonatii se prezinta sub forma de cristale de dimensiuni diferite, la care se observa clivajul perfect dupa doua directii cu iritatii multicolore. Carbonatul s-a format ulterior in masa rocii uneori invadând masa rocii cu cristale de dimensiuni de cativa mm (1-2 mm). Ca minerale accesorii putem întâlni apatit, titanit, zircon, epidot, zoisit si muscovit. c)Perimetrul Galeriei transversale nr. 18 (Pârâul Szabok) Pârâul Szabok este afluent de stânga al râului Olt, la sud de orasul Balan, în apropierea iazurilor de decantare. Galeria transversala nr.18 este situata nu departe de confluente, mai sus, si este sapata in malul drept al vaii Szabok. Are o lungime de 640 m, din ea plecând galerii directionale (1N, 1S, 2N, 2S) si fiecare directionala având câte doua brese (la E si la V). Scopul amplasarii acestei galerii a fost de a servi cu noi date despre alcatuirea geologica a zonei Szedloka si observarii posibilitatilor de continuare a zacamântului Fagul Cetatii la sud-est de Valea Oltului. Rocile porfirogene din acest perimetru macroscopic prezinta o culoare alb-cenusie, usor verzui pâna la un verde slab închis, în functie de cantitatile de clorit si sericit prezente. Rocile par compacte, macroscopic sistozitatea abia se observa, cu duritate ridicata si spartura în forma de schije. Din punct de vedere a compozitiei, roca este alcatuita din cuart (44%), feldspati (20%), sericit (36%), si minerale accesorii (1%). Este interesant ca cloritul nu este un mineral abundent, el apare mai rar în alcatuirea rocilor profirogene din acest perimetru. Cuartul se prezinta sub doua aspecte: cuart mediu la microgranular si blastogranulare de cuart, uneori de ordin milimetric). Blastogranulele de cuart sunt rotunjite, rotite, dispuse diagonal fata de sistozitate, cu extinctie ondulatorie si uneori prezinta sfarâmari si tectonizari intense. Aceste blastogranule reprezinta relicte în masa rocii, fiind de generatia întâi, componenti ai rocii initiale riolitice. Cuartul microgranular reprezinta împreuna cu sericiul fin lamelar mezostaza rocii. Aceasta forma de cuart provine din intensa tectonizare si sfarâmare a cuartului de prima generatie, reorientarea si amestecul lor cu sericiul format pe seama feldspatiilor dând textura sistoasa a rocii. Sericitul apare foarte fin cristalizat, paietele fine de sericit sunt strâns asociate cu cuartul microgranular, sunt orientate conform sistozitatii, au culoare verde dechisa-galbui si reprezinta minerale de generatia II în evolutia rocii. Feldspatii reprezentati de blastogranule de albit si feldspat potasic pot atinge dimensiuni milimetrice si prezinta macle. Feldspatii plagioclazi reprezentati prin albit prezinta macle polisintetice, pe când cele potasice (microclin) au structura cadrilata (pertitice). Aceste blastogranule sunt încunjurate de mezostaza si au o dispunere oblica fata de sistozitate. Mineralele accesorii sunt reprezentate de titanit, apatit, zircon si zoisit. Mineralele opace au forme neregulare în general, dar poate apare si pirita, zirconul în centru se prezinta anizotrop, dar marginile sunt izotropizate, la N II, datorita proceselor care le a afectat. Din punct de vedere a structurii, aceste roci prezinta o structura blastoporfilica pâna la granolepidoblastica si au o textura sistoasa. Examinarea acestor roci din punct de vedere al compozitiei, structurii si texturii a dus la concluzia, ca rocile sunt vulcanice – riolitice la origine, ulterior metamorfozate. Este vorba deci despre metariolitele pe care le denumim roci porfirogene. d.) Sectorul Pârâului Szanduj Pârâul Szánduj este al doilea afluent de dreapta râului Olt si se gaseste în zona de izvoare a acesteia si se afla în apropierea drumului judetean Balan-Gheorgheni, lânga confluenta râului Meggyes cu râul Olt. Porfiroidul detectat se afla la 2150 m în amonte de confluenta. Macroscopic roca prezinta asemanari cu sisturile sericitoase, dar se observ blastogranule de feldspati si cuart, iar roca este dura, casanta si are spartura aschioasa. Compozitional roca este alcatuita din cuart (50 %), sericit (30%), feldspati (17%) si minerale opace (3 %). Cuartul se prezinta sub doua aspecte : - cuart sub forma de blastogranule intens rulat, tectonizat si cu extintie ondulatorie, reprezentând cuart de generatia întâi, fiind relict în masa rocii împreuna cu feldspatul. - cuart microgranular care împreuna cu sericitul fin formeaza mezostoza rocii si reprezinta cuart de generatia doi. Sericitul este secundar format pe seama cristalelor mici de feldspati, sfarâmati, formând fibre, lame fine, paiete. Feldspatii sunt reprezentati prin ortoza si albit, formeaza blastogranule care au dispunere oblica fata de sistozitate (ca la cuart) si prezinta macle polisintetice. Mineralele accesorii sunt reprezentati prin apatit, sfen si zoisit, ca agregate crioptocristaline. Structura rocii este blasto-porfirica la granolepidoblastica, iar textura sistoasa, cea ce completat cu caracteristicile compozitionale, morfologice si mineralogice da ideea ca roca este un metatuf vulcanic, riolitic (metatuf riolitic). e.) Sectorul Sipos central Valea Sipos este situata la nord de orasul Balan, fiind prima vale majora pe drumul judetean Balan-Gheorgheni, dupa lacul de acumulare Mesteacanul. Datorita duritatii mai ridicate a rocilor comparativ cu sisturile sericito-cloritoase din jur, ele realizeaza un relief pozitiv, marcati si de versantii abrupti. Macroscopic roca este masiva, dura, prezinta spartura aschioasa, iar culoarea rocii variaza de la verde deschis la verde intens. În afloriment se poate distinge o stratificatie a rocii si deasemenea textura sistoasa. Structura porfiroidului este microblastoporfirica, iar textura sistoasa. Sub aspectul compozitiei mineralogice, rocile sunt alcatuite din cuart (60-75 %), sericit (10-25%), clorit (8-12%), feldspati (4-10%) si minerale accesorii (1-2%). Masa rocii (mezostaza) este formata din microblaste de cuart, cu cuart de extintie ondulatorie în asociatie cu lamele fine de sericit orientate conform sistozitatii. Subordonat apar lamele de clorit cu pleocrism slab verzui. Blastogranulele sunt reprezentate prin feldspati plagioclazi si subordonat potasici. Mineralele accesorii sunt reprezentati de agregate criptogramulare de apatit, zoisit si minerale opace. Pe baza caracterului structural-textural si a componentei mineralogice consideram rocile analizate la origine un tuf vulcanic acid cu structura vitrocristaloclastica. f.) Sectorul Pârâul Virgó Pîrîul Virgó este afluent de dreapta al pârâului Sipos. Pe acest pârâu apar în cuprinsul sisturilor sericito-cloritoase, roci dure interstratificate primelor, care datorita consistentei rocii formeaza o mica cascada. Macroscopic roca pare fin stratificat, intens cutat (chiar microcutat), foarte dur si cu spartura aschioasa, pe când culoarea rocii este verde pal la verde închis. În sectiuni subtiri se obsreva urmatoarea compozitie: cuart (45%), sericit (30%), feldspat (19%), mice (muscovit+biotit-2%), clorit (3%) si minerale accesorii (1%). Cuartul este abundent si are doua forme. Prima forma de prezentare a cuartului este cel mediu granular reprezentat de blastogranurile rotunjite cu extinctie ondulatorie. Aceste blastogranule se dispun oblic fata de sistozitate. A doua forma de prezentare a cuartului este cea microgranulara. Aici avem o exudatie sinmetamorfica de cuart din masa rocii. Cuartul microgranular împreuna cu lamelele fine de sericit se dispun dupa sistozitate si alcatuiesc mezostaza rocii. Feldspatul este prezenta ca ortoza sau albit, alcatuind blastogranule. Feldspatii sunt intens tectonizati, sfârmati si alterati de sericit. Muscovitul este prezent sub forma de paiete fine, subordonat putem întâlni si biotit. Pe seama biotitului s-a putut forma clorit, secundar si minerale opace cu forme neregulate (pete) si titanit în abundenta. Se observa varietatea mare ca numar si forme a mineralelor accesorii, întâlnind titanit, apatit, zircon si minerale opace. Stuctura rocii este clastoporfirica (granolepidoblastica) iar textura sistoasa. Pe baza acestor analizari ale rocii, constatam ca roca este o roca efuziva acida metamorfozata, metariolit intens afectat de cutari. g.) Sectorul pârâului Magasbükk În zona de izvoare a pârâului Magasbükk unde pârâul întâlneste un prim afluent de stânga, am observat doua mari deschideri, una în versantul stâng, alta în versantul drept al vaii. În versantul stâng rocile au aspect sistos, orientarea N100V/300E, foarte dure si cu spartura aschioasa. În versantul drept al vaii, unghiurile de cadere ale rocilor sunt aproape de verticala iar siztozitatea aproape ca nici nu se observa. Rocile sunt masive, parca am avea de-a face cu un dyke de roci vulcanice. Cuartul marunt cristalizat este uniform împrastiat în sectiune si împreuna cu sericitul formeaza mezostaza rocii. O alta forma de prezentare a cuartului este în forma de blastogranule, aceste cristale reprezentând o prima generatie de cuart format într-o roca vulcanica, fiind rulat, partial zdrobit în procesul tectonometamorfic. Blastogranulele de cuart sunt dispuse diagonal fata de siztozitate, au extinctie ondulatorie, iar cuartul microgranular formând mezotaza, este dispus în directia siztozitatii si reprezinta cuart de generatia a doua. Feldspatii (ortoza si albit) au dimensiuni mari si sunt dispuse insular în sectiune, formând blastogranule pe când cele cu dimensiuni mici au fost trecute în sericit. Cristalele sunt afectate de o intensa tectonizare, în urma carui proces au suferit sfarâmari, rulari, fisurari si ulterior aceste fisuri au fost redepuse de cuart si/sau sericit microcriptogranular. Blastogranulele se dispun oblic fata de siztozitate. Muscovitul se orienteaza conform siztozitatii formând snopi sau lamele (fibre) foarte fine, iar biotitul abia se poate identifica din cauza fenomenului intens de cloritizare a lui. Sericitul s-a format în special pe seama feldspatilor si rocii premetamorfice, microgranulele din pasta se prezinta întotdeauna împreuna cu cuart de generatia II. Mineralele opace au forme neregulate si dispunere neuniforma, fiind formate (unele) pe seama biotitului deferizat. Mineralele accesorii au o importanta mare în distingerea acestor tipuri de roci, ele fiind prezente în cantitati mari si ca numeroase varietati de minerale, apatit, zircon, leucoxen si titanit, dând ideea ca avem de-a face cu o roca initial magmatica transformata sub efectul metamorfismul în roca metamorfica. Structura rocii este blastoporfirica si textura sistoasa fiind un metariolit. Pe baza corelarii acestor sapte perimetre putem afirma: • rocile porfirograme din perimetrul carier Franz Johann este mai corect sa le consideram apofize de metagranitoide; • restul perimetrelor prezinta porfiroidele în felul urmator: - porfiroidul din perimetrul galeriei nr.18 si cel din pr. Magasbükk sunt foarte asemanatoare aproape identice; - porfiroidul de tip sectorul Virgó prezinta unele asemanari cu cele din Magasbükk si galeria nr.18; - porfiroidul de tip Szánduj se prezinta diferit de primele doua grupe, având însa caracteristici microscopice asemanatoare cu cel din Sipos Central, ambele reprezentând metatufuri riolitice. • rocile porfirogene din perimetrul Fagul Cetatii sunt diferite prin proportia mai mare pe care o au în alcatuirea lor, albitul, cloritul si carbonatii fata de celelalte perimetre, prezentând însa unele caracteristici microscopice asemanatoare metagranitoidelor de Franz Johann. Din punct de vedere textural, roca prezinta de regula, aspecte laminate, alteori are prin excelenta aspect brecios sau chiar milonitic (Franz Johann). C A P I T O L U L II. - Aplicarea principiilor didactice în lectiile de geologie si organizarea procesului de predare – învatare a geologiei 2.1. Importanta, locul si sarcinile instructiv-educative ale geologiei a. Importanta si locul geologiei Geologia face parte din ansamblul stiintelor naturii si se ocupa de compozitia si arhitectura globului pamântesc. Numele îi vine de la doua cuvinte grecesti: geo – pamânt si logos – studiu, vorbire despre stiinta. Ca stiinta a Pamântului, geologia studiaza structura si compozitia acestuia, modul de formare a mineralelor si rocilor (petrografia); determina raporturile pe care rocile le au unele fata de altele în asezarea lor în scoarta (tectonica); cerceteaza caracteristicile fizice (geofizica) si procesele endogene si exogene care produc modificari în structura, compozitia si relieful scoartei (geodinamica); studiaza fazele de dezvoltare a faunei si florei din trecutul cel mai îndepartat pâna azi (paleontologia) si stabileste în timp si spatiu evolutia Pamântului (stratigrafia sau geologia istorica). În tabelul 1 este indicat ansamblul principalelor discipline care constituie stiintele geologice. Geologia ca stiinta, are o deosebita importanta atât din punct de vedere teoretic si educativ, cât si din punct de vedere economic. Ea permite sa ne formam o conceptie stiintifica despre natura si formarea lumii. Ca stiinta, a fost recunoscuta în urma cu aproximativ 200 de ani, cu toate ca unele observatii sumare privind o serie de schimbari suferite în decursul timpului de mari si continente, au fost mentionate scrierile lor de Pitagora în sec. VI î. Hr., Xenofon si Herodot în sec. V î. Hr., Aristotel în sec. IV î. Hr., etc., iar omenirea a avut cunostinte geologice din cele mai vechi timpuri, din Paleolitic datorita folosirii pietrei la început bruta si mai târziu, în Neolitic, cioplita si lustruita. Din sumara prezentare, rezulta ca geologia a avut si are un rol deosebit în dezvoltarea societatii si a civilizatiei. Toate fenomenele geologice ilustreaza ideea ca lumea este materiala, iar fenomenele din Univers sunt în strânsa interdependenta si nu sunt altceva decât aspecte ale materiei în permanenta miscare si transformare. O serie de procese geologice, cum ar fi acumularea cantitativa treptata de sedimente în mari si oceane si transformarea lor, datorita diferitelor cauze, într-un orogen, deci o noua stare calitativa a materiei, ilustreaza legea dialectica a trecerii de la acumulari cantitative treptate si imperceptibile la schimbari calitative radicale. Tabel nr. 1. G E O L O G I E GG E O L O G I E D E S C R I P T I V A Geologie Generala Vulcanologie Geodinamica interna Tectonica Geodinamica Geologie structurala Geodinamica externa Geomorfologie Cristalografie Cristalochimie Petrologie Mineralogie descriptiva Radiocristalografie Petrografie(în general) Petrografia sedimentarului Geochimie Geologie Cronologica (istorica) Paleogeografie Stratigrafie Paleoclimatologie Tectonica cronologica Paleozoologie Paleontologie Paleobotanica Micropaleontologie Geologie Tehnica (inginereasca) Petrografie tehnica Geodinamica inginereasca Hidrogeologie Fizica rocilor Mecanica rocilor Geotehnica Geologia constructiilor ingineresti (tunele, baraje, cai ferate, drumuri, etc.) G E O L O G I E A P L I C A T A Metodica de Cercetare Geologica Geologice Prospectiuni Geofizice Geochimice Explorari Miniere Prin foraj Radiogeologie Zacaminte Metalifere Nemetalifere Geologie Economica Geologia carierelor Geologia combustibililor minerali Pedologie (Agrogeologie) Lupta dintre fortele interne si externe ale Pamântului, unele formând crusta terestra, iar altele distrugând-o, ilustreaza legea luptei contrariilor, a luptei între ceea ce este nou si ceea ce este vechi, între ceea ce dispare si ceea ce se dezvolta (p. Jeanrenaud, Teodora Simionescu, 1982). b. Sarcinile instructiv – educative ale geologiei. Geologia face parte dintre primele discipline predate atât în învatamântul preuniversitar, cât si în cel universitar din tara noastra. Bazele învatamântului geologic si a geologiei românesti au fost puse la 16 octombrie 1863, odata cu numirea lui Grigore Cobalcescu ca profesor de geologie si anatomie comparata la Universitatea din Iasi (inaugurata la 26 octombrie 1860), care a înfiintat prima catedra universitara de Mineralogie, Geologie si Paleontologie din tara noastra. Daca 1863 reprezinta anul în care a fost legiferata geologia româneasca, primele notiuni de geologie – mineralogie au fost predate la Academia Mihaileana mai întâi de Ion Ionescu de la Brad, în cadrul cursului de agronomie, deschis în martie 1842 si apoi la cursul de geologie-mineralogie, deschis la 12 octombrie 1842, de catre Ion Ghica. Odata statuata în învatamântul superior, geologia a început a fi predata si în învatamântul preuniversitar, atât de profesorii de liceu, cât si de cadre din învatamântul superior. Desi începutul activitatii geologice a fost anevoios, neexistând material didactic, biblioteci, colectii de minerale, roci si fosile, precum si cadre specializate, totusi printr-o stradanie deosebita, o munca asidua si o buna organizare, s-a reusit sa se treaca peste toate acestea si rezultatele scontate nu s-au lasat prea mult asteptate. În aceasta dificila perioada de început, Grigore Cobalcescu întreprinde si primele cercetari geologice în Moldova, în urma carora publica în 1862 lucrarea “Calcariul de la Rapidea” care reprezinta actul de nastere a geologiei românesti prin faptul ca este prima lucrare de geologie scrisa în limba româna de catre un român. Geologia, desi a facut parte dintre primele discipline predate în învatamântul de toate gradele, pe parcursul timpului a cunoscut o serie de prefaceri, care au avut ca rezultat diminuarea pâna la disparitie a obiectului din programele de învatamânt preuniversitar. Sumarele notiuni despre Pamânt, minerale, roci, fosile de plante si animale, etc. fiind cuprinse în disciplinele de geografie. Desi, începând din anul 1990, geologia a fost introdusa din nou în programul de pregatire a elevilor, totusi datorita numarului restrâns de ore ( o ora pe saptamâna la clasa a XI-a reala), nu se pot preda elevilor decât sumare cunostinte privind compozitia, structura, istoria, formarea si evolutia Pamântului. Geologia, ca stiinta si ca obiect de învatamânt, face parte dintre disciplinele care au un rol deosebit în educarea, instruirea si formarea personalitatii elevilor, care, alaturi în dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a individualitatii umane, în formarea personalitatii autonome si creative. Dupa cum este prevazut în Legea învatamântului (1995), articolul 4. Învatamântul are ca finalitate formarea personalitatii umane, prin: a) însusirea cunostintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si universale; b) formarea capacitatii intelectuale, a disponibilitatilor afective si a abilitatilor practice prin asimilarea de cunostinte umaniste, stiintifice, tehnice si estetice; c) asimilarea tehnicii de munca intelectuala, necesare instruirii si autoinstruirii pe durata întregii vieti; d) educarea în spiritul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, al demnitatii si al tolerantei, al schimbului liber de opinii; e) cultivarea sensibilitatii fata de problematica umana, fata de valorile social-civice, a respectului pentru natura si mediul înconjurator; f) dezvoltarea armonioasa a individului, prin educatie fizica, educatie igienico-sanitara si practicarea sportului; g) profesionalizarea tinerei generatii pentru desfasurarea unor activitati utile, producatoare de bunuri materiale si spirituale. La rezolvarea acestor obiective specifice procesului de învatamânt, geologia îsi aduce importante contributii având un deosebit rol în procesul de instruire si educare în vederea rezolvarii sarcinilor impuse de dezvoltarea societatii, sarcini care necesita noi orientari si modificari în însasi structura procesului de învatamânt, dintre care amintim: - generalizarea învatamântului primar si gimnazial; - restructurarea continutului programelor scolare; - completarea continutului instruirii si educatiei la toate nivelurile de organizare a învatamântului prin activitati extrascolare, organizate de scoli, cluburi, palate ale copiilor si elevilor, administratiile judetene ale taberelor scolare si bazelor sportive, turistice si de agrement, etc.; - înfiintarea liceelor de specialitate, a caror durata poate fi de 4 sau 5 ani, la care, pe lânga diploma de bacalaureat, se elibereaza absolventilor si atestat profesional; - introducerea religiei ca disciplina scolara în planurile învatamântului primar, gimnazial, liceal si profesional, fiind obligatorie în învatamântul primar, optional în cel gimnazial si facultativa în cel liceal si profesional; - extinderea sistemului de organizare a revistelor scolare; - introducerea cercetarii stiintifice si organizarea de sesiuni stiintifice scolare; - adaptarea structurii sistemului de învatamânt la conditiile economice si social politice ale epocii noastre; - schimbarea relatiilor profesor – elev; - asigurarea eficientei învatamântului pentru întreaga masa de elevi, prin luarea în considerare a particularitatilor unor grupuri de elevi sau ale fiecarui elev în parte; Stiinta geologiei asigura învatamântului geologic substanta determinând prin aceasta însusi continutul metodicii predarii. Disciplina Geologiei predata în scoala are menirea de a contribui substantial nu numai la formarea unei imagini reale si stiintifice asupra Pamântului si a evolutiei sale de la formare pâna în prezent, dar si la formarea la elevi a unei gândiri sistematice. Astfel, principiile si metodele care stau la baza dezvoltarii stiintei geologice trebuie sa stea si la baza învatamântului geologic. Foarte important, în procesul dobândirii cunostintelor este formarea unei gândiri geologice, a însusirii notiunilor si a dobândirii priceperilor si deprinderilor adecvate. Legatura cu practica este o cerinta importanta ce se poate realiza în timpul predarii, dar mai ales în cadrul unor activitati aplicative. 2.2. Legatura dintre predarea geologiei în scoala si alte obiecte de învatamânt. Corelarea între diferitele obiecte de învatamânt si predarea lor în sens interdisciplinar sunt doua elemente care pot determina o crestere a eficientei procesului de învatamânt în ansamblul sau. Pentru a evidentia raporturile dintre geologie si alte obiecte de învatamânt, vom prezenta câteva relatii între continuturile lor. Acest mod de a privi instruirea elevilor scoate în evidenta complementaritatea dintre geologie si celelalte obiective de învatamânt. Relatia dintre geologie si biologie. Predarea geologiei în liceu, în special a elementelor de geologie istorica sau a celor de paleontologie pune în evidenta numeroasele legaturi cu notiunile de biologie studiate în anii anteriori sau în acelasi an. Capitolul “Elementele de paleontologie” face apel de aceasta data la notiunile de biologie, notiuni cu ajutorul carora sunt explicate structurile anatomice ale plantelor si animalelor, dar si unele aspecte legate de fiziologia lor. De fapt, sistematica utilizata în paleobotanica si paleozoologie este similara celei din stiintele biologice. Dar si alte capitole fac apel la aceste cunostinte care sunt reluate si reactualizate de catre elevi, permitând aprofundarea unor aspecte specifice geologiei. Sub raport invers, se poate observa ca unele cunostinte de geologie pot constitui o baza de pornire în predarea si întelegerea unor notiuni de biologie, în special cele care sunt legate de evolutia lumii vii, prin corelarea anumitor cunostinte din ambele discipline. Relatiile dintre geologie si fizica. Sunt mai greu de sesizat datorita domeniilor diferite de studiu. Exista însa destule puncte comune în special în momentul când trebuiesc prezentate anumite fenomene geologico – dinamice, fenomene care se pot explica doar facând apel la legile fizicii. De asemenea fizica face apel la notiuni de geologie în explicarea fenomenelor fizice legate de magnetismul terestru, diferite fenomene optice, etc. Astfel, în capitolul “Elementele de fizica a Pamântului” se face o corelare perfecta între notiunile de geologie si cele de fizica, asigurându-se largirea sferei de informatii, transferul reciproc de date si explicarea mai detaliata a unor fenomene. Relatiile dintre geologie si chimie. Sunt de asemenea deosebit de strânse, geologia facând apel la legile chimiei si utilizând adesea numeroase formule chimice si simboluri. Astfel, în capitolul “Elemente de mineralogie” se face apel la numeroase notiuni de chimie: tipuri de legaturi chimice, simboluri si formule chimice. Tot în acest capitol, pentru a se reda cât mai corect structurile spatiale ale elementelor, se face apel si la desenul tehnic si la geometrie. Relatiile dintre geologie si matematica. Sunt de multe ori într-un sens univoc; folosirea metodelor de analiza, calcul si exprimarea matematica în redarea unor fenomene geologice. De asemenea, de un real ajutor pentru geologie îl reprezinta calculul statistic, al probabilitatilor, unele elemente de geometrie plana si în spatiu, calcule de analiza matematica, mult utilizate în practica geologica. Relatia dintre geologie si istorie se poate evidentia în special în studiul istoriei antice si a comunei primitive, parte a istoriei, care face apel la numeroase cunostinte de geologie, dar si la metodele utilizate de acestea pentru datare, pentru stabilirea succesiunii în timp a diferitelor formatiuni geologice mai recente, etc. Relatia dintre geologie si geografie se poate regasi prin studiul manualelor de geografie începând din clasa a V-a si terminând cu clasa a XII-a. Geografia face apel la notiunile de geologie în special pentru a explica formarea diferitelor forme de relief, dar si pentru a putea explica evolutia lor în timp. Astfel, geografia face apel la elemente de geologie generala, la elemente de geologie istorica, mineralogie si pertografie, precum si la elemente de geologie a României si geotectonica. 2.3. Aplicarea principiilor didactice în lectiile de geologie Pornind de la “Didactica Magna”, în toata literatura de specialitate pedagogica se semnalizeaza necesitatea unor linii directoare de organizare a activitatii didactice, linii numite principii didactice. Majoritatea teoreticienilor din domeniul pedagogiei recunosc în principiile didactice idei orientative de baza pe care se întemeiaza organizarea si dirijarea activitatii didactice, realizarea obiectivelor instructiv – educative ale procesului de învatamânt într-o perioada istorica data. Principiile au o mare doza de legitate, deoarece au fost elaborate pe baza unei practici îndelungate si au o aplicabilitate pe o arie larga. Desii principiile exprima relatii legice ale procesului didactic, raportându-se sub acest aspect la legitate, ele nu respecta integral esenta acestui proces. Principiile au rolul de a orienta si regla activitatea de organizare si desfasurare a procesului de învatamânt în asa fel încât sa creeze conditii optime pentru intrarea în actiune a legilor acestui proces. Principiile stabilesc legatura dintre legile obiective si tehnologia didactica, indicând atât orientarea obiectivelor, stabilirea continuturilor cât si precizarea strategiilor, a resurselor, metodelor si tehnicilor de realizare si evaluare a efectelor educative. Principiile didactice sunt categorii metodologice si au menirea de a oferi puncte de reper orientativ si normative pentru actiunea corelata a tuturor laturilor procesului de învatamânt. Aceste principii asigura, daca sunt respectate, eficienta actiunii de modelare a personalitatii elevului, în conformitate cu scopurile educatiei. Astfel, principiile didactice se cer respectate atât în planificarea obiectivelor si structurarea cunostintelor, câr si în ceea ce priveste selectarea metodelor instructiv – educative si a mijloacelor de învatamânt, în vederea organizarii, desfasurarii si realizarii obiectivelor educationale. Principiile didactice sunt teze fundamentale, norme generale care stau la baza proiectarii, organizarii si desfasurarii activitatilor de predare – învatare, în vederea realizarii optime a obiectivelor educationale (M. Ionescu, I. Radu, 1995, pg. 57)CA numar nu sunt limitate, au caracter general, rol deosebit atât asupra componentelor procesului didactic câr si al formarii competentelor si personalitatii elevilor. Din sistemul principiilor procesului de învatamânt, ne vom opri numai la câteva al caror continut se gaseste atât în componentele procesului instructiv – educativ, cât si în cuprinsul disciplinei de geologie. Din sistemul principiilor procesului de învatamânt mentionam: 2.3.1. Principiul corelarii procesului de învatare cu practica. 2.3.2. Principiul accesibilitatii cunostintelor si deprinderilor. 2.3.3. Principiul sistematizarii si continuitatii în învatamânt. 2.3.4. Principiul intuitiei (al corelatiei dintre senzorial si rational în procesul de învatamânt). 2.3.5. Principiul participarii constiente si active a elevilor în procesul de învatamânt. 2.3.6. Principiul însusirii temeinice a cunostintelor si deprinderilor. 2.3.7. Principiul capacitatii si individualizarii învatamântului sau a tratarii diferentiate, individualizate a elevilor în procesul de învatamânt. 2.3.8. Principiul conexiunii inverse (retroactiunii) în procesul de învatamânt (feed-back-ul). 2.3.1 Principiul corelarii procesului de învatamânt cu practica. Acest principiu exprima în esenta cerinta ca ceea ce se învata si se formeaza în procesul de învatamânt sa fie valorificat si prin aplicarea si rezolvarea sarcinilor ulterioare si a integrarii în societate. Azi, se stie ca a învata nu înseamna numai a învata sa stii, ci si a învata sa fii, a învata sa devii. Notiunea de “teorie” se refera la ansamblul cunostintelor, notiunilor, legilor, etc. Care urmeaza a fi predate. Notiunea de practica include întreaga scara a formelor de activitati practice de natura sa transforme, într-un fel oarecare, realitatea. Acest principiu formuleaza tocmai cerinta ca lectiile sa ofere suficiente ocazii de valorificare practica a cunostintelor teoretice si a capacitatilor învatate. Le geologie, materialul teoretic se dezvaluie si se confirma cu ajutorul observatiei, experientelor, cercetarilor. Pentru realizarea acestui principiu, profesorul poate folosi doua categorii de mijloace: directe si indirecte. Mijloacele directe se refera în special la munca nemijlocita ce o desfasoara elevii de la liceele de specialitate în mine sau la sonde. Ei pot aplica în practica cunostintele obtinute în studiul petrografiei, zacamintelor de minereuri sau de hidrocarburi, etc. Mijloacele indirecte sunt reprezentate prin lucrari practice de laborator, experiente demonstrative, sedinte de lucru ale cercului de geologie, întocmirea unor colectii mineralogice, petrografice, paleontologice, a unor modele grafice, etc. Preocuparea pentru latura practica a cunostintelor nu ne da dreptul sa minimalizam sau sa neglijam latura teoretica. La orice activitate practica nu trebuie sa lipseasca motivarea stiintifica. 2.3.2. Principiul accesibilitatii cunostintelor si deprinderilor. Potrivit acestui principiu, organizarea si desfasurarea procesului de învatamânt trebuie sa se realizeze pe masura posibilitatilor reale ale elevilor tinându-se seama de particularitatile de vârsta, sex, nivel de pregatire anterior precum si de deosebirile individuale, de potentialul intelectual si fizic al fiecaruia în parte. Acest principiu impune necesitatea procesului de învatamânt sa se desfasoare pe baza unor reguli didactice, cum sunt: - trecerea de la usor la greu; - trecerea de la simplu la complex; - trecerea de la complex la abstract; - trecerea de la cunoscut la necunoscut; - trecerea de la particular la general; - trecerea de la individual la universal, etc. Regula trecerii de la usor la greu este respectata de programa de învatamânt, în sensul ca în clasa a V-a se introduc notiuni de geologie în cadrul altor obiecte de învatamânt (geografie), notiuni ce se învata mai usor, datorita materialului intuitiv cunoscut de elevi si abia apoi se trece la notiunile mei complexe, predate în clasele de liceu (ex. Notiunile de petrologie sau cele de geologie structurala si geotectonica, etc.). Regula trecerii de la simplu la complex, recomanda ca la început sa operam cu notiuni simple, usoare, uneori cunoscute în parte, dar cu care elevii nu sunt familiarizati. Astfel, în studiul manualului de geologie la clasa a XI-a se începe cu: Elemente de fizica Pamântului, cristalografie si mineralogie, etc. Si apoi se abordeaza elemente de petrologie sau cele de stratigrafie, geologie structurala, geotectonica, etc. Trecerea de la cunoscut la necunoscut se face prin pregatirea fondului aperceptiv, facându-se apel la fapte concrete cunoscute de elevi din viata de toate zilele, sau din lectiile anterioare, precum si din alte activitati efectuate de ei în clasa sau în afara clasei. Mai întâi profesorul face apel la cea ce cunosc elevii si apoi trece la prezentarea materialului nou pentru elevi. Unii profesori tineri, lipsiti de experienta, predau elevilor un material ce depaseste puterea lor de întelegere, pentru ca sunt tentati sa le prezinte cât mai multe cunostinte, ceea ce contravine principiului accesibilitatii. Elevii trebuie solicitati la eforturi mari, dar posibile din partea lor, pentru ca daca nu se tine cont de posibilitatile elevilor poate interveni plictiseala sau se poate instala o atitudine de respingere fata de obiectul predat, mai ales atunci când nu înteleg si li se cere un efort peste posibilitatile lor. 2.3.3. Principiul sistematizarii si continuitatii în învatamânt. Acest principiu cere ca toate cunostintele, priceperile si deprinderile sa fie învatate într-o anumita ordine logica, dupa un anumit sistem, care sa asigure o înaintare progresiva. Sistematizarea priveste ordinea operatiilor învatarii, a utilizarii metodelor, a tehnicilor de lucru, a formelor si secventelor activitatilor didactice, etc. De asemenea, doua experiente de învatare nelegate între ele fac pe elevi sa opuna rezistenta la învatare în timp ce continuitatea fireasca, înlantuirea logica stimuleaza învatarea si gândirea. Astfel, elevii, pentru a întelege notiunile predate în capitolele de “Geologie istorica”, trebuie sa stapâneasca si notiunile învatate în capitolele anterioare: ”Elemente de paleontologie”, “Elemente de petrografie”, “Elemente de geologie structurala si geotehnica”, etc., toate acestea fiind prezentate în manualul de geologie de la clasa a XI-a într-o înlantuire logica. Pentru a se respecta acest principiu, din partea profesorului se cere: - sa explice materialul prezentat pe întelesul elevilor; - sa fixeze notiunile predate; - sa controleze sistematic însusirea cunostintelor; - sa stabileasca legaturi între cunostintele vechi si noi; - sa faca legatura cu notiunile învatate la alte obiecte (interdisciplinaritatea) - sa creasca succesiv gradul de generalizare si abstractizate al cunostintelor; - sa întocmeasca planul lectiei astfel încât predarea sa se realizeze logic, prin evidentierea elementelor principale, secundare si generale. De asemenea, si elevul trebuie sa desfasoare o activitate sistematica, continua si ordonata. Profesorul de geologie realizeaza o munca sistematica si atunci când: - se pregateste temeinic pentru fiecare lectie; - expune corect, logic si cursiv cunostintele, folosind metodele cele mai adecvate; - întocmeste pe tabla o schema logica a lectiei si subliniaza notiunile noi, regulile, definitiile, etc. 2.3.4. Principiul intuitiei (al corelatiei dintre senzorial si rational în procesul de învatamânt) Transpusa în plan didactic cunoasterea senzoriala este cunoscuta sub denumirea de intuitie. Acest principiu exprima cerinta de a se asigura o baza perceptiva, concret senzoriala a învatarii sprijinita de activitatea directa a elevului pe trairile acestuia legate de diferite materiale, de aparate de laborator, etc. Cuvântul profesorului conduce într-o prima forma la îmbinarea elementelor intuitive cu explicatiile, la extragerea unor date despre aspectul exterior al obiectelor si fenomenelor examinate. O a doua forma este aceea în care cuvântul serveste drept mijloc de comunicare a noilor cunostinte, iar mijloacele intuitive (planse, desene, mulaje) vin sa ilustreze continutul explicatiilor verbale. O a treia forma se poate concretiza prin acea ca profesorul, folosindu-se de observatiile elevilor si pe datele însusite, prin intermediul cuvântului conduce gândirea acestora spre întelegerea si formularea legaturilor dintre obiecte sau fenomene spre generalizare. Deci, intuitia este folosita în învatare la nivel senzorial si rational, ea fiind în cele din urma o functie cognitiva datorata experientei, exersarii intelectualului dar care functioneaza spontan, nemijlocit. Principiul învatarii pe baza intuitiei presupune valorificarea pedagogica a unei bogate experiente de cunoastere prin: - ilustrari ori exemplificari; - sondari explicative a imaginilor; - corelari ale denumirilor cu însusirile sugerate de imagini sau reprezentari, etc. De exemplu, în predarea capitolului “Elemente de mineralogie”, pentru ca elevii sa înteleaga notiunile referitoare la “Reteaua cristalina a mineralelor”, se pot folosi planse sau mulaje în care sunt prezentate schematic elementele retelei cristaline si legaturile de retea. Cu ajutorul lor, elevii vor putea întelege mai usor specificul structurilor atomice reticulare caracteristice mineralelor cristaline, precum si unele notiuni cum ar fi: sirul reticular, planele reticulare, celula reticulara, sistem de cristalizare, etc. 2.3.5. Principiul participarii constiente si active a elevilor în procesul de învatamânt. Potrivit acestui principiu, eficienta procesului pedagogic este determinata de atitudinea constienta si activa a celor ce învata, fata de acest proces. Astfel, ceea ce li se preda elevilor trebuie sa fie accesibil si usor de înteles. Învatarea elevului este influentata de; cantitatea, calitatea si organizarea cunostintelor. De asemenea, un material este usor de învatat daca este logic si adaptat puterii de întelegere a elevilor. În cadrul acestui principiu, trebuie considerate doua aspecte: a) Participarea constienta la actul învatarii presupune: - întelegerea clara a materialului învatat (“A sti înseamna mai întâi a întelege”) Astfel, a întelege înseamna: - a face asociatii de idei între datele noi si cele vechi; - a interpreta critic; - a aves capacitatea de argumentare, prelucrare si organizare a propriilor cunostinte. Însusirea constienta a materialului predat este legata de dezvoltarea gândirii si limbajului elevilor. Principalele tipuri de învatare constienta indicate de pedagogi sunt: - învatare prin repetare; - învatare prin descoperire; - învatarea propozitiilor(definitii, diferiti termeni, etc.). b) participarea activa (activizarea elevilor) presupune o angajare a gândirii si o dobândire a cunostintelor prin efort propriu. Prin participare, elevul traieste fenomenul cunoasterii. De altfel, numai cunostintele dobândite prin efort propriu si trecute prin filtrul gândirii personale apartin definitiv elevului si pot fi aplicate creator. Acest principiu se evidentiaza, de exemplu, în cadrul capitolului “Elemente de petrografie” când, pe baza cunostintelor teoretice, elevii sunt solicitati sa recunoasca esantioanele de roci din colectia scolii. 2.3.6. Principiul însusirii temeinice a cunostintelor si deprinderilor. Acest principiu exprima cerinta fixarii profunde si de durata a cunostintelor si deprinderilor, astfel ca elevii sa fie capabili întotdeauna sa le reproduca si sa le utilizeze atât în activitatea scolara cât si în activitatea practica ulterioara. În învatarea temeinica, elevii nu numai ca stiu, dar stiu sa si faca. Învatarea temeinica s-ar putea traduce prin proverbul “non multa, sed multum” (nu multe, ci mult). Respectarea acestui principiu trebuie facuta pe tot parcursul lectiei. În forme de activitate cât mai variate. Astfel profesorul trebuie sa expuna materialul clar, logic, simplu, intuitiv, pentru ca în aceasta etapa elevii pot dobândii numeroase cunostinte. Aceluiasi scop îi slujeste si antrenarea elevilor în predarea noilor cunostinte, la stabilirea unor corelatii noi, le operarea cu ajutorul notiunilor vechi, la întelegerea unor situatii noi. Însusirea temeinica a cunostintelor se poate face foarte eficient prin repetare, conform dictonului latin: “repetitio est mater studiorum” (repetitia este mama învataturii). Pentru ca ascultarea sa-si atinga scopul, profesorul trebuie sa apeleze la cunostintele predate în lectii anterioare, iar aceste cunostinte pot servi în lectia curenta, la diferitele comparatii si corelatii cu noile cunostinte. Acest principiu se poate aplica atât la predare si la ascultare, cât si la fixarea cunostintelor. Pentru aplicarea în practica a cunostintelor teoretice, elevul trebuie pus în situatia de a folosi în ocazii cât mai variate, largindu-si în acest fel sfera modalitatilor de rezolvare si întelegere a situatiilor concrete în timpul excursiilor organizate în orizontul local. Redarea prin cuvinte proprii a materialului învatat, priceperea de a aplica în practica notiunile si legaturile învatate de catre fiecare elev în parte, în dependenta de calitatile lui psihice asigura garantia unei însusiri temeinice si constiente si totodata dezvoltarea acestor calitati. 2.3.7. Principiul capacitatii si individualizarii învatamântului sau a tratarii diferentiate, individualizate a elevilor în procesul de învatamânt. Conform acestui principiu, în organizarea si desfasurarea procesului de învatamânt, trebuie sa se tina cont de deosebirile individuale, de potentialul intelectual si fizic al fiecarui elev în parte. Individualizarea are în vedere diferentele dintre elevi, date de potentele ereditare, de particularitatile temperamentale, cât si de antecedentele existente în actiunea educativa. Individualizarea instruirii porneste de la ideea ca reflectarea realitatii obiective în constiinta elevilor are un caracter subiectiv, deoarece nu toti elevii percep obiectele si fenomenele în acelasi fel, cunostintele nu trezesc aceleasi impresii, nu sunt atrasi de aceleasi aspecte, ei nu gândesc în acelasi ritm, nu au aceeasi imaginatie, fiecaruia fiindu-i proprii anumite tipuri de învatare. Individualizarea priveste diferentierea diferitelor sarcini didactice, a normelor de efort si a procedeelor de reglare a acestora potrivit cu particularitatile elevilor. Pentru a realiza în practica acest principiu este necesar sa se utilizeze sistemul muncii cu microgrupuri de elevi, deoarece principiul nu poate fi utilizat în activitatea frontala. Munca în laborator, activitatea în cercuri, lectura suplimentara, excursiile, utilizarea instruirii programate, etc. Pot asigura dezvoltarea elevului în ritmul sau propriu. 2.3.8. Principiul conexiunii inverse (retroactiunii) în procesul de învatamânt (feed-back) Principiul conexiunii inverse (feed-back-ul) are ca sens conditionare predari – învatarii prin evaluarea rezultatelor învatarii, fie prin calitatea activitatii de predare – învatare a elevilor, fie prin calitatea procesului de învatamânt, ca atare, condus de profesor. Evaluarea poate readapta reciproc si corelativ predarea si învatarea, în functie de împlinirea sau neîmplinirea obiectivelor învatarii. În acest sens, profesorul recurge la informatia ce i-o ofera feed-back-ul, care vine pe calea conexiunii inverse. Astfel, profesorul reproiecteaza, ia masuri de ameliorare si corectie. Adoptarea acestui principiu impune profesorului un control permanent asupra modului de însusire a cunostintelor elevilor prin teste de evaluare initiala, sumativa si finala. De asemenea si elevii trebuie stimulati pentru a se autoevalua (cel mai bun mijloc fiind corectarea propriilor lucrari de control sau teste). 2.4. Organizarea procesului de predare – învatare a geologiei Analiza stiintifica a oricarui domeniu de activitate trebuie sa fie întemeiata pe teoria cea mai avansata despre domeniul respectiv si sa utilizeze, potrivit cerintelor teoriei si scopului urmarit, o metodologica adecvata. Pedagogia contemporana constata cu o anumita surprindere cât de putin au stat obiectivele educationale în atentia cercetatorilor, a administratorilor învatamântului si a personalului didactic, cât de rar s-a plecat, în determinarea continutului sau a tehnologiei procesului instructiv – educativ de la obiective, cât de sterse sunt obiectivele pentru profesorii foarte atenti la cea ce predau si cum predau si mult mai preocupati de ceea ce vor sa obtina si de perfectionarea activitatii lor pe baza rezultatelor obtinute. Unii educatori au învatat sa-si autoevalueze realist propria activitate, în timp ce altii au ramas la nivelul autoevaluarii spontane sau empirice. Însusirea tehnicii de elaborare a obiectivelor pedagogice este indispensabila pentru asimilarea principiilor, a metodelor si a procedeelor specifice didacticii moderne. În cadrul capitolului referitor la “Organizarea procesului de predare – învatare a geologiei” vom aborda trei aspecte referitoare la: 1. Componentele procesului de învatamânt; 2. Obiectivele instructiv – educative ale predarii geologiei; 3. Sistemul cunostintelor de geologie în scoala. 2.4.1. Componentele procesului de învatamânt. Notiunea de învatamânt este frecvent asociata cu notiunea de instructie si de învatare. Prin notiunea de învatamânt se întelege, de regula, procesul de instruire si educare a elevilor conceput si organizat în cadrul institutiilor scolare. Instructia este considerata ca modalitate de informare, de însusire a sistemului de cunoastere, de dezvoltare a puterii de cunoastere. De formare a priceperilor si deprinderilor la elevi. Dar notiunea de învatamânt este mai larga. Învatamântul este mijlocul principal de realizare sistematica a instructiunii si educatiei elevilor. De formare a personalitatii. Procesul de învatamânt urmareste dezvoltarea integrala a tuturor potentelor psihice ale fiintei umane, în timp ce instruirea urmareste cultivarea intelectualului prin actul predarii si însusirii de cunostinte. Procesul de învatamânt se extinde si asupra formarii conduitei si dezvoltarii afectivitatii. A exersarii creativitatii si a integrarii sociale a elevilor. Astfel, principalele componente ale procesului de învatamânt sunt: a. Obiectivele instructiv – educative; b. Continutul procesului de învatamânt; c. Tehnologia didactica; d. Strategia didactica; e. Sistemul de apreciere – evaluare; f. Pregatirea profesorului pentru activitatea didactica. a. Obiectivele instructiv – educative. În ultimele decenii, a aparut necesitatea formularii obiectivelor educationale, ca verigi intermediare între scopul general al învatamântului si activitatea didactica concreta. Astfel, daca idealul educational constituie modelul abstract al personalitatii, iar scopul educational contureaza proiectul de formare a personalitatii într-o anumita etapa istorica, obiectivele reprezinta o concretizare a scopului, adica indica cu precizie ce se asteapta sa devina copilul sau tânarul ca rezultat al procesului instructiv – educativ. Mai precis, obiectivele definesc felul în care ar trebui sa se comporte elevul dupa ce parcurge o experienta de învatare. Între scop si obiective se realizeaza o legatura indisolubila, deoarece scopul poate fi realizat numai prin obiective, iar acestea nu ar avea nici o ratiune daca nu ar fi raportate la scop. b. Continutul procesului de învatamânt. Cuprinde un anumit volum de bunuri culturale (stiintifice, tehnice, sociale, politice, estetice, morale) bunuri accesibile si imperios necesare pe care elevii trebuie sa le dobândeasca în scoala sub îndrumarea profesorului. Natura, cantitatea si structura acestui tot cultural sunt socialmente determinate si oglindesc nivelul de interes, de dezvoltare si perspectiva a unei societati. Continutul învatamântului cuprinde si o seama de competente, abilitati, deprinderi si atitudini ce trebuie formate la elevi prin intermediul instructiei, desfasurate diferentiat pe diferite etape scolare. Volumul, natura si structura continutului didactic depinde de psihologia, nivelul de experienta personala si de viata spirituala a acelora carora li se adreseaza. Continutul învatamântului este stabilit în planul în planul de învatamânt, în programele de învatamânt si în manualele scolare. c. Tehnologia didactica. Este definita de numerosi pedagogi ca fiind: un ansamblu de forme si metode, relatii si activitati, dispozitive si echipamente, cu ajutorul carora se vehiculeaza continutul de valori spirituale si materiale necesare efectuarii procesului de instruire potrivit cu obiectivele educationale urmarite. În sens larg tehnologia procesului instructiv – educativ denumeste ansamblul metodelor, al mijloacelor si al modurilor de organizare a învatarii din care educatorul selectioneaza si structureaza elementele necesare proiectarii, desfasurarii si evaluarii activitatii didactice în functie de obiectivele pedagogice, de natura continuturilor si a situatiilor de învatare. d. Strategia didactica. Este o linie de orientare pe ansamblu si pe termen lung a procesului de învatamânt, ea fiind echivalenta cu organizarea unei înlantuiri de situatii de învatare prin parcurgerea carora elevul îsi însuseste materia de învatat. Strategia didactica reprezinta concret: operatia de proiectare, organizare si realizare a unei înlantuiri de situatii de predare – învatare prin parcurgerea carora elevul asimileaza continutul sistematizat si îsi formeaza sistemul de priceperi si deprinderi prevazut de programa scolara. Fiecare profesor îsi alege strategia didactica proprie prin intermediul careia poate atinge în mod eficient obiectivele educationale propuse. e. Sistemul de apreciere si evaluare. Se realizeaza în scoala prin intermediul notelor, clasificarilor, calificativelor, etc. Aprecierea rezultatelor instructiv – educative obtinute de elev înglobeaza atât cunostintele cât si deprinderile, capacitatile mintale, atitudinile fata de activitatea de învatare si de aplicare în practica a celor învatate. Aprecierea si evaluarea elevilor se face în spiritul unor norme si principii docimologice. f. Pregatirea profesorului pentru activitatea didactica. Profesorul trebuie sa se pregateasca permanent indiferent de experienta pe care o are la catedra. Exista parerea gresita ca succesul profesorului în tinerea unei lectii este datorat în primul rând talentului sau si nu pregatirii pentru lectie si ca aceasta pregatire ar fi rezervata profesorilor începatori sau suplinitori la catedra. Este adevarat ca un profesor cu aptitudini pentru aceasta meserie poate realiza lectii mai bune decât unul fara aptitudini, dar trebuie precizat ca aptitudinea nu înlocuieste pregatirea. Maiestria pedagogica poate rezulta însa din unirea acestor componente: aptitudinile si pregatirea continua. Aptitudinea didactica se dezvolta si se formeaza în cadrul activitatii sustinute permanent si constient. Desfasurarea unei lectii în bune conditii presupune ca profesorul sa se pregateasca riguros pentru ea, indiferent de vechimea pe care o are la catedra. Pregatirea unei lectii presupune un volum mare de munca, munca începe prin studierea programei analitice a clasei la care urmeaza sa se tina lectiile, apoi este continuata cu cercetarea manualelor, metodicilor, a revistelor de specialitate si a unui bogat material bibliografic. 2.4.2. Obiectivele instructiv – educative ale predarii geologiei. Angajat în proiectarea stiintifica a lectiei, profesorul trebuie sa-si reprezinte în primul rând obiectivele generale urmarite prin studiul geologiei, sa-i identifice scopurile generale la realizarea carora poate contribui si lectia respectiva. Scopurile sunt definite ca intentii ce se cer realizate, ce indica de ce se studiaza si se învata un anumit obiect de învatamânt, o anumita tema sau anumite cunostinte. În functie de scopuri, se stabilesc apoi mijloacele, formele de organizare optime si se aleg instrumentele cele mai eficiente de evaluare. Scopurile generale urmarite prin studierea geologiei în liceu se structureaza într-un sistem complex, ca o ierarhie complexa. Ele pornesc de la achizitiile intelectuale ce implica într-o proportie foarte mare informatia pentru a ajunge apoi la capacitati intelectuale aflate la nivelele superioare ale clasificarilor obiectivelor geologiei, ce indica o dezvoltare calitativa a personalitatii elevului. Obiectivele cognitive generale se vor însotite de obiective din domeniul afectiv si psihomotor, asa cum reiese din prezentarea de mai jos realizata pe baza programei în vigoare. 1. Însusirea si utilizarea corecta de catre elevi a unor concepte si notiuni cu care opereaza geologia. 2. Posibilitatea de a descrie si recunoaste, dupa un anumit timp, diferite tipuri de minerale si roci. 3. Capacitatea elevilor de a încadra corect, într-o anumita categorie taxonomica, un element sau un fenomen geologic. 4. Capacitatea elevilor de a stabili relatiile cauza – efect distincte în contextul elementelor, aspectelor si fenomenelor geologice propuse spre studiu. 5. Capacitatea elevilor de a deduce liniile majore de evolutie ale unor fenomene studiate. 6. Formarea la elevi a unei culturi geologice ca parte componenta a culturii generale. 7. Dezvoltarea gândirii, stimularea spiritului creator, a dorintei de cunoastere, formarea unor deprinderi si priceperi utile prin activitati de observare si analiza, efectuarea unor masuratori, citirea si interpretarea hartilor si pofilelor geologice, etc. În scopurile general urmarite prin studiul geologiei se includ si obiectivele generale la realizarea carora contribuie de altfel toate disciplinele scolare. Geologia poate contribui la dezvoltarea personalitatii prin stimularea si exersarea urmatoarelor calitati intelectuale ale elevilor: - spiritul de observatie; - memoria si imaginatia; - judecare si gândirea, concretizarea prin interpretarea fenomenelor si aspectelor naturale prin prisma legilor si principiilor geologiei. Dezvoltarea gândirii geologice implica exersarea elevilor în analiza, compararea si ordonarea notiunilor astfel încât ei sa descopere raporturile existente între elemente si fenomene. Elevii trebuie orientati spre a identifica si recunoaste, spre a face diferite corelatii logice între cauzele si efectele ca au determinat aparitia unor fenomene geologice caracteristice unei anumite zone ale globului sau pentru o anumita perioada de timp; sau spre a identifica toate categoriile de forte fizice, naturale, ce au dus la aparitia unui fenomen. Studiile de pedagogie contemporana arata ca definirea obiectivelor generale, numai sub forma de scopuri nu este suficienta. Este necesara precizarea obiectivelor care descriu modificarea pe care o dorim, ce indica precis ceea ce va fi capabil elevul sa faca la sfârsitul unei lectii sau a unui grup de lectii. În afara obiectivelor generale, pe clase, teme, capitole, lectii, în proiectarea activitatii didactice mai intervin doua categorii de obiective. Prima se refera la obiective pe domenii comportamentale care se pot grupa la rândul lor în obiective cognitive, afective si psihomotorii. Obiectivele comportamentale acopera întreaga arie a activitatii de învatare completa, deoarece, prin realizarea lor, elevii capata diferite deprinderi psihomotorii, îsi formeaza unele capacitati intelectuale si îsi educa propriul lor sistem de valori. A doua categorie este reprezentata de obiectivele operationale care trebuie sa indice ce anume asteapta profesorul ca elevul sa stie sa faca la sfârsitul activitatii. Aceste obiective se formuleaza utilizându-se verbe de actiune (vom exemplifica prin operationalizarea obiectivelor pentru capitolul Elementele de mineralogie). La sfârsitul activitatii, elevii trebuie sa fie capabili: - sa defineasca corect: motivul, sirul reticular, planele reticulare, celula reticulara, sistemul de cristalizare, etc.; - sa explice cum se obtine sirul reticular, planele reticulare, etc.; - sa precizeze elementele unei retele; - sa stabileasca cum se poate determina simetria unui cristal; - sa efectueze recunoasterea unor minerale; - sa intuiasca corect apartenenta unor minerale la un anumit sistem de cristalizare; - ca clasifice corect mineralele din esantioanele prezentate; - sa descrie proprietatile mineralelor prezentate; - sa faca corelatii între proprietatile mineralelor din esantioane si legaturile de retea; - sa denumeasca corect mineralele incluse în clasa elementelor native, clasa sulfuri, clasa oxizi – hidroxizi, clasa halogenuri, clasa carbonati, clasa sulfati, clasa fosfati, clasa silicati; - sa indice corect pe harta principalele aparitii în România a mineralelor studiate; etc. Obiectivele specifice vizeaza la clasa a XI-a si a XII-a atât la liceele teoretice, cât si cele de profil, aspectele care se refera la: - cunoasterea si asimilarea unor cunostinte referitoare la reteaua cristalina, legaturile de retea, sistemele cristalografice, sistematica rocilor si a mineralelor, evolutia paleobotanica si paleobiologica în general, sistematica plantelor si animalelor, unitatile din România în care sunt zacaminte de hidrocarburi, principalele bazine carbonifere si gazeifere de pe glob, calculul rezervelor de hidrocarburi, cercetarea complexa a zacamintelor de hidrocarburi, evolutia si structura geologica a pamântului românesc, etc.; - largirea sferei notiunilor de geologie învatate în anii anteriori în cadrul altor discipline (fizica, chimie, geografie, etc.); - caracteristicile proceselor de fosilizare, sedimentare, bituminizare, etc.; - elementele esentiale ce privesc geneza diferitelor tipuri de roci: magmatice, metamorfice si sedimentare; - notiuni ce privesc: dinamica scoartei terestre, evolutia sa paleogeografica, prospectiunea geologica si explorarea, etc.; - citirea si interpretarea hartilor si a diferitelor grafice si diagrame din manuale sau chiar constructia acestora în urma lucrarilor practice; - corelarea evenimentelor geologice trecute cu evenimentele actuale si eventualele prognoze pentru evolutia în timp; - întelegerea raporturilor dintre structura geologica si acumularea de substante minerale utile, etc. Trebuie precizat ca formularea obiectivelor specifice fiecarei teme, lectii, etc., trebuie facuta clar si concis în proiectul didactic. De asemenea, pentru a capta atentia si a stârni curiozitatea elevilor la începutul lectiei, li se vor anunta acestora principalele probleme ce vor fi studiate si ce anume vor învata ei sa faca sau ce cunostinte noi vor capata în cadrul lectiei respective. Stabilirea obiectivelor fiecarei lectii se face de catre profesor, diferentiat, pentru fiecare clasa în parte. Numai profesorul, cunoscând particularitatile clasei la care preda, poate esalona obiectivele pe care si le propune pentru fiecare lectie în parte, în asa fel încât, la sfârsit, sa atinga în conditii optime obiectivele prevazute de programa scolara. Astfel, formularea obiectivelor din cadrul acestui capitol are doar un caracter orientativ. Pe baza definirii obiectivelor lectiei, profesorul selecteaza continutul si evidentiaza notiunile asupra carora va trebui sa insiste. În cele din urma trece la stabilirea formelor de organizare a procesului de învatamânt, la selectarea metodelor, procedeelor si mijloacelor pe care le va utiliza în comunicarea si evaluarea cunostintelor. 2.5. Metodele de învatamânt si integrarea lor în lectiile de geologie. Experienta didactica confirma faptul ca procesul de învatamânt se realizeaza efectiv prin intermediul metodelor, tehnicilor, procedeelor si mijloacelor didactice. Metoda este folosita de profesor si elev în procesul de instruire si educare si poate fi definita sintetic astfel: ”metoda reprezinta calea utilizata de profesor si elev pentru transmiterea si dobândirea unui sistem de cunostinte stiintifice, priceperi si deprinderi, în vederea formarii personalitatii elevilor”. Metoda didactica se schimba si se dezvolta în raport direct cu continutul, organizarea si desfasurarea procesului de învatamânt si nivelul de pregatire a cadrelor didactice. În scoala contemporana se folosesc “metodele noi care – dupa cum precizeaza Jean Piaget (1972) – sunt cele care tin seama de natura proprie a copilului si fac apel la legile dezvoltarii lui”. Procedeele folosite în învatamânt nu pot fi confundate cu metodele, deoarece acestea constituie parti componente ale metodelor sau aspecte particulare ale acestora. De exemplu, în cadrul metodei explicatiei se pot folosi diferite procedee didactice, ca: notarea pe tabla, cautarea unor termeni de specialitate în dictionar, folosirea comparatiilor, prezentarea unor esantioane sau piese dintr-un aparat sau dintr-o instalatie, verificarea reciproca de catre elev a lucrarilor scrise, ilustrarea prin intermediul unor secvente vizuale sau auditive, etc. Raportând procedeele la metode se constata ca procedeele sunt notiuni subordonate fata de metode. Formulari incorecte se întâlnesc mai frecvent în cadrul mijloacelor didactice, care adesea sunt înlocuite cu metodele didactice, sau acestea din urma sunt explicate prin terminologia de mijloace. Desi nu este atât de simplu de a separa cele doua notiuni, trebuie sa retinem faptul ca prin “mijloace de învatamânt “ se întelege: “ansamblu de auxiliare atât traditionale cât si moderne, folosite de profesori si elevi în transmiterea si dobândirea noilor cunostinte, priceperi si deprinderi în procesul de învatamânt (Istrate, Anastasie, 1976)Din acestea fac parte: - materiale didactice traditionale (harta, tabloul, ilustratia, diagrama, desenul); - mijloace tehnice audio – vizuale: - audio – emisiunea radiofonica, înregistrarile pe disc sau pe benzi de magnetofon; - video – diapozitive, diafilme, filmele mute, proiectii de pe suporturi opace; - audio – vizuale – filmele, emisiunile televizate, montajele audio – vizuale. Între metode, procedee si mijloace didactice exista o strânsa interdependenta si interconditionare: unele fara altele nu pot fi utilizate în procesul de învatamânt. Nu putem folosi metoda demonstratiei fara a preciza mijloacele si procedeele prin care se explica: de exemplu reteaua cristalina a mineralelor din sistemul cubic, alcatuirea rocilor, unele proprietati fizico-mecanice sau fizico – chimice ale rocilor, etc. În asemenea cazuri, demonstratia reprezinta metoda de transmitere si dobândire a noilor cunostinte, mijloacele sunt mulaje (pentru reteaua cristalina), esantioanele de roci, substantele chimice, instalatiile pentru determinarea duritatii, greutatii specifice, permeabilitatii, etc., microscopul, diapozitivele, etc., iar procedeele se refera la notarea pe tabla si caiete, observarea, analiza, compararea, intuirea diapozitivelor, a mulajelor, etc. Metodele, procedeele si mijloacele didactice trebuie concepute ca un tot unitar, ce constituie o strategie didactica în formarea personalitatii elevilor. Între metodele pedagogice si principiile didactice exista o legatura indisolubila, fapt demonstrat si confirmat în timp de practica pedagogica. Astfel, profesorul cunoaste metodele si principiile didactice, cunoaste valoarea lor formativa si se sprijina pe ele în formarea priceperilor si deprinderilor de munca, în predarea cunostintelor, iar elevul, desi nu le cunoaste, beneficiaza de valoarea lor în dobândirea noilor cunostinte, priceperi si deprinderi sau în consolidarea si aplicarea acestora în practica. Metodele didactice sunt cai prin intermediul carora se organizeaza si se desfasoara procesul de învatamânt. DE aceea, principiile sunt premergatoare metodelor. Ele calauzesc oarecum drumul sau calea, cu sau fara asperitati a metodelor ce se folosesc în procesul didactic. Principiile de învatamânt ramân aceleasi, indiferent de metodele utilizate în predarea cunostintelor. Ele iau forme diferite în functie de particularitatile de vârsta ale elevilor, de continutul obiectului de învatamânt si de scopul urmarit într-o anumita etapa a educarii elevilor. Principiile si metodele didactice trebuie privite si folosite în interdependenta si interconditionarea lor, care asigura pregatirea calitativa a tineretului scolar. În prezentarea metodelor utilizate în lectiile de geologie, vom tine cont de caracterul lor informativ si formativ, dar si de cel participativ sau neparticipativ . Astfel vom clasifica metodele de predare în felul urmator: - informativ – neparticipative: prelegerea scolara si explicatia (la clasele mici se utilizeaza si povestirea); - informativ – participative: prelegerea, dezbaterea, conversatia euristica, demonstratia, observatia independenta, studiul de caz, metode de simulare; - formativ – neparticipative: algoritmizarea, instruirea programata; - formativ – participative: învatarea prin descoperire, exercitiile, problematizarea, modelarea, brainstormingul (asaltul de idei), lucrarile de laborator, munca cu manualul. 2.5.1. Metode de predare informativ - neparticipative a) Prelegerea scolara Poate fi utilizat cu reale rezultate pentru predarea anumitor cunostinte la clasele terminale în liceu. Astfel lectiile introductive, de la începutul anului, trimestrului sau a capitolelor se pot transforma în veritabile prelegeri. De exemplu, prelegerea poate fi utilizata în prezentarea temei care vizeaza: Obiectul geologiei si domeniile sale; Cercetarea geologica; Întemeietorii geologiei în România la clasa a XI-a; Introducerea în studiul Geologiei petrolului la clasa XI-a licee de specialitate; Probleme generale de protectie a muncii si de prevenire si stingere a incendiilor, etc. Prelegerea poate fi prezentata dupa comunicarea orala sau scrisa a planului de expunere si este însotita de materialele didactice semnificative temei, ca: harti, proiectii, grafice, etc. Practica didactica confirma faptul ca ea poate fi activizanta, are virtutii formative, asigurând o modalitate eficienta de lucru în învatamânt. b) Explicatia. Este forma orala a profesorului în care se prezinta elementele descriptive, se dezvaluie continutul principiilor teoretice, se asigura argumentarea rationala. Ea poate fi utilizata în predarea tuturor notiunilor de geologie, fiind însotita aproape de fiecare data, de material didactic ilustrativ, dictionar, atlase, etc. Pentru activizarea elevilor, explicatia poate fi dublata de adresarea unor întrebari cu scopul de a sigura si mai mult claritatea si constientizarea faptelor si fenomenelor. De multe ori, profesorul trebuie sa adreseze întrebari stimulative pentru ca elevul sa intervina cu explicatii convingatoare, mai ales când acesta a asistat la demonstrarea unui principiu, la producerea unui fenomen, la efectuarea unei analize, etc. 2.5.2. Metode de predare informativ – participative. a) Prelegerea dezbatere. Este utilizata în special la clasele mari si în învatamântul superior. În cadrul acestei metode, transferul de informatii se realizeaza între profesor si elevi, principalul obiectiv al acestei metode consta în folosirea cât mai completa a experientei si a capacitatii fiecarui participant de a analiza, clasifica, întelege si rezolva problema pusa în discutie. Fazele de realizare a unei prelegeri dezbatere pot fi: 1. introducerea si delimitarea subiectului; 2. canalizarea si controlul discutiilor prin intermediul unor întrebari judicios alese si corespunzator plasate; 3. interpretarea si formularea de catre participanti a unor concluzii intermediare mai întâi si apoi formularea unor concluzii finale, acceptate de majoritatea participantilor. b)Conversatia euristica. (gr. Heurisko = “a descoperi”, “a afla”) Este folosita atunci când elevii stapânesc o serie de informatii legate de subiectul pus în discutie. Pe baza acestei conversatii, elevii reusesc sa aiba o privire de ansamblu asupra subiectului, fenomenului discutat si fac noi conexiuni între obiecte, actiuni, fenomene. Întrebarile trebuiesc astfel formulate încât ele sa nu aiba un caracter închis si nici sa nu solicite un raspuns prea scurt. De exemplu, este de preferat întrebarea: Care sunt caracteristicile rocilor sedimentare? în locul unei suite de întrebari de genul: Care este textura rocilor sedimentare? Care sunt principalii componenti ai rocilor sedimentare? Care sunt principalele familii de roci sedimentare? etc. În primul caz, elevul va avea o privire de ansamblu asupra problemei pe care va trebui sa o trateze, fiind nevoit sa faca o caracterizare ampla a rocilor sedimentare si sa realizeze o seama de asociatii între notiunile învatate. În cel de al doilea caz, elevul se va achita rapid de obligatia precizata de profesor si daca i se mai adreseaza o întrebare, raspunde din nou, dar nu se va forma pentru asigurarea unei dezbateri calitative. Prin aceasta conversatie de tip euristic, elevul participa efectiv la descoperirea adevarurilor printr-o activitate de documentare, de experimentare, de cercetare, etc. c) Demonstratia. Este o metoda intuitiva ce face parte din metodele traditionale. Caracteristic pentru aceasta metoda este utilizarea în cadrul ei a unor procedee traditionale, dar si a unor procedee moderne. Dintre procedeele traditionale mentionam: - demonstrarea cu ajutorul obiectelor din natura (esantioane de roci, fosile, minerale, etc.) a fenomenelor si proceselor naturale; - demonstrarea cu ajutorul materialului didactic conservat sau confectionat (tablouri, grafice, mulaje, planse, harti, diagrame, etc.); - demonstrarea cu ajutorul desenelor executate pe tabla de catre profesor, utilizând în mod expres procedeul cromatizarii; - demonstrarea prin intermediul experientelor în laborator (determinarea proprietatilor fizice ale rocilor – duritate, greutate specifica, etc.) de catre profesor. Pe lânga aceste procedee de demonstrare care sunt importante si activizatoare, sunt procedee moderne care au fost incluse în învatamânt datorita introducerii tehnicii în cadrul procesului didactic si a unor variante mai dinamizante si mai accesibile elevilor. Acestea sunt: - demonstrarea cu mijloace tehnice audio – vizuale, diapozitive, filme, emisiuni de televiziune, etc. ) cu conditia ca acestea sa nu substituie observarea nemijlocita asupra obiectelor si fenomenelor din natura; - demonstrarea elevului, este cea mai activa si ne convinge daca acesta stapâneste sau nu informatiile si deprinderile cerute de programa. Dupa ce elevul si-a însusit sistemul de lucru în laborator pentru a face anumite determinari, sau cel de lucru în teren sa fie pus în situatia de a lucra efectiv si de a se convinge pe el, dar si pe ceilalti, de autenticitatea faptelor si fenomenelor (de exemplu, elevii pot fi pusi în situatia de a întocmi un studiu de explorare sau un studiu geologic pe baza datelor obtinute de ei în aplicatiile didactice de teren, etc.); - demonstrarea cu ajutorul jocurilor didactice – este utilizata la majoritatea obiectelor de învatamânt (jocuri de tipul “Cine stie câstiga, jocuri de perspicacitate, curiozitati geologice, animale si plante disparute, etc.) d. Observatia independenta. Observatia este utilizata de om de la nastere si pâna în ultima clipa a vietii sale. I. P. Pavlov arata despre aceasta metoda: “Atunci când experimentati, studiati si observati, cautati sa nu ramâneti la suprafata faptelor. Nu va transformati în înregistratori de fapte. Cautati sa patrundeti misterul genezei lor. Cautati cu insistenta legile care le conduc. “ Observatia poate îmbraca mai multe forme. O prima forma este observatia libera, când elevul alege din natura si societate ceea ce-l intereseaza mai mult. O a doua forma este observatia independenta, când elevul filtreaza cele observate prin filtrul propriei gândiri, asigurându-se astfel o participare efectiva a elevului la acumularea cunostintelor. A treia forma este observatia dirijata de catre profesor si ea are un caracter sistematic, vizeaza un anumit scop si-l introduce pe elev în tainele cercetarii. e. Metoda studiului de caz. Este o metoda de data relativ recenta introdusa în învatamânt. Ea are un caracter activ, angajând plenar pe elevii la cercetarea unei probleme fundamentale. Metoda este rar utilizata în învatamânt si atunci, cu elevii claselor mai mari sau cu studentii. Metoda consta în studierea nemijlocita a unei situatii reale cunoscuta mai putin, ce urmeaza a fi cercetata profund din mai multe puncte de vedere, pentru elucidarea totala a problemelor pe care le ridica. Din acest punct de vedere se apropie mult de problematizare pentru ca si în acest caz apare o situatie conflictuala ce se impune a fi rezolvata. În cadrul problematizarii ponderea efortului intelectual este îndreptata spre dobândirea de noi cunostinte, pe când în cadrul studiului de caz se urmareste mai ales aplicarea creatoare a unei experiente acumulate anterior. Studiul de caz se poate referi la aspectele pozitive ale unei situatii sau probleme, cât si la cele negative. De exemplu, pot fi luate în cercetare subiecte ca: “Studiul tehnico-geologic al unor probe de roci din orizontul local si utilizarea lor în constructii”, “Cauzele care determina instabilitatea versantilor din zona.”, etc. Dup ce se constata aceste teme, dar si multe altele, care se încadreaza în aceasta metoda impun un studiu aprofundat, cautarea unor metode si procedee adecvate continutului lor, cautarea unor variante de solutionare, etc., introducându-i pe elevi în problemele specifice cercetarii si aplicarii cunostintelor în practica. Metoda studiului de caz poate fi utilizata în urmatoarele variante: 1. Metoda situatiei. Se prezinta integral informatiile referitoare la subiectul luat în discutie. Aceasta metoda este utilizata la începutul introducerii elevilor în metoda studiului de caz. 2. Studiul analitic al cazului. Consta în prezentarea completa a cazului si redarea partiala a informatiilor pentru rezolvarea sa. Aceasta presupune ca elevii cunosc tehnica de lucru si au posibilitatea aplicarii ei în diferite cazuri. 3. Prezentarea sarcinilor concrete. Pentru rezolvarea unor cazuri speciale, fara ca subiectii sa beneficieze de informatiile corespunzatoare rezolvarii problemei. În ceasta varianta subiectii singuri trebuie sa depuna eforturi corespunzatoare pentru a rezolva situatia data. Practica didactica confirma posibilitatea utilizarii acestei metode pe grupe, pe clase sau individ. Oricare ar fi tehnica, se impune ca în final sa fie valorificate eforturile depuse prin: prezentarea rezultatelor, confruntarea unor opinii, extragerea concluziilor de rigoare în vederea stimularii muncii subiectilor respectivi. f. Metode de simulare. În învatamânt nu întotdeauna se pot asimila cunostintele sau esentele anumitor actiuni în mod nemijlocit. Unele dintre ele nici nu se pot intui, fiindca se declanseaza în anumite conditii inaccesibile omului (exemplu: formarea muntilor de încretire, a pânzelor de sariaj, deriva continentelor, producerea cutremurelor de pamânt, etc.). De aceea se utilizeaza metode de simulare. Prin acestea se realizeaza de altfel un proces de imitare sau de reproducere fidela, dar artificiala a unor fenomene, principii, legi, etc. Care au loc în natura sau societate. Dintre metodele de simulare fac parte: 1. Metoda jocurilor. Constituie o cale sigura si eficace de activizare a elevilor în special în ciclul primar si gimnazial. Jocurile pot avea valente informative, dar si formative. Exista jocuri: logice, cu roluri, de competitie (de tip “Cine stie câstiga” sau “Robingo”). Se impune cunoasterea temeinica a jocurilor, a regulilor lor, selectarea celor potrivite cu posibilitatile de interpretare a elevilor, supravegherea si valorificarea lor în functie de rezultatele obtinute. 2. Dramatizarea. Se utilizeaza mai putin în învatamânt. Are aplicatie în clasele primare în orele de limba româna când se interpreteaza textul pe roluri. 3. Învatarea pe simulatoare (metoda simularii). Introduce elevii direct în lumea tehnicii, a masinilor si instalatiilor complexe unde îsi pot aduce maximum de randament. Simulatoarele sunt sisteme tehnice artificiale, analoage cu sistemele originale, care-si pastreaza structurile si functiile modelelor naturale. Pentru utilizarea simulatoarelor se impune asigurarea informatiilor de specialitate. Modul de functionare al acestora, piesele din care se compun si functionalitatea lor, cunoasterea masurilor de protectie a muncii si respectarea în întregime a acestora, respectându-se cu fermitate disciplina de munca. 2.5.3. Metode de predare formativ – neparticipative. a) Algoritmizarea. Algoritmul reprezinta un sistem de norme, de operatii, de reguli, care aplicat la orice problema dintr-un anumit domeniu, duce la rezolvarea ei, cu alte cuvinte, programul conform caruia opereaza gândirea pentru a rezolva un anumit tip de probleme. Algoritmii întâlniti în geologie: recunoasterea unei fosile, a unui mineral, a unei roci, a unei structuri cutate, faliate, etc. Însusirea diferitelor categorii de algoritmi de catre elevi, contribuie la formarea deprinderilor intelectuale si la dezvoltarea gândirii creatoare, independente. Prin utilizarea algoritmilor se economiseste o buna parte din efortul ce trebuie depus în activitatea intelectuala. b) Instruirea programata. Despre aceasta metoda se poate vorbi din 1954, când B. F. Skinner prezinta studiul “Stiinta învatarii si arta predarii” în care trateaza problemele instruirii programate si descrie o masina de instruire care functioneaza dupa principiile programarii. Experientele din domeniul învatamântului programat au conturat doua tipuri de programare: 1. Programare lineara (programare de tip Skinner) 2. programare ramificata (programare de tip Crowder) 1. În programarea lineara, , secventele de învatare sunt foarte scurte si întrebarile sunt usoare dând posibilitate elevului sa elimine erorile, sa învete singur. În ritmul sau si sa obtina rezultate bune. Schema programarii lineare este urmatoarea: - Informarea elevului (secventa A). Ex. Mineralogia este stiinta despre minerale, prin mineral întelegându-se o substanta omogena, formata pe cale naturala cu compozitie chimica definita; - Tema de rezolvat (întrebarea, exercitiul). Exemplu: Cum definesti mineralul ?; - Formularea raspunsului. Exemplu: mineralul este o substanta omogena, naturala, cu o compozitie chimica definita. - Compararea raspunsului obtinut cu raspunsul dat de manual sau masina (deci cunoasterea imediata a rezultatului); - Informatia urmatoare (secventa B). Masina sau manualul utilizat în acest caz nu permit trecerea la urmatoarea secventa pâna ce nu se obtine raspunsul corect. 2. Programarea ramificata seamana oarecum cu cea lineara dar secventele sunt mai lungi si mai detaliate, iar în loc de formularea raspunsului elevul este obligat sa aleaga. Atunci când raspunsul nu este corect, se pun întrebari suplimentare care ajuta elevul la aflarea raspunsului corect. În programarea de tip linear, reactia de alegere a raspunsului cuprinde si erori care apoi sunt eliminate. Învatamântul programat ofera posibilitatile cresterii simtitoare a eficientei procesului de învatamânt, datorita programarii si realizarii unui control eficient asupra modului în care sunt însusite cunostintele, priceperile si deprinderile, precum si datorita individualizarii procesului de instruire. 2.5.4. Metode de predare formativ – participative. a). Învatarea prin descoperire. A descoperii înseamna a afla ceva nou, a stabilii noi relatii într-un anumit domeniu de activitate. Descoperirile pot fi clasificate astfel: - descoperiri spontane. Pot fi realizate de orice om, indiferent de vârsta sau pregatire. Ele se produc cu totul întâmplator si nu necesita investigatii stiintifice anterioare (exemplu: descoperirea pesterii Ursilor din Muntii Apuseni); - descoperiri stiintifice. Se realizeaza în general de catre oameni pregatiti special. Ele pot dura mai multi ani sau perioade scurte de timp, pâna se confirma ipoteza de lucru (exemplu: descoperirea structurilor în cute diapire si descoperirea pentru prima data a acestor tipuri de cute de catre L. Mrazec, etc.); - descoperirile de tip didactic. În învatamânt acest termen nu este cel mai fericit ales, deoarece elevul nu descopera ceva nou, ci asimileaza, face cunostinta cu noile informatii care sunt deja cunoscute de stiinta, tehnica, cultura. Practic, elevul redescopera cunostintele prezentate într-un sistem în cadrul fiecarui obiect de învatamânt. Metoda descoperirii poate fi definita mai degraba nu ca o metoda de învatamânt, ci ca o tema de lucru, la care elevul este antrenat si se angajeaza în activitatea didactica, cu scopul aflarii adevarului. Rolul principal, în acest context, îl are elevul: el munceste, este activ, redescopera cunostintele, faptele, evenimentele, principiile, legile. G. Polya mentioneaza ca a descoperi înseamna “ a gasi o solutie, o legatura între lucruri (obiecte) sau idei pâna atunci separate, între obiectele pe care le avem si obiectele pe care le dorim, între date si necunoscuta, între ipoteza si concluzie”. J. A. Comenius precizeaza ca oamenii nu trebuie “sa devina întelepti din carti, ci din studierea cerului si pamântului, a stejarilor si a fagilor, adica ei trebuie sa cunoasca si sa examineze lucrurile prin ei însisi, iar nu numai dupa observatii si marturisiri straine”, iar J. JH. Rousseau, la rândul sau, referindu-se la rolul profesorului din acest punct de vedere, arata: “Apropie-l de probleme si lasa-l sa raspunda singur, …sa nu învete stiinta, ci s-o gaseasca”. Descoperirea are un caracter formativ – participativ, deoarece: - dezvolta spiritul de observare la elevi; - dezvolta procesele psihice si calitatile acestora (perceptia, reprezentarea, memoria, gândirea, limbajul, imaginatie, etc.); - dezvolta calitatile de vointa; - cultiva sentimentele de respect fata de stiinta, tehnica, cultura si fata de reprezentantii acestora pe plan national si mondial; - îi introduce pe elevi în tehnica cercetarii; - înarmeaza elevii cu diverse metode, procedee si forme de activitate proprii cercetarii stiintifice; - elevii îsi formeaza deprinderi de a lucra cu aparate, mijloace, instalatii, de a utiliza dictionarele, enciclopediile, de a se documenta, etc.; Descoperirea în învatamânt este dirijata, în sensul ca profesorul este acela care conduce elevii pentru aflarea noutatilor. Astfel, el pregateste elevii pâna la anumit nivel, când acestia sa aiba posibilitatea, dar si satisfactia de a descoperi ceea ce stiinta si tehnica au clasificat deja mi înainte. b) Exercitiile. Reprezinta executarea unei actiuni în mod constient si repetat cu scopul formari unor deprinderi. Ele solicita atât efort intelectual cât si efort fizic. Înainte de formarea unor deprinderi specifice muncii respective (exemplu: cartarea unor galerii sau întocmirea unor harti si profile geologice, întocmirea unor rapoarte geologo – tehnice, etc.) elevul reuseste sa “exerseze”, sa efectueze unele operatii mai mult pe baza de imitatie, facând si unele actiuni de prisos si de multe ori ajungând pe cai ocolite la scopul urmarit. De aici decurge si rolul scolii care trebuie sa-i asigure elevului temeinice deprinderi si obisnuinte pentru îndeplinirea unor sarcini. Deprinderile reprezinta componente automatizate ale activitatii. Ele se realizeaza prin exersarea repetata si se bazeaza pe stereotipuri dinamice sau functionale. În general, putem preciza ca, pentru formarea deprinderilor, sunt necesare urmatoarele etape: 1. orientarea si familiarizarea elevului cu imaginea globala a actiunii, care se realizeaza prin intermediul demonstrarii, explicatiei sau instructajului; 2. învatarea analitica a operatiei de executat; 3. etapa analitico – sintetica de organizare si sistematizare a elementelor actiunii, etapa în care se sesizeaza erorile, se înlatura eforturile inutile; 4. etapa sistematizarii deprinderii prin selectia continua si eliminarea progresiva a legaturilor defectuoase. Deprinderile, odata formate, dispun de o mare stabilitate. De aceea se impune de la început sa se formeze deprinderi temeinice de munca intelectuala si fizica pentru a usura procesul de învatare, deoarece este mult mai usor sa înveti pe cineva cava, decât sa-l reeduci sau sa-l reinstruiesti. Deprinderile sunt în strânsa legatura cu priceperile si obisnuintele. Priceperea reprezinta usurinta subiectului de a executa o actiune într-un timp foarte scurt si cu eficienta maxima. Obisnuintele reprezinta tot componente automatizate , dar superioare deprinderilor, Prin deprinderi se constata ca elevul realizeaza o anumita actiune la un îndemn, a unui interes, pe când obisnuintele se realizeaza dintr-op necesitate interioara. Exercitiile au o importanta deosebita în învatamânt, deoarece: - consolideaza cunostintele si deprinderile însusite anterior, ceea ce duce la pastrarea acestora pe o perioada lunga de timp, la înlaturarea uitarii, evitarea confuziilor; - asigura asimilarea de noi cunostinte si deprinderi dând posibilitatea elevului sa se orienteze mai repede si mai usor în viata; - edifica elevii asupra regulilor, definitiilor, teoremelor, principiilor, legilor dobândite în cadrul procesului de învatamânt; - contribuie la dezvoltarea proceselor intelectuale si în special a calitatilor acestora: emotivitatea, originalitatea, spiritul de initiativa, perseverenta, cutezanta, etc.; - constituie mijlocul esential de crestere a randamentului scolar si implicit de pregatire calitativa a elevului; - faciliteaza posibilitatile de transfer a cunostintelor si comportamentelor însusite. Dupa cum ne confirma practica didactica, exercitiile se realizeaza pe baza de modele si cu cât acestea sunt mai clare si mai corect prezentate de profesor si intuite de elevi, cu atât activitatea devine mai eficienta. c. Problematizarea. Problematizarea constituie o noua modalitate de lucru care angajeaza elevul în mare masura la dobândirea noilor cunostinte. Prin ea se întelege “învatarea care consta în mare masura în rezolvarea independenta a problemelor practice si teoretice de catre cel ce învata”, precizeaza Vincenty Okon (1978). Problematizarea reprezinta acea modalitate de lucru care provoaca în mintea elevilor o situatie conflictuala între necesitatea rezolvarii unei probleme si caracterul nesatisfacator al cunostintelor si tehnicilor de lucru stapânite de elevi la un moment dat si de care se servesc pentru a descoperi solutiile acestor situatii conflictuale. Problema reprezinta o activitate practico – teoretica care se rezolva pe baza cunostintelor însusite anterior si stimuleaza initiativa elevilor pentru a descoperii noi cunostinte. Cu alte cuvinte, problema didactica se bazeaza pe un fond de cunostinte cunoscut, dar include si o necunoscuta ce trebuie descoperita. Obiectivele spre rezolvarea carora este orientat procesul de predare – învatare al unui obiect de învatamânt dicteaza ponderea problematizarii în ansamblul metodelor de învatamânt. Dar la nivelul întregului proces de predare – învatare în care sunt implicati elevii pe parcursul scolarizarii, cresterea ponderii problematizarii , generalizarea ei în realizarea unor secvente de instruire se impune drept o necesitate, o conditie sine-qua-non pentru realizarea unui învatamânt formativ eficient. Argumentele care justifica aceasta necesitate se refera la rolul deosebit pe care-l joaca problematizarea pe de o parte la dezvoltarea gândirii elevilor si dobândirea de noi achizitii, iar pe de alta parte în crearea si mentinerea motivatiei interne a învatarii. Jean Piaget (1974), în lucrarea sa “Psihologia inteligentei”, demonstreaza ca orice problema anticipeaza o operatie de efectuat, contine o schema de anticipare, un proiect de actiune sau operatii pe care elevul trebuie sa-l aplice unui obiect (dat de problema) însa neclarificat, nesituat în spatiu, neexplicat (ceea ce cere problema). Fiecare problema este, în mod necesar, în functie de o operatie, asa cum reiese din urmatoarele exemple: 1. “Ce reprezinta aceasta imagine?”. Solutionarea problemei solicita identificarea sau clarificarea unui fenomen geologic (structuri cutate, sisteme de cristalizare, epoci geologice, etc.); 2. “În care din cele doua imagini este reprezentata raspândirea ghetarilor în Europa în Cuaternar?”. Problema solicita o identificare si o comparare; 3. “Cum se explica structura sistuoasa a majoritatii rocilor metamorfice în comparatie cu structura masiva a rocilor granitice?”. Aceasta problema solicita o comparatie în scopul evidentierii diferentelor si echivalentelor si o explicatie; 4. “Cum se explica suprafata mare ocupata de rocile magmatice si metamorfice din Carpatii Meridionali?”. Problema solicita o explicatie, stabilirea cauzelor unei situatii geologice observabile; 5. “În ce scop si cu ce efect se întreprind cercetarile vulcanologice ce se desfasoara în conditii atât de periculoase?” Rezolvarea fiecarei probleme de genul celor prezentate mai sus reprezinta de fapt realizarea proiectului operatiei de identificare, clasificare, explicare, implicate de problema, antrenarea, dezvoltarea si consolidarea acestor operatii, a calitatii gândirii care a permis rezolvarea problemei. Prin contributia la formarea, antrenarea si dezvoltarea acestor operatii intelectuale, problematizarea participa atât la realizarea sarcinilor specifice ale predarii geologiei cât si la dezvoltarea intelectuala generala a elevului. Geologia este un obiect de învatamânt care solicita prin excelenta folosirea problematizarii si poate beneficia pe deplin de aceasta metoda pentru cresterea valorii sale formative si educative, pentru ridicarea eficientei întregului proces de învatamânt. Notiunile de geologie au un caracter sintetic si dinamic, reflectând structura complexa a oricarui fapt geologic în continutul caruia se recunosc doua feluri de elemente: acela care se regasesc în toate fenomenele de aceeasi origine, deci elementele faptului oarecum brut, si acela pe care le-a achizitionat în contact cu alti factori ai mediului sau ai combinatiei din care face parte. A gândi geologic, obiectiv esential al studierii geologiei în scoala, înseamna de fapt a descoperi interdependenta reciproca a partilor din complexul geologic, caracterul complementar al conditiilor si proceselor de pe Terra. Realizarea obiectivelor care se afla la nivelele de baza ale taxonimiilor (cunoasterea informatiilor, a faptelor, a clasificarilor) este facilitata de studiul problemelor geologice prin problematizare. Este un fapt psihologic demonstrat ca orice informatie se retine mai usor daca este încadrata într-o structura. Dar, problematizarea propune o structurare a achizitiilor inclusiv a informatiilor, angajarea elevilor în gasirea unei informatii ce lipseste din structura problemei ceruta de întrebare. d. Modelarea. Reprezinta o alta directie metodologica de mare eficienta în actiunea formativa a procesului de învatamânt, în care modelul constituie mijlocul principal de dobândire a informatiilor. Modelarea trebuie privita din doua unghiuri de vedere: - 1. cu caracter informational practic si - 2. cu caracter prospectiv. 1. În învatamânt, elevii au nevoie de diferite modele pentru as-i putea însusii informatiile respective si deprinderile de munca intelectuala si fizica. Astfel, modelele de a executa o harta geologica, de a executa un profil, de a realiza o masuratoare de strat, etc. Intervin în activitatea elevului la orele de geologie. Modelele sunt foarte mult solicitate nu numai în învatamânt, ci în toate domeniile de activitate. În acest sens, Petrache Poenaru (1960), preciza: “Modelele, mai ales cele în relief sunt absolut necesare pentru ca învatatura sa dea roadele cele mai bune”. Modelele didactice sunt ceva mai simple decât originalele acestora, dar pe baza analogiei lor cu originalele servesc ca mijloace de studiu a obiectelor, aparatelor sau instalatiilor respective. 2. Omul are nevoie nu numai de modele ce pot fi realizate în serie si prezentate pentru învatamânt. El cauta permanent noi modele, noi prototipuri pe care le îmbunatateste de la o etapa la alta. Astfel, la modelul initial, el a mai adaugat ceva, modelul devenind mai accesibil , mai util si mai bun. Dupa cum precizeaza Pavel Apostol (1970) “optimizarea procesului de învatamânt se poate realiza prin dezvoltarea capacitatii de a construi modele, de a le manipula cu usurinta”. Modelele îndeplinesc urmatoarele functii: - functia ilustrativa, când profesorul are obligatia de a prezenta un obiect, un fenomen, de a demonstra o teorema, o lege, un principiu. Plansa utilizata poate demonstra: - principiul intersectiei - principiul includerii - succesiunea stratigrafica - principiul succesiunii, etc. - Functia cognitiva, care se afla într-o interdependenta cu prima, se exercita în special pentru cunoasterea obiectelor si fenomenelor din natura; - Functia de creatie, când elevul este pus în situatia de a realiza un nou model fata de celelalte cunoscute anterior. În învatamânt se folosesc numeroase modele. “Ele variaza – mentioneaza Alexandru Rosca (1976) – dupa scopul în care sunt utilizate, dupa felul problemelor în domeniul carora sunt aplicate, etc.”. Modelele pot fi grupate dupa cum urmeaza: 1. obiectuale: care reprezinta obiecte reale ca: machetele unor instalatii de extractie a petrolului, mulaje ale corpurilor unor animale ce au trait în diverse epoci pe Terra, corpuri geometrice ce reprezinta diverse sisteme de cristalizare a mineralelor, etc.; 2. figurative: desene, tablouri, planse, scheme, filme de animatie, etc.; 3. simbolice: formule logice sau matematice care stau la baza construirii unor rationamente, a functionarii unor masini, agregate, etc.; 4. modele de retele structurale: care în cristalografie asigura demonstrarea eficienta atunci când sunt montate si demontate în fata elevilor; 5. ideatice: imaginarea pe plan mintal a ceea ce trebuie sa realizeze omul în practica. În învatamânt operam adesea cu astfel de modele, deoarece n-au putut fi înca materializate. Einstein defineste acest model drept “ideal” pentru ca el nu putut fi obiectivat; 6. modele tehnologice, au destinatia sa arate elevilor caracteristicile esentiale ale constructiei si functionarii instalatiilor industriale pentru extractia petrolului, exploatarea sulfului, etc.; Utilizarea modelului în învatamânt contribuie la înlaturarea discrepantei dintre informatia semantica si cea pragmatica, ceea ce are drept urmare o mare flexibilitate a gândirii si o mai solida pregatire a elevilor. d. Brainstormingul (sau metoda asaltului de idei) Terminologia vine din limba engleza: brain = creier; storm = furtuna, asalt. În traducere libera “furtuna în creier”, adica este vorba de o efervescenta puternica ce are loc pe scoarta cerebrala în momentul când este adresata o idee sau o întrebare. Aceasta metoda a fost initiata în 1959 de A. B. Osborn si are la baza rezultatele studentilor de psihologie în legatura cu actiunea si reactia omului fata de mediu privind în special decizia si discutia în grup. Brainstormingul este un bun exercitiu de stimulare si cultivare a creativitatii în ceea ce priveste elaborarea ideilor si solutiilor. Aceasta metoda impune respectarea unor reguli specifice ca: - punerea problemei în discutia grupului (clasei) de elevi; - emiterea spontana a ideilor sau a solutiilor referitoare la problema; - ascultarea si stimularea participantilor la discutie, fara a fi ironizati; - selectia ideilor si a solutiilor propuse, dar nu imediat, ci peste câteva zile sau o perioada mai lunga de timp când subiectii pot intervenii cu noi solutii mai bune decât primele. Valoarea acestor metode consta în faptul c angajeaza si activeaza elevii în afara unor solutii proprii rezolvarii cazurilor în speta, pune accent pe dezvoltarea creativitatii, originalitatii si flexibilitatii gândirii elevilor, stimulându-i atât în domeniul activitatii intelectuale, cât si al activitatii practice. e. Lucrarile de laborator. Constituie o metoda cu mare pondere de aplicabilitate în geologie, care consta în efectuarea de catre elevi a experientelor recomandate de profesor, utilizând aparate, instrumente, mijloace tehnice si diferite materiale. Aceasta metoda se realizeaza în bune conditii atunci când exista o sala special amenajata. Lucrarile de laborator dau posibilitatea elevilor sa observe, sa analizeze, sa compare obiecte, fenomene, reactii pa baza carora ajung la concluzii, principii sau legi. Ele sunt cele mai edificatoare din punct de vedere al legaturii teoriei de practica. În cadrul lor se îmbina armonios munca fizica cu cea intelectuala. Dupa scopul pe care-l au, lucrarile de laborator se pot clasifica astfel: 1. Lucrari de instruire sau pregatire pentru desfasurarea lectiilor de laborator. Se realizeaza în primele ore ale predarii disciplinei respective si urmaresc informarea elevilor asupra instrumentelor, aparatelor, materialelor cu care vor lucra, însusirea normelor de lucru în laborator, cunoasterea unor masuri de securitate privind materialele inflamabile, etc.; 2. Lucrari de laborator demonstrative (ilustrative), care pot fi de comunicare de noi cunostinte si de fixare a cunostintelor însusite anterior. 3. Lucrari de laborator pentru formarea si consolidarea priceperilor si deprinderilor de munca. 4. Lucrari de laborator aplicative, care au drept scop verificarea posibilitatii elevilor de a aplica în practica cunostinte dobândite la diferite lectii. 5. Lucrari de laborator cu caracter de cercetare, care se desfasoara pe o perioada mai mare de timp, sunt coordonate de catre profesor si urmaresc dezvaluirea unui adevar. Elevii pot participa la realizarea lucrarilor de laborator individual sau pe grupe. Practica didactica demonstreaza ca lucrarile de laborator sunt cele mai placute, mai atractive si mai activizate pentru elevi, ele constituind cale autentica de introducere a elevilor în cercetarea stiintifica si de realizare a procesului de învatare prin descoperire. Alaturi de lucrarile de laborator se folosesc în învatamânt lucrari practice, care constituie o alta metoda care se bazeaza pe activitatea elevilor. Aceasta este în strânsa legatura cu cea a exercitiului si se poate aplica în învatamânt dupa însusirea si consolidarea deprinderilor respective. f. Munca cu manualul Cartea reprezinta principalul instrument de munca a elevului pentru însusirea cunostintelor, formarea priceperilor si deprinderilor de activitate intelectuala. Manualul este cartea în care bazele cunostintelor stiintifice ale unui obiect de învatamânt sunt expuse sistematic, conform programei scolare. Pentru folosirea cu eficienta maxima a manualului de catre elevi se impune stapânirea deplina a metodei respective, metoda care evolueaza odata cu promovarea elevilor de la o treapta de învatamânt la alte, pâna când reusesc sa se foloseasca independent de aceasta. În formarea si consolidarea deprinderilor de folosire a manualului scolar exista 4 etape principale: - 1. Familiarizarea elevilor cu manualul scolar. La începutul anului scolar, în prima ora de curs se recomanda ca profesorul sa explice ce se întelege prin manual, care este diferenta între el si o carte de biblioteca, o brosura, un atlas, o antologie, etc. - 2. Folosirea propriu-zisa a manualului sau a cartii. Aceasta este etapa în care elevii, învata cum sa dobândeasca cunostintele prezentate în manual. Aceasta etapa îmbraca doua aspecte: - Folosirea manualului în clasa. Ex. – identificarea si clasificarea mineralelor din colectia scolii, utilizând tabelul sistematic prezentat în manual (clasa a XI-a – Geologie). - Folosirea manualului acasa. Elevii vor fi învatati cum sa foloseasca corect manualul si notitele pentru însusirea eficienta a cunostintelor. - 3. Etapa cercetarii, formarii unei expuneri personale, a luarii de pozitie critica asupra textului, fie din manual, fie din caiet. Aceasta etapa vizeaza dezvoltarea spiritului de observatie a faptelor, fenomenelor, modurilor de prezentare a acestora, cu alte cuvinte, modurilor de prezentare a parerii si convingerii personale cu privire la mesajul trimis. Elevul trebuie sa stie sa întocmeasca o fisa bibliografica. Lectura presupune citirea integrala a textului si reluarea acelor pasaje mai interesante, notarea si explicarea termenilor necunoscuti, fixarea ideilor principale, a planului lucrarii, etc. - 4. Perfectionarea deprinderilor de munca independenta cu manualul si alte carti, problema care devine mai personala, aceasta fiind, de multe ori, în functie de profesiunea pe care o va practica elevul ulterior. Totusi, indiferent de locul de activitate, orice elev trebuie sa aiba deprinderi temeinice de munca cu caracter general pentru a o folosi cu eficienta maxima. 2.6. Mijloace de învatamânt utilizate în predarea si însusirea cunostintelor de geologie Geologia reprezinta un complex de discipline având ca obiect de studiu compozitia, structura, istoria si modul de formare a Pamântului. Facând parte din ansamblul stiintelor naturii si, datorita complexitatii pe care o prezinta, perceperea multitudinii de fenomene care au avut si au loc pe suprafata si în interiorul Pamântului, este uneori foarte greoaie si chiar imposibila, în special atunci când fenomenele respective nu sunt vazute în natura. În plus, datorita faptului ca fenomenele naturale studiate de geologie sunt de dimensiuni mari sau foarte mari, iar procesul de desfasurare si evolutie este frecvent lent, uneori incendiar si catastrofal în marea majoritate a cazurilor la distante apreciabile fata de scoala, neputând fi observate direct de elevi, acest neajuns poate fi preîntâmpinat prin folosirea mijloacelor de învatamânt, fie clasice, fie moderne, audio – vizuale, acestea având un deosebit rol în întelegerea de catre acestia a fenomenelor si proceselor endogene si exogene care produc modificari în structura, compozitia si înfatisarea crustei terestre, în evolutia Pamântului. Utilizarea diferitelor materiale are o importanta deosebita, deoarece combina în predarea doua sisteme de semnalizare: a imaginilor si a cuvintelor, rolul principal revenind imaginilor. În felul acesta lectiile devin mai atractive, mai interesante si bogate în continut. Mijloacele de învatamânt sunt instrumente sau complexe instrumentale menite a facilita transmiterea unor cunostinte, formarea unor deprinderi, evaluarea unor achizitii, realizarea unor aplicatii practice în cadrul procesului instructiv – educativ. Mijloacele de învatamânt faciliteaza punerea în contact a elevilor cu obiecte si fenomene mai greu accesibile perceperii directe, cu procese intuitive, cu aspecte ale realitatii rare sau greu sesizabile. Mijloacele de învatamânt au functie formativa, familiarizându-i pe elevi cu mânuirea, selectarea si semnificatia unor instrumente indispensabile pentru descrierea si întelegerea a noi aspecte sau dimensiuni ale realitatii. De asemenea, ele au si o functie informativa, de facilitare a transmiterii de noi cunostinte. Mijloacele de învatamânt se pot grupa în doua categorii: 1. Mijloace ce cuprind mesaj didactic: obiecte naturale, originale (fosile si ierbarii, diorame, etc.); obiecte substitutive, functionale si actionale (machete, mulaje, modele, etc.); mulaje simbolico – rationale (tabele cu formalisme, planse cu reactii si simboluri chimice, structuri reticulare, etc.); mijloace tehnico – audio – vizuale (diapozitive, filme, discuri, benzi video si audio, etc.) 2. Mijloace de învatamânt care faciliteaza transmiterea informatiilor: instrumente, aparate, instalatii de laborator, echipamente tehnice pentru ateliere, aparate optice, masini de instruit si calculatoare electronice, simulatoare didactice, etc. Gruparea în cele doua categorii este relativa. Ordonate dupa functia pedagogica, cu precadere îndeplinita, aceste mijloace pot fi grupate în: - 1. Mijloace informativ – demonstrative: - materiale intuitive naturale - obiecte elaborate sau construite special în scopuri didactice. Acestea constituie substitute tridimensionale ale realitatii în sensul ca imita, reproduc sau reconstituie obiecte si fenomene complexe (machete, mulaje, blocdoiagrame, cristale artificiale, etc.); - materiale sau reprezentari grafice (substitute bidimensionale) – au o functie de motivare a învatarii; - reprezentari simbolice (scheme, desene pe tabla, etc.). - 2. Mijloace de exersare si formare a deprinderilor : truse de piese demontabile, aparate si instrumente de laborator, etc. - 3. Mijloace de rationalizare a timpului în cadrul lectiilor: harti de contur, sabloane, stampile didactice, etc. - 4. Mijloace de evaluare a rezultatelor învatarii : teste, instalatii complexe de verificare a cunostintelor, etc. - 5. Mijloace audio – vizuale. Mijloacele de învatamânt se dovedesc a fi utile în masura în care sunt integrate organic în contextul lectiilor si se imprima o finalitate explicit pedagogica, fara suprasolicitari sau exagerari. Nu trebuie uitat ca forma (de expunere sau de prezentare a cunostintelor) nu se poate substitui în nici un caz fondului (continutului educational), iar mijloacele de învatamânt nu pot înlocui niciodata actul predarii, în care rolul principal, în coordonarea si supravegherea acestuia îl joaca profesorul. Orice apel la mijloacele audio – vizuale va pune în balanta o serie de avantaje cum ar fi: suplimentarea explicatiilor verbale, crearea unui anumit suport vizibil, intuitiv ce permite elevului cunoasterea unei realitati mai greu sau total inaccesibile pe o cale directa, sustinerea si provocarea unor interese cognitive, consolidate de cunostinte si abilitati, dar si unele dezavantaje ca: predispunerea la o anumita standardizare si uniformizare a perceperii si interpretarii realitatii; la o receptie pasiva, sau se pot produce uneori exagerari si denaturari ale fenomenelor etalate, contribuind la formarea unor imagini artificiale despre orizontul esential. Stabilirea si integrarea mijloacelor de învatamânt trebuie racordat la obiectivele instruirii, continuturile concrete ale lectiilor, metodele si procedeele didactice. Eficienta utilizarii acestora tine de inspiratia si experienta didactica a profesorului în a alege, a combina, a doza si a-si sprijini discursul pe un suport tehnic care, în mod virtual poseda calitati ce asteapta a fi exploatate. În practica predarii geologiei se folosesc câteva categorii materiale intuitive clasice. Ele se prezinta sub forma unor modele care pot fi: 1. fizice (mulaje, machete, harti) 2. grafice (blocdiagrame, scheme, diagrame) 3. logice (scheme de legatura) sau sub forma ilustratiilor, desenului pe tabla, etc. Materialele didactice clasice trebuie combinate ori de câte ori este posibil cu mijloace moderne, audio – vizuale, din care fac parte: proiectiile (diapozitive), filmul didactic (documentar), diafilmul, televiziunea scolara, folia transparenta imprimata pentru retroproiector, emisiune de radio, calculator electronic, etc. Folosirea mijloacelor moderne în scopul didactic si educativ constituie una dintre problemele actuale ale pedagogiei contemporane, cu consecinte de ordin teoretic si practic, aplicativ. În legatura cu introducerea mijloacelor moderne în procesul instructiv – educativ I. Cerghiz (1980) consemneaza “Ca modalitate inedita de redare a realitatii, demonstratia audio – vizuala valorifica virtutile imaginii dinamice (sau statice) îmbinate cu cuvântul si cu sunetul. Extrem de sugestive, de probante si convingatoare, imaginile audio – vizuale aduc în câmpul observarii colective (clasei), simultane si prelungite ceea ce este imposibil de a fi adus aici pe cai obisnuite. Lucruri si fenomene îndepartate în spatiu si timp, inaccesibile sau greu accesibile unei perceptii obisnuite sunt aduse în fata elevilor si transformate, oarecum, în fapte de experienta directa. Proiectiile fixe, ca si proiectiile cinematografice ori emisiunile de televiziune servesc tot mai mult drept baza în jurul careia se organizeaza o lectie sau alta, înlocuind cu succes o expunere lunga si greoaie, mai putin accesibila si atractiva. Din ce în ce mai evident, proiectia fixa, peliculele cinematografice, emisiunile de televiziune scolara, etc., iau forma unei compozitii, a unei reactii a realului, realizând o restructurare a informatiei, ceea ce echivaleaza cu o structurare operationala, adica cu o structurare prestabilita a operatiunilor mentale ce urmeaza sa fie angajate în receptarea acestei realitati transfigurate”……….”Tehnicile audio – vizuale reusesc sa desfiinteze practic distantele, sa înlature barierele spatiale, lasând elevilor posibilitatea sa strabata spatii geografice pe care altfel niciodata nu le-ar cunoaste nemijlocit”……”Imaginile audio – vizuale au marele avantaj ca pot sa prezinte în forme modificate, condensate sau deconcentrate, ritmul de desfasurare a vietii si sa redea astfel putinta elevilor sa studieze fenomenele care se petrec fie prea lent, fie prea rapid pentru o perceptie normala. Câteva secvente de film pot sa surprinda, de exemplu formarea în timp îndelungat a zacamintelor de carbuni sau petrol, sa evoce cu multa subtilitate atmosfera unei epoci sau evolutia unor fapte si evenimente istorice petrecute cu mult timp în urma, sau invers, fenomene si procese care se produc în secunde sau în fractiuni de secunda, ca cele care au loc în interiorul atomului si al moleculei, al organismului viu…”………”Ilustrarea miscarii constituie una din cele mai importante si pretioase inovatii tehnice audio – vizuale o aduc în domeniul demonstratiei didactice; este una dintre cele mai eficiente posibilitati de explicare a unor cunostinte abstracte, a unor notiuni complexe, principii, legi, etc. Dinamismul imaginii nu numai ca imprima o mai accentuata nota de realism lectiilor predate, dar are si marele merit ca izbuteste sa conduca gândirea elevilor spre esente, caci miscarea însasi este o esenta în perceptie, esenta în lucruri si fenomene. Imaginea animata faciliteaza descoperirea cauzelor care determina aparitia si existenta unor fenomene, motivele care stau la baza actiunii umane si efectele ei, îi ajuta pe elevi sa cunoasca materia în miscare, sub diferitele ei forme. Miscarea, adaugata unor procedee de accelerare sau de încetinire, ori de descompunere a imaginilor prezentate, creeaza posibilitati de sesizare a transformarilor succesive, a fazelor, a momentelor sau a etapelor principale de evolutie sau de desfasurare a unor fenomene, procese, evenimente, etc. …….” Prin urmare atât mijloacele didactice clasice, cât mai ales cele moderne, reusesc sa dea o imagine completa a obiectelor si fenomenelor geologice analizate si predate elevilor. Ele contribuie la crearea unei atmosfere deosebite, trezind interesul elevilor pentru lectie si pentru însusirea de noi cunostinte. Pentru a se obtine o eficienta maxima în predarea lectiilor de geologie, se recomanda o îmbinare cât mai armonioasa a mijloacelor clasice cu cele moderne. “Facând o inventariere a tehnicilor de care dispune învatamântul, W. Schraum (1977) distinge patru generatii de mijloace de învatamânt care, de fapt, reprezinta tot atâtea momente, stadii în inovarea instructiei. Din prima generatie fac parte tabla, manuscrisele, obiectele de muzeu, etc. Acestea sunt vechi ca si învatamântul si anterior tehnicilor de informare propriu-zise. Ele nu pot fi utilizate decât direct, prin actiunea comuna profesor – elev. A doua generatie este constituita din “vehicule de cunostinte purtatoare de informatii gata elaborate: manuale, texte imprimate. Acestea ofera elevilor cunostinte, fara sa fie necesara prezenta fizica a celui care le-a scris ori a profesorului. Prin intermediul textului tiparit, procesul de învatamânt comporta o actiune a adultului asupra elevului, dar este vorba de o actiune mediata, prin intermediul unui cod – scrisul”. A treia generatie de mijloace de învatamânt a aparut abia în secolul al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea, când se descopera utilitatea masinilor în procesul de comunicare inter-umana. Progresele înregistrate în tehnicile de comunicare ofera învatamântului noi suporturi pentru predarea cunostintelor: fotografia, diapozitivul, înregistrarile sonore, filmul si televiziunea, deci mijloacele audiovizuale. Generatia a patra de mijloace de învatamânt are ca suport metodologic dialogul dinte elev si masina. Este vorba de acel demers care se desfasoara în laboratoarele lingvistice audio – activ – comparative, precum si în învatamântul programat. În prezent se vorbeste tot mai mult de o noua generatie a mijloacelor de învatamânt, generatia a cincea, constituita din calculatoare electronice” (M. Ionescu, I. Radu, Didactica moderna, 1995, pg. 98). 2.6.1. Mijloace de învatamânt clasice. Dintre mijloacele de învatamânt clasice mai des utilizate sunt: tabla, tablourile, ilustratiile, hartile, machetele, mulajele, modelele grafice (diagrame, blocdiagrame, cartograme), colectii geologice, etc. Parte dintre aceste materiale se pot procura de la Ministerul Educatiei Nationale, iar o alta parte prin autodotare, putând fi confectionate de elevi sub directa îndrumare a profesorilor de specialitate (harti, profile geologice, grafice, diagrame, blocdiagrame, diapozitive, colectii de minerale, roci si fosile, folii pentru retroproiector, planse, desene, forme si retele cristaline a mineralelor, etc. Antrenarea elevilor în confectionarea de mijloace de învatamânt, în afara de faptul ca are un rol deosebit de instructiv – educativ, contribuie si la dezvoltarea interesului acestora pentru disciplina respectiva. a) Folosirea tablei la lectiile de geologie. Tabla face parte dintre primele mijloace de învatamânt folosite în procesul didactic, fiind si în prezent indispensabila disciplinei de geologie. Pe tabla se scrie titlul si planul lectiei, numele proprii, ideile principale, se fac scheme, desene explicative, etc. Deoarece ceea ce se scrie sau se deseneaza pe tabla constituie pentru elevi modelul de organizare a caietului de notite, se recomanda a se pastra o anumita ordine în folosirea spatiului tablei. În predarea unor lectii mai dificile, se recurge la tabla pe care se executa o serie de schite sau desene, prin care putem face ca anumite fenomene sa fie întelese si însusite de elevi. Desenul pe tabla trebuie considerat ca un sistem eficient de predare a geologiei si ca atare, nu trebuie sa lipseasca din activitatea nici unui profesor care preda aceasta disciplina. Pentru ca desenul pe tabla sa-si atinga scopul, trebuie efectuat respectând o serie de cerinte cum ar fi: - sa înfatiseze fenomenul fara denaturari; - sa respecte continutul programei scolare; - prezentarea lui sa corespunda textului din manual sau a explicatiei date de profesor; - sa fie atât de mare încât sa poata fi vazut de întreaga clasa; - sa fie simplu, clar si cât mai corect. De felul cum este folosita tabla, depinde în buna masura reusita lectiei predate si însusirea de catre elevi a noilor cunostinte. b). Tablouri (planse) si ilustratii geologice. Au un rol deosebit în prezentarea si explicarea unor fenomene geologice, fenomene care fara a fi vazute de elevi nu pot fi nici macar imaginate, datorita complexitatii cu care sunt înzestrate si care le caracterizeaza. Atât tablourile cât si ilustratiile trebuie alese în asa fel încât sa înfatiseze aspectele si trasaturile caracteristice ale fenomenelor pe care le prezinta. Ilustratiile pot fi sub forma de diferite schite, coloane stratigrafice, diagrame, fotografii, microfotografii pentru a vedea microfosile, polen, asociati de minerale, structuri de roci. Pentru a asigura cunoasterea nemijlocita a realitatii prin observarea directa a obiectelor sau a fenomenelor care sunt prezentate în tablouri sau ilustratii, în timpul activitatii de predare sau fixare a cunostintelor, acestea trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii: - sa fie suficient de mari pentru a fi vazute în conditii optime de întreaga clasa; - sa redea imagini specifice temei prezentate si sa scoata în evidenta trasaturile caracteristice ale fenomenelor respective; - sa stimuleze curiozitatea elevilor; - sa fie cât mai corect executate, colorate, iluminate pentru a atrage curiozitatea si atentia elevilor; - sa fie prezentate la momentul potrivit; - în timpul expunerii sau a fixarii cunostintelor, fenomenele pe care le înfatiseaza sa fie localizate pe harta, pentru a se face legatura între harta si realitatea pe care o prezinta; - în cazul în care se prezinta mai multe tablouri la acelasi lectie, prezentarea lor se face succesiv, într-o anumita ordine; - analiza lor se face concomitent cu expunerea, sau se face la fixarea si verificarea cunostintelor; - pot fi folosite în cazul lectiilor de fixare si recapitulare a cunostintelor. Ilustratiile din manual sau din alte carti se pot prezenta urmarind cartile, în cazul în care acestea sunt suficiente, în caz contrar se foloseste aparatul de proiectie. Aceste ilustratii se interpreteaza în clasa pentru a se putea concretiza si explica termenii geologici utilizati. Tablourile si ilustratiile folosite cu competenta contribuie din plin la îmbogatirea, însusirea si aprofundarea cunostintelor. c. Machete, mulaje si colectii geologice. Reproducerea în ipsos sau alt material, la scara redusa a unui ansamblu, obiecte, instalatii, etc., cum ar fi o mina, alcatuirea interna a unor forme de relief, forme minerale, fosile, macle, etc. si prezentarea lor la orele de curs, sau la lucrarile de laborator, ajuta pe elevi sa înteleaga corect multe fenomene cu care opereaza geologia. Spre exemplu analizând o macheta ce reprezinta o exploatare miniera, elevii îsi pot forma o imagine generala despre o mina oarecare, pot urmarii utilajele folosite, modul de organizare si desfasurare a activitatii, instalatiile existente, conditiile de munca si de viata, cum arata o galerie, ce este o halda, ce înseamna steril si util, etc. Mulajele spre deosebire de alte mijloace de învatamânt au avantajul ca pot fi studiate din toate partile, ceea ce le da o caracteristica mai intuitiva. Ele pot contribui eficient la întelegerea mecanismului de deplasare a placilor tectonice, a celui de formare a cutelor, a faliilor, încalecarilor, etc., sau în cazul în care mulajele reprezinta forme de minerale, fosile, macle, acestea se folosesc în special în activitatea de laborator. Colectiile didactice de roci, minerale si fosile de plante si animale sunt necesare atât în procesul de predare, cât mai ales în activitatea de laborator, unde elevul le poate analiza pe fiecare în parte. d). Utilizarea manualului la lectiile de geologie Manualul de geologie cuprinde elemente fundamentale ale stiintei geologiei, elemente structurate conform programei analitice, reprezentând un izvor important de cunostinte, la îndemâna atât a elevilor cât si a profesorului. Elevii gasesc în cuprinsul manualului notiunile de baza ale discipline, expuse într-un sistem bine orânduit, definitiile sunt clar formulate, termenii folositi sunt explicati, iar desenele, schemele si restul materialelor ajutatoare le înlesneste asimilarea corecta a cunostintelor. Pentru profesor manualul raspunde cerintei metodice si reprezinta ghidul de expunere a cunostintelor ce urmeaza a fi comunicate elevilor. Pentru ca manualul sa fie folosit independent si eficient de elevi, este necesar ca acesta înca din prima lectie sa fie prezentat elevilor de catre profesor. Cu aceasta ocazie se dezvolta dupa tabla de materie continutul si locul unde acestia pot gasi raspuns la diverse teme sau tratate. De asemenea se explica cum pot fi folosite si însusite schitele, tabelele, figurile, hartile, sectiunile geologice, scara timpului geologic, modul de raspundere la chestionarele privind verificarea cunostintelor, etc. Se arata, pe baza unui exemplu concret, cum trebuie studiat manualul, cum se întocmeste lanul de studiere a lectiilor dupa ideile principale pe care le contin si se insista asupra necesitatii asamblarii cunostintelor cuprinse în cadrul unei lectii sau a unui capitol. 2.6.2. Mijloacele de învatamânt moderne (audiovizuale) Fac parte din a treia, a patra si a cincea generatie a mijloacelor de învatamânt. În cadrul procesului instructiv – educativ al elevilor, mijloacele de învatamânt moderne îndeplinesc o serie de functii, ca: - functia de comunicare; - functia demonstrativa; - functia de motivare a învatarii si de orientare a intereselor personale ale elevilor; - functia formativa si estetica; - functia de evaluare a randamentului elevilor; - functia de scolarizare substitutiva sau de realizare a învatamântului la / de la distanta. Analizând functiile mentionate, se poate conchide ca mijloacele de învatamânt moderne au ca principal obiectiv transmiterea de catre profesor într-un scurt timp si în conditii de eficienta maxima, a unor informatii cât mai complete si cuprinzatoare, receptionate în mare masura de catre elevi. Proiectiile, filmul didactic, diafilmul, televiziunea scolara, folia imprimata pentru retroproiector, emisiunile radio si calculatorul electronic fac parte din categoria mijloacelor audio – vizuale utilizate pentru a marii eficienta lectiei. Acestea se pot folosi individual sau combinate cu cele clasice. Pentru a utiliza aceste mijloace sunt necesare o serie de dotari, care constau atât în aparatura si materiale cât si un spatiu adecvat, special amenajat pentru acest scop. Diapozitivele si filmul didactic prin continutul si functionalitatea lor reprezinta un important mijloc, care folosit rational contribuie substantial la largirea orizontului stiintific si cultural – artistic al tineretului scolar. Ele prezinta urmatoarele avantaje: - da o imagine clara si veridica a fenomenelor si obiectivelor geologice; - ilustreaza în ansamblu temele geologice din realitate; - este usor de mânuit si permite observarea fenomenelor atât timp cât se impune; este atractiv, prezinta interes, mentine atentia treaza si asigura participarea activa a elevilor; - reda fenomenele geologice în miscare - permite întelegerea fenomenelor fara explicatii - poate oferi elevilor emotia explorarii autentice. Determinarea mineralelor constituente ale diferitelor tipuri de roci care intra în alcatuirea crustei terestre, în marea lor majoritate nu se poate face decât folosind o serie de aparate: lupa binoculara, microscopul obisnuit, microscopul polarizant sau cel electronic. Întrucât nu toate unitatile au în dotare aceste aparate, pentru studierea compozitiei, structurii si texturii rocilor si mineralelor, a microfosilelor, polenului se folosesc microfotografiile, care în activitatea didactica sunt prezentate elevilor sub forma de proiectie, contribuind astfel la o mai buna întelegere a fenomenelor geologice prezentate la lectie. 2.7. Formarea priceperilor si deprinderilor la orele de geologie. Problema imediat urmatoare dupa însusirea noilor cunostinte este aplicarea acestora. Aplicarea cunostintelor este o problema didactica, care este deja considerata o etapa de încheiere a procesului de învatamânt. Cu ajutorul lor se pot forma unele aptitudini si atitudini, si totodata se fixeaza cunostintele de geologie. Rezolvarea problemelor concrete semnaleaza nivelul de însusire a cunostintelor, deci împlineste si functia de evaluare a cunostintelor. Una dintre modalitatile cele mai eficiente de verificare a însusirii cunostintelor de catre elevi o constituie capacitatea lor de a opera cu aceste cunostinte, care trebuie sa se transforme în actiuni, în priceperi si deprinderi. Pentru acesta este nevoie de o succesiune gradata de exercitii efectuate de elevi sub îndrumarea profesorului în lectii speciale. Datorita caracterului activitatii desfasurate de elevi în astfel de lectii, acestea se numesc si lectii de activitate independenta. Factorii psihologici care determina randamentul formarii priceperilor si deprinderilor: - motivatia elevului; - sistematizarea cunostintelor; - varietatea problemelor. 2.8. Recapitularea si sistematizarea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor. Însusirea cunostintelor noi se finalizeaza prin recapitularea si sistematizarea cunostintelor. Ea vizeaza consolidarea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor. Este cunoscut ca momente de repetare si reactualizare a unor cunostinte, priceperi si deprinderi exista aproape în fiecare lectie. Cu toate acestea practica si legile învatarii impun cu necesitate organizarea si desfasurarea unor lectii speciale, care sa-si propuna ca sarcina didactica dominanta recapitularea si sistematizarea cunostintelor la sfârsitul unor teme mari, a capitolelor, la sfârsitul semestrului sau a anului scolar. În felul acesta se realizeaza o continuitate fireasca între repetarea curenta din fiecare lectie si repetarea periodica sau finala. Cadrele didactice trebuie sa respecte urmatoarele reguli în legatura cu recapitularea: - Indiferent de vechimea în învatamânt este obligatoriu întocmirea proiectelor de tehnologie didactica. - Repetarea cunostintelor trebuie sa aiba în vedere întotdeauna aprofundarea lor prin cuprinderea în noi sisteme mai largi a acestora. Crearea de legaturi noi între cunostintele dintr-un capitol reprezinta principalul obiectiv al consolidarii prin repetare si sistematizare; - Înlaturarea anumitor lipsuri din fondul principal de cunostinte, priceperi si deprinderi îmbogatirea lor cu noi cunostinte, caci orice lectie de recapitulare si sistematizare trebuie sa adauge ceva nou pentru a largi orizontul si a trezi interesul elevilor pentru o astfel de activitate. Când erorile si lipsurile sunt generale (la toti elevii) atunci recapitularea ofera si prilej de autocontrol, de autoanaliza a muncii proprii, profesorului si de luare a masurilor corespunzatoare pentru ameliorarea acestora. Profesorul are datoria sa stabileasca cu precizie cunostintele ce urmeaza a fi repetate si sistematizate, deci sa selectioneze problemele ce vor fi dezbatute cu elevii în clasa si sa deprinda relatiile dintre diferitele cunostinte si idei esentiale. - Sa precizeze ordinea de recapitulare a materialului prin elaborarea planului de întrebari – probleme, pe care le anunta din timp elevilor sau la începutul lectiei respective. Planul se întocmeste în asa fel, încât sa reliefeze noutatea pe care o aduce în informarea si formarea elevilor, cuprinderea cunostintelor în sisteme mai largi, formarea unor legaturi noi în sisteme de cunostinte deja însusite. Alegerea metodelor si procedeelor didactice este conditionata de specificul continutului ce se preda si de obiectul de învatamânt. 2.9. Evaluare, verificare, control si apreciere a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor. Momentele de verificare (control) si apreciere a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor elevilor sunt prezente într-o oarecare masura în toate tipurile de lectii. Este vorba de controlul curent al cunostintelor. Însa importanta îndeplinirii acestei sarcini didactice reclama organizarea si a unor lectii speciale în cadrul carora evaluarea sa fie sarcina dominanta. Lectiile de evaluare a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor se organizeaza de obicei la sfârsitul unui ciclu de lectii sau capitole, în vederea depistarii modului în care elevii stapânesc un anume continut atât sub aspect cantitativ cât si calitativ (mai ales). Cu acest prilej, este necesar sa se stabileasca daca elevii au sesizat ideile principale din capitolul respectiv, daca au capacitatea de a formula concluzii juste cu propriile cuvinte, de a opera corect în teorie si practica cu ele, daca si-au format priceperile si deprinderile corespunzatoare. Având în vedere semnificatia deosebita a acestor lectii, locul lor se afla dupa cel de recapitulare si sistematizare (consolidare) care înlesnesc prin natura specifica, activitatea de pregatire temeinica a elevilor. Nici acest tip de lectie nu face exceptie de la posibilitatea realizarii lui în mai multe variante. Se pot organiza lectii de control si apreciere pe baza metodei conversatiei sau a exercitiilor. Altele se pot organiza si desfasura sub forma unor lucrari de laborator sau sub forma unor lucrari practice. Structura acestui tip de lectie este urmatoarea: 1. Prezentarea problemelor ce urmeaza a fi verificate si anuntarea modului în care se va desfasura controlul cunostintelor, priceperilor si deprinderilor. Astfel verificarea se poate face în scris sau oral, în functie de varietatea si importanta notiunilor ce urmeaza a fi verificate. De exemplu se poate face o verificare a însusirii de catre elevi a notiunilor de “Petrologie”. Fiind data complexitatea temei, dar si multitudinea termenilor de specialitate pot fi utilizate teste sistem grila sau teste cu întrebari deschise. 2. Verificarea propriu-zisa, însotita de aprecieri. Aprecierile se vor face în general dupa ce a avut loc verificarea în întregime a cunostintelor, facându-se un bilant diferentiat si colectiv. De obicei aprecierile se pot face si în paralel cu verificarea, atunci când aceasta se realizeaza oral. Atunci când verificarea se face în scris, la sfârsitul lucrarii se prezinta elevilor cum trebuie realizata lucrarea, aceasta pentru a crea premisa unei autoanalize juste a lucrarii din partea elevilor. 3. Tema pentru acasa este indicata în functie de rezultatele elevilor la lectie. Întotdeauna dupa lucrarile de control scrise trebuie sa urmeze o lectie de analiza a lucrarilor, lectie care poate prezenta urmatoarea structura generala: - aprecierea generala a lucrarilor; - analiza erorilor tipice si a lipsurilor mai frecvente; - analiza unor lucrari tipice din punct de vedere calitativ; - distribuirea lucrarilor si comunicarea notelor. Atunci când se face analiza lucrarilor ele sunt analizate nu numai din punct de vedere stiintific, ci profesorul are datoria sa sesizeze si greselile de exprimare, de limbaj sau chiar de scris. Probele de control sunt de mai multe tipuri, dar pentru ca profesorul sa poata urmari evolutia însusirii notiunilor de baza la obiectul sau de studiu va folosi la începutul anului scolar proba initiala (predicativa, diagnostica) cu ajutorul careia poate obtine informatii privind cantitatea si calitatea cunostintelor de specialitate studiate în anii anteriori. La sfârsitul anului scolar se va folosi de catre profesor proba de progres. Aceasta va viza probleme mai detaliate, dar diverse, din materia ce a fost parcursa în anul scolar respectiv. Se poate face verificarea prin întrebari deschise de genul: mentionati sistemele de cristalizare ale mineralelor, mentionati care sunt principalele minerale ce compun clasa halogenuri, precizati structura interna a Pamântului, precizati principalele modalitati de fosilizare, care sunt plantele ce au generat zacaminte de carbuni ale perioadei carbonifere?, care sunt principalele caracteristici ale clasei Aves?, prezentati schematic structura divizata a litosferei, etc. Profesorul va selecta din multitudinea de probleme pe acelea care sunt considerate ca reprezentând un grad de dificultate mai mare pentru elevi. Proba initiala si proba de progres permite profesorului sa vada în ce masura activitatea didactica pe care a desfasurat-o pe parcursul anului a fost sau nu eficienta. Dar profesorul realizeaza un autocontrol al eficientei activitatii depuse nu numai prin aceste tipuri de probe, ci prin toata activitatea de evaluare a însusirii cunostintelor, priceperilor si deprinderilor pe care o desfasoara ritmic si pe parcursul întregului an, el având posibilitatea de a interveni eficient si rapid în corectarea lipsurilor sesizate. METODICA PREDARII GEOLOGIEI Definitia metodicii Metodica este partea a didacticii generale. Ea studiaza metodele si formele de predare, învatare si evaluare, adaptate la specificul fiecarui obiect de învatamânt. Semnifica totalitatea metodelor si procedeelor folosite în procesul de învatamânt pentru transmiterea cunostintelor si pentru formarea la elevi a priceperilor si deprinderilor intelectuale si practice. Ea constituie un sistem complex si unitar de metode, procedee si mijloace care asigura predarea si însusirea de catre elevi a adevarului deja descoperit. Cuvântul deriva din grecescul methodos, care înseamna “drum spre…”, “cale de urmat” în vederea atingerii unor scopuri determinate; ansamblul demersurilor întreprinse în vederea obtinerii unor rezultate dorite; mod de urmarire, de cautare, de cercetare, de aflare a adevarului. Mai exact, în activitatea didactica metoda este o cale pe care profesorul o urmeaza pentru a-i face pe elevii sai sa ajunga la realizarea sarcinilor precizate; este pâna la urma, calea pe care profesorul o parcurge pentru a da posibilitatea elevilor sa gaseasca ei singuri, adeseori, calea proprie de urmat în procesul învatarii. Relatiile metodicii geologiei cu stiintele psiho – pedagogice Metodica predarii geologiei, la fel ca si metodicile altor obiecte de învatamânt, face parte din categoria disciplinelor pedagogice. Pentru a putea raspunde tuturor cerintelor didactice care alcatuiesc ansamblul normelor de predare si învatare, metodica trebuie sa apeleze nemijlocit la datele furnizate de disciplina la care se preda, geologia de data aceasta, disciplina care reprezinta un complex de discipline stiintifice, care, prin continutul si tematica abordata, poseda metode si sisteme proprii si caracteristice de predare, contribuind prin aceasta la perfectionarea principiilor pedagogice generale. Geologia ca stiinta asigura atât continutul metodicii, cât si a disciplinei de geologie ca obiect de învatamânt. C A P I T O L U L III. – GEOLOGIA ÎN LICEELE DE SPECIALITATE Mine-Petrol-Geologie Proiectarea activitatii anuale este menita sa ofere o perspectiva îndelungata asupra predarii disciplinei. Realizarea proiectarii anuale presupune: - definirea precisa a scopurilor instructiv-educative urmarite în predarea geologiei în conformitate cu programa scolara; - analiza structurii continutului si delimitarea unitatilor mari (capitole, teme) si succesiunea acestora în conformitate cu logica interna a disciplinei; - stabilirea ritmului de parcurgere a materiei, precizându-se numarul de ore atribuit fiecarei unitati; - distribuirea numarului total de ore pe activitati de predare-învatare: activitati practice, activitati de recapitulare, sinteza, excursii si evaluarea rezultatelor scolare. În continuare prezentam o schema orientativa pentru întocmirea proiectarii anuale si semestriale la disciplina “Geologie” clasa a XI-a. PROIECTAREA ANUALA Scoala Disciplina: GEOLOGIE Profesorul Clasa: a XI-a Semestru Capitole, teme Nr. ore Obs. I Cap.I. Obiectul geologiei si domeniile sale Cap. II. Elemente de fizica a Pamântului Cap. III. elemente de mineralogie Cap. IV. Elemente de paleontologie Cap. V. Elemente de petrologie (pâna la roci sedimentare) Evaluare semestriala 1 1 5 5 2 3 (o ora lucrari practice) II Cap. V. Elemente de petrologie (continuare) Cap. VI. Elemente de geologie structurala si geotectonica Cap. VII. Elemente de stratigrafie si geologie istorica Cap. VIII. Conservarea patrimoniului geologic în România. Evaluare finala 4 4 5 1 3 (o ora lucrari practice) Total 34 ore 26 ore predare- învatare 2 ore lucrari practice 6 ore recapitulare- evaluare PROIECTARE SEMESTRIALA Proiectarea activitatii semestriale consta în : - programarea temelor pe interval de timp; - stabilirea mijloacelor de învatamânt; - stabilirea unor activitati de recapitulare si evaluare; - stabilirea obiectivelor capitolului. Prezentam în continuare o schema orientativa de proiectare semestriala: Schema orientativa de proiectare semestriala Scoala Grupul Scolar Minier “Liviu Rebreanu” -Balan Disciplina: GEOLOGIE Profesorul Sándor Csaba Clasa: a XI-a Proiectare semestriala Semestrul I Nr. crt. Capitolul Obiective Nr. ore Perioada de realizare Mijloace de înv. Recapit. Evaluare Obs. 1 I. Obiectul geologiei. Cercetarea geologica Dobândirea unor cunostinte legate de domeniile geologiei 1 18-22 IX Manualul Evaluare dinamica 2 II. Elemente de fizica a Pamântului Dobândirea unor cunostinte referitoare la principalele proprietati fizice ale Pamântului 1 25-30 IX Planse cu structura interna a Pamântului Evaluare frontala 3 III. Elemente de mineralogie 1. Bazele cristalografice ale mineralogiei Dobândirea unui sistem de cunostinte referitoare la: - reteaua cristalina a mineralelor - asociatii de cristale - elemente de sistematica a mineralelor 1 2-6 X Plansa cu reteaua cristalina, cu tipuri morfologice de celule reticulare, cu tipuri de legaturi de retea Evaluare ritmica 4 2. Mineralogie sistematica 1 9-13 X Plansa cu principalele clase mineralogice si caracteristicile lor Evaluare dinamica orala 5 Clasa silicati 1 16-20 X Plansa cu modalitati de legare a tetraedrilor [SiO4]-4 Evaluare ritmica 6 Lucrare de laborator – identificarea principalelor minerale studiate 1 23-27 X Microscopie dupa esantioane de minerale si sectiuni Evaluare dinamica ritmica 7 Recapitularea capitolului 1 30 X – 3 XI Test Test de evaluare 8 IV. Elemente de paleontologie 1. Fosile si fosilizarea Dobândirea unui sistem de cunostinte referitoare la evolutia în timp a regnului vegetal si animal 2 6-18 XI Plansa cu tipuri de fosile Evaluare frontala 9 Paleontologie sistematica Regnul vegetal 1 20-24 XI Planse cu tipuri de plante fosilizate Evaluare dinamica 10 Regnul animal 1 27 XI – 1 XII Planse cu tipuri de animale fosilizate Evaluare frontala 11 Recapitularea capitolului 1 4-8 XII Test Test de verificare 12 Elemente de Petrologie 1. Procese si roci magmatice Dobândirea unui sistem de cunostinte referitoare la procesele si rocile magmatice si sedimentare. 1 11-15 XII Plansa cu principalele corpuri magmatice Evaluare ritmica 13 2. Procese si roci sedimentare 1 18-22 XII Planse cu modificarea clastelor Evaluare frontala 14 Recapitulare evaluare Aprofundarea cunostintelor 3 4 –25 I Test Munca în grup si teste Schema unui proiect didactic cuprinde în general urmatoarele: Disciplina: Clasa: Tema: (subiectul lectiei): Scopul: Tipul lectiei: Obiective operationale: - sa înteleaga si sa poata explica:…….. - sa analizeze: …… - sa-si însuseasca cunostintele referitoare la: …….. - sa execute: ………….. Metode si procedee didactice: - conversatia, demonstratia, explicatia, studiul de caz, etc. în functie de continutul ce trebuie transmis, de nivelul clasei, de obiectivele stabilite, etc. Forme de activitate: - activitate independenta individuala - activitate independenta pe grupe de elevi - activitate colectiva în toate etapele lectiei Mijloace de învatamânt: planse, harti, scheme, diagrame, diapozitive, filme didactice, folii pentru retroproiector, calculatorul electronic, etc. Desfasurarea lectiei Etapa Timpul Activitatea desfasurata de profesor si elev Metode si procedee didactice Moment organizatoric 2’ Verifica: - prezenta elevilor - daca este materialul didactic necesar lectiei Asigura climatul favorabil începerii lectiei Recapitularea cunostintelor teoretice 7’ Profesorul cere elevilor: - sa recunoasca …….. - sa raspunda la unele întrebari - sa prezinte detalii privind o anumita problema discutata - sa faca legatura între diferitele cunostinte pe care le au Conversatia euristica, problematizarea, deductia, etc. Prezentarea (trecerea la lectia noua) 5’ Profesorul face legatura între problemele discutate în lectia anterioara si cele care vor fi dezvaluite în continuare. Stimuleaza si trezeste interesul elevilor pentru lectia noua. Expunerea, demonstratia, problematizarea. Prelucrarea (lectia noua) 25’ Profesorul - cere elevilor sa…….. - explica - demonstreaza Sub îndrumarea profesorului elevii executa … Problematizarea, conversatia, demonstratia. Activitatea independenta sau pe grupe Fixarea 3-5’ Profesorul - remarca ….. - cere elevilor sa arate .. . Expunere, conversatie. Evaluarea 5’ Profesorul cere elevilor sa completeze în fisele individuale raspunsurile corecte privind … Profesorul corecteaza eventualele erori care s-au strecurat în întelegerea lectiei. Activitate independenta, individuala, explicatia. Tema pentru acasa 1’ Profesorul indica elevilor tema pentru acasa Explicatia În cadrul desfasurarii lectiei, o însemnatate deosebita din punct de vedere pedagogic si psihologic o prezinta în primul rând atentia pe care trebuie sa o acorde profesorul momentului organizatoric, O buna organizare a clasei pentru lectie constituie chezasia unei bune desfasurari a acesteia pâna la sfârsit. Acest moment presupune experienta si tact în vederea stimularii si mentinerii interesului pentru cunoastere a elevilor, prin anuntarea problemelor noi ce vor fi studiate în lectia respectiva prin reliefarea însemnatatii lor teoretice si practice. La fel de important este si momentul fixarii finale a cunostintelor, care uneori în practic unor cadre didactice se confunda cu o activitate care vizeaza exclusiv memoria. Gândind astfel, unii profesori când ajung la “fixarea cunostintelor” cer elevilor sa reia cunostintele în ordinea în care au fost predate. A pune accentul în fixare pe o reproducere mecanica a celor comunicate de profesor înseamna o activitate formala. Ceea ce trebuie sa urmareasca profesorul în acest moment al lectiei este de a-i determina pe elevi sa stabileasca legaturi functionale între cunostintele însusite în lectia respectiva si altele mai vechi. Este vorba, cu alte cuvinte, de o actiune pedagogica menita sa duca la constituirea unor sisteme mai largi, mai cuprinzatoare de cunostinte. Pentru acesta este indicat a-i pune pe elevi în fata unor întrebari care cer elaborarea unor sinteze, sau în fata unor sarcini de munca individuala, a caror îndeplinire indica stabilirea unei legaturi organice dintre cunostintele noi si cele vechi. În aceeasi ordine de idei trebuie sa atragem atentia si asupra importantei momentului comunicarii temei pentru acasa. Si aici trebuie înlaturat formalismul. Pentru aceasta etapa este necesar sa se rezerve un numar suficient de minute pentru a-i lamuri pe elevi asupra a ceea ce au de lucrat acasa pentru lectia viitoare. Pentru a înlatura unele neajunsuri pe care le presupune lectia în acceptia ei traditionala, ca de exemplu: insuficienta activizare a elevilor, aparitia unui sablonism în predare, sau unele dificultati care privesc tratarea individuala a elevilor si altele, este necesar ca lectia sa devina o forma supla, elastica în ceea ce priveste structura ei si sa se coreleze cu alte forme de organizare a procesului de învatamânt, cum sunt: excursiile si vizitele, lucrarile de laborator, activitatea pe grupe, practica productiva, formele extradidactice (cercuri stiintifice, lectura particulara, consultatiile si meditatiile, etc.) Proiect de activitate didactica Disciplina: Geologie Clasa: a XI-a Tema: (subiectul lectiei): Diageneze sedimentelor. Compusii si sistematica rocilor sedimentare – familia rocilor detritice si a celor precipitate. Scopul: Dobândirea unui sistem de cunostinte referitoare la diageneza sedimentelor, la componentii rocilor sedimentare, cu referire speciala la rocile sedimentare detritice si de precipitare, dezvoltarea reprezentarilor si a flexibilitatii gândirii elevilor. Tipul lectiei: mixt Obiective operationale: - O1 – sa defineasca procesul de diageneza - O2 – sa explice formarea rocilor sedimentare prin acest proces - O3 –sa precizeze componenti principali ai rocilor sedimentare - O4–sa cunoasca criteriile ce stau la baza clasificarii rocilor sedimentare - O5 – sa numeasca principalele familii de roci sedimentare - O6 – sa prezinte principalele tipuri de roci detritice si procesele ce au stat la baza formarii lor - O7 – sa prezinte principalele tipuri de roci precipitate si sa explice mecanismul formarii lor - O8 – sa recunoasca pe baza esantioanelor prezentate rocile detritice si pe cele precipitate - O9 – sa localizeze corect pe harta ariile de raspândire a diferitelor tipuri de roci detritice si de precipitare Mijloace de învatamânt: esantioane cu diverse roci sedimentare detritice si de precipitare, planse cu : “Efectele diagenetice în sedimentele cu substante organice”, “Efectele diagenetice asupra unor particule sedimentare”, “Clasificarea principalelor sedimente si roci clastice”, “Clasificarea sedimentelor si rocilor sedimentare de origine chimica”, “Harta geologico-economica a României”. Metode si procedee didactice: conversatia euristica, explicatia, demonstratia, problematizarea. Forme de activitate: - activitate independenta individuala - activitate independenta pe grupe de elevi - activitate colectiva în toate etapele lectiei Desfasurarea lectiei Secventele lectiei Obiective Continutul si strategia didactica Evaluare I. Organizarea clasei Notarea absentelor, pregatirea materialului didactic, asigurarea unui climat favorabil desfasurarii lectiei II. Verificarea lectiei anterioare Un elev va preciza titlul lectiei ce urmeaza a fi evaluata: “Roci sedimentare – factori si zone de sedimentare; formarea rocilor sedimentare” Întrebarile profesorului: - Care sunt factorii ce controleaza aparitia rocilor sedimentare? - Care sunt agentii ce contribuie la formarea rocilor sedimentare în mediul continetal si marin? - Care sunt principalele tipuri de procese care contribuie la formarea rocilor sedimentare? Aprecierea nivelului în care elevii stapânesc notiunile de: factori de sedimentare precum si capacitatea de selectie a notiunilor III. Lectia noua 1. Trecerea la lectia noua Sedimentele dupa ce s-au format si s-au acumulat sufera o serie de transformari. Astazi vom discuta despre aceste transformari care se produc prin procesul de diageneza. De asemenea vom discuta despre componentii mineralogici ai rocilor sedimentare si despre doua categorii petrografice de roci sedimentare: rocile detritice si cele de precipitare. 2. Anuntarea lectiei noi. Lectia noastra se intituleaza “Diageneza sedimentelor si formarea rocilor sedimentare”, “Componentii rocilor sedimentare”, “Sistematica si descrierea rocilor sedimentare – familia rocilor detritice si familia rocilor precipitate”. III. Predare învatare O1 O2 O3 O4 O5 O6 O7 O8 O9 1. “Diageneza sedimentelor si formarea rocilor sedimentare” Sedimentele clastice , precipitate si biogene prin îngropare pierd legatura cu mediul de formare si trec în noi conditii barice si termice, conditii care vor modifica asezarea particulelor, forma si dimensiunile lor, precum si compozitia lor chimica. Procesul de diageneza îl definim ca fiind reprezentat de totalitatea transformarilor de natura fizica sau chimica care favorizeaza trecerea sedimentelor în roci sedimentare. În cadrul procesului de diageneza se observa ca sedimentele au suferit urmatoarele transformari: reducerea porozitatii initiale, recristalizari si cresteri ale dimensiunii cristalelor, dizolvari partiale ale mineralelor instabile si aparitia unor minerale noi de neoformatie, etc. 2. “Componentii rocilor sedimentare” pot fi împartiti în trei categorii: a. minerale alogene, din afara bazinului de sedimentare reprezentate prin caste de: cuart, feldspati, mice, fragmente litie; b. minerale autogene, din interiorul bazinului reprezentate prin cristale de opal, calcit, aragonit, halit, gips, etc. c. bioclaste care pot proveni din interiorul sau din afara bazinului de sedimentare. 3. “Sistematica si descrierea rocilor sedimentare” Pentru a descrie si clasifica utilizam urmatoarele elemente caracteristice: forma si dimensiunea particulelor, natura mineralogica a lor, relatiile ce se stabilesc între particule precum si originea particulelor. În functie de aceste caracteristici au fost delimitate patru familii de sedimente si roci sedimentare: detritice (clastice), precipitate (chimice), organogene (biotice) si reziduale Întrebarile profesorului: Care sunt caracteristicile acestor procese? Sedimentele detritice sunt: grohotisul, pietrisul, nisipul si mâlul. Puteti preciza unde se întâlnesc aceste tipuri de sedimente? Care sunt elementele caracteristice proceselor chimice care duc la formarea rocilor precipitate? Aprecierea modului în care elevii sesizeaza transformarile diagenetice prezentate pe plansa Aprecierea modului în care elevii recunosc rocile detritice si precipitate din esantioanele de roci Aprecierea modului în care elevii fac corelatia între notiunile noi si cele predate anterior IV. Fixarea cunostintelor fundamentale din lectia noua O1 O2 O6 O9 Fixarea cunostintelor se va face pe baza testului care va cuprinde principalele notiuni predate. Aprecierea raspunsurilor si corectarea testului. V. Concluziile profesorului si notarea elevilor Se mentioneaza si noteaza elevii care au avut o participare activa la ora VI. Tema pentru acasa Pregatirea lectiei predate si colectarea de esantioane în excursiile ce vor fi organizate pe parcursul anului scolar ELEV: DATA: CLASA: TEST DE FIXARE A CUNOSTINTELOR LA GEOLOGIE 1. Definiti procesul de diageneza: …………………………………………………………... ……………………………………………………………………………………………….. 2. Completati spatiile goale: Prin diageneza : - porozitatea …………………………………………………………….. - sedimentele fin cristalizate, îngropate la adâncimi mari ……………… ……………………………………………………………………………………………….. - apa interstitiala poate provoca: 1 ……………………………………….. ……………… mineralelor instabile; 2. ……………….. granulelor; 3. înlocuirea ………………………….. 3. Precizati principalii componenti ai rocilor sedimentare: - a. …………………………………………………………… - b. …………………………………………………………… - c. …………………………………………………………… 4. Precizati rocile detritice necimentate si corespondentele lor cimentate: …………………………………………………………………………………………. …………………………………………………………………………………………. …………………………………………………………………………………………… …………………………………………………………………………………………. 5. Precizati pe harta României ariile de raspândire a rocilor precipitate: (pe harta numerele reprezinta subunitatile de relief , deci nu trebuie luate în considerare) PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICA Scoala: Grupul Scolar Minier “Liviu Rebreanu” – Balan Profesorul: Sándor Csaba Data: 17 Martie Disciplina: Geologie, Prospectiuni si Explorari Clasa: a XII-a a. Subiectul lectiei: Determinarea compozitiei granulometrice si a coeficientului de uniformitate la unele roci sedimentare detritice b. Scopurile instructiv-educative ale lectiei: formarea deprinderilor de a determina în mod practic compozitia granulometrica a rocilor detritice, dezvoltarea capacitatii de analiza si sinteza, dezvoltarea spiritului de echipa. c. Elemente esentiale de continut: elevii vor determina compozitia granulometrica a trei probe prin metoda cernerii. Materialul analizat se va spala mai întâi de liant, iar materialul ramas pe sita se usuca în etuva la temperatura de 105 C, dupa care se trece printr-un set de ciururi cu diametrul ochiurilor de 3, 4, 5, 6, 8, 10, 15, 20 mm si printr-un set de site cu diametrul ochiurilor de 2; 1,5; 1; 0,75; 0,50 , 0,2 ; 0,1; 0,075; 0,06 mm, sitele fiind asezate în ordine descrescatoare a ochiurilor, la partea superioara cele cu ochiuri mai mari si la partea inferioara cele cu ochiuri mai mici. Apoi vor cântarii fractiunile ramase pe sita si vor calcula în procente din greutatea probei totale. Rezultatul analizei îl vor exprima grafic, sub forma de curba granulometrica, histograma sau diagrama ternara. Cu ajutorul curbei granulometrice vor determina coeficientul de neuniformitate Un. d. Obiectivele operationale corespunzatoare continuturilor esentiale: - O1 – sa explice de ce este necesara cunoasterea compozitiei granulometrice si a coeficientului de neuniformitate; - O2 – sa precizeze care sunt metodele prin care se poate determina compozitia granulometrica; - O3 – sa utilizeze corect aparatura din laborator (sistemul de site, balanta analitica, etuva, etc.); - O4 – sa stapâneasca corect sistemul de calcul al fractiunilor granulometrice, ca procente din greutatea totala a probei; - O5 – sa întocmeasca corect curbele granulometrice pentru probele date; - O6 – sa calculeze corect coeficientul de neuniformitate; - O7 – sa încadreze corect rocile analizate la clasele de roci corespunzatoare în functie de compozitia granulometrica; - O8 – sa întocmeasca diagrame ternare si histograme pentru probele analizate; - O9 – sa colaboreze cu colegii din echipa astfel încât activitatea sa se desfasoare eficient; - O10 – sa utilizeze corect terminologia de specialitate. e. Strategia didactica: - metode didactice: conversatia euristica, explicatia, demonstratia, problematizarea; - mijloace de învatamânt: probe de roci sedimentare detritice de diferite tipuri, seturi de ciururi si seturi de site, apa distilata, etuva, balanta analitica, greutati , planse cu diverse curbe granulometrice tip pentru diferite tipuri de roci, plansa cu reprezentarea curbei granulometrice si a histogramei, plansa cu diagrama ternara. f. Evaluarea cunostintelor: se va face la sfârsitul activitatii prin observarea modului în care elevi au întocmit curbele granulometrice, histogramele si diagramele ternare. g. Bibliografie: manualul de “Geologie, prospectiuni si explorari” Clasa a XII-a. DESFASURAREA LECTIEI Secventele lectiei Obiective Continut si strategie didactica Evaluare I. Organizarea clasei Se noteaza absentele, se verifica materialul didactic, se asigura un climat favorabil desfasurarii lectiei II. Verificarea lectiei anterioare Verificarea se va face printr-o conversatie frontala. Subiectul verificat va fi “Greutatea specifica”. Elevii vor trebui sa defineasca si sa stabileasca cum se determina greutatea specifica absoluta; greutatea specifica aparenta; greutatea volumica în stare umeda si greutatea volumica în stare saturata. Se va aprecia capacitatea d selectie si sinteza a elevilor, precum si capacitatea de redare corecta a notiunilor învatate. III. Lectia noua 1. Trecerea la lectia noua Astazi vom studia o proprietate a rocilor sedimentare detritice, proprietate care ne va permite sa le clasificam din punct de vedere al dimensiunilor granulometrice ce le compun. 2. Anuntarea lectiei noi Este vorba despre determinarea compozitiei granulometrice si a coeficientului de neuniformitate la rocile sedimentare – detritice. (Se noteaza pe tabla titlul “Determinarea compozitiei granulometrice”). 3. Predare-învatare. Elementele esentiale de continut O1 O2 O3 O4 O5 O6 O7 O8 O9 O10 Pentru încadrarea corecta a unei roci (ca material de constructie sau ca teren de fundatie ) în una din categoriile: argile, prafuri, nisipuri, pietrisuri, trebuie cunoscuta marimea si cantitatea procentuala a particulelor componente. Aceasta se face prin intermediul analizei granulometrice. În functie de natura rocilor si marimea particulelor componente se utilizeaza doua metode: a. prin cernere pentru rocile fara coeziune si cu dimensiunile particulelor mai mari de 0,06 mm; b. prin sedimentare pentru rocile cu coeziune mica sau mare si cu dimensiunile particulelor mai mici d e 0,06 mm, respectiv 0,075 mm. Astazi ne vom ocupa de “Analiza granulometrica prin cernere”. În continuare se prezinta elevilor modul de realizare al acestei analize: masurarea unei cantitati de cca. 50 g de proba (nisip fin); spalarea pe site pentru separarea de liant; uscarea în etuva la 105 OC a materialului ramas; cernerea materialului prin ciururi; cernerea materialului prin site; cântarirea fractiunilor ramase pe sita; calculul procentului din greutatea probei; construirea curbei granulometrice prin unirea într-o curba continua a punctelor de pe diagrama. Dupa obtinerea curbei granulometrice si utilizând plansa curbelor granulometrice tip, pentru diferite roci, se face încadrarea rocii Calculul coeficientului de neuniformatate se va face utilizând curba granulometrica. Coeficientul serveste la clasificarea rocilor în roci uniforme; roci cu uniformitate medie si roci neuniforme. Realizarea histogramelor prin unirea segmentelor. Se apreciaza modul în care elevii : explica termenul de “coeziune”, cunosc rocile fara coeziune: nisip, pietris; rocile slab coezive: praf, argile nisipoase; rocile coezive: praf argilos, argile, marne. Pe parcursul activitatii elevilor profesorul observa modul în care echipele desemnate de câte 4 elevi reusesc sa-si organizeze eficient munca si modul în care efectueaza analizele. Observa corectitudinea masuratorilor. Se apreciaza corectitudinea efectuarii curbelor granulometrice. Se urmareste corectitudinea încadrarii rocii la o anumita clasa granulometrica. Se apreciaza modul în care elevii determina coeficientul de neuniformitate si clasifica rocile cu ajutorul sau. IV Fixarea cunostintelor fundamentale din lectia noua Lucrarea de laborator care are ca scop determinarea granulometriei unor probe sedimentar-detritice se va executa de întreaga clasa care va fi împartita în grupe de 3-4 elevi. Elevii îsi vor însusi notiunile odata cu efectuarea lucrarii, iar la sfârsit se va face o trecere în revista a principalelor evenimente ale lectiei Se urmareste pe parcursul lectiei ca elevii sa-si însuseasca si sa stapâneasca corect notiunile predate. V. Concluziile profesorului si notarea elevilor. În urma verificarii diagramelor realizate profesorul apreciaza daca elevii si-au însusit (sau nu) tehnica de lucru pentru determinarea fractiunilor granulometrice si întocmirea graficelor prin care se reda granulometria rocilor. Se noteaza elevii cei mai activi si cele mai bune lucrari. Se evidentiaza valoarea practica a cunoasterii granulometriei si a coeficientului de neuniformitate. VI Tema pentru acasa Se dau elevilor mai multe tabele în care sunt trecute fractiunile granulometrice ale diferitelor roci sedimentar-detritice sipe baza lor ei vor întocmi curbe granulometrice, histograme, diagrame ternare si vor calcula coeficientii de neuniformitate clasificând rocile analizate. Pe parcursul lectiei, schema de desfasurare ramâne pe tabla si, eventual, se vor trece unele masuratori determinate de elevi. Oglinda tablei DETERMINAREA COMPOZITIEI GRANULOMETRICE Compozitia granulometrica = marimea particulelor si distributia procentuala a fiecarui sort de particule. Metode de determinare: a. prin cernere – roci necoezive (nisip, pietris) cu d > 0,06 mm b. prin sedimentare – roci slab coezive (praf, argile nisipoase) cu d < 0,06 mm - roci coezive (praf argilos, argile, marne) cu d < 0,075 mm Analiza granulometrica prin cernere: 50 g proba – se spala, se usuca în etuva la 105 *C si se cerne prin site cu diametrul ochiurilor variind între 20-0,06 mm. - se cântaresc fractiunile de pe fiecare sita si se calculeaza procente de greutate Proba nr. Diametrul ochiurilor sitei Greutate (gr) % din greutate Calculul Un si clasificarea probei în functie de compozitia granulometrica 1 1,5 0,35 0,7 Un = 2 1 0,55 1,1 Un = 3 0,8 0,2 1 Un = BIBLIOGRAFIE 1. Almasan, B. et col (1986) - Studiu complex al conditiilor geologice si minerale ale zacamântului pirito-cuprifer de la Balan, în vederea optimizarii metodelor de exploatare. Universitatea Bucuresti 2. Atanasiu, I.S.(1928) – Cercetari geologice în împrejurimile Tulghesului. Anuarul I.G.al R.S.R. , vol. XIII, 1928. 3. Bancila, I., (1958) – Geologia Carpatilor Orientali – Ed. St. Bucuresti. 4. Bercia, I., Bercia, E., Krautner .H.G. (1966) – Unitatile tectonice structurale si stratigrafice a formatiunilor metamorfice din zona Cristalino-mezozoica a Muntilor Bistritei, D.S. vol III/1. 5. Chelarescu, A. (1939) – Note sur legisement cuprifere Balan. (Transylvanie) C.R.Inst. des Sci.Romanie, Acad. Des Sci III./2 6. Codarcea, D. (1967) – Noi date asupra stratigrafiei terenurilor cristalofiliene din România. Studii si cercetari Tom.12 Bucuresti. 7. Margareta Albert, Fekete A. (1968) – Contributii la cunoasterea zacamântului cuprifer de la Balan. Rev. minelor XIX, 10 8. Fekete, A, et colab. (1982) – Rezultatele geologice obtinute în perioada 1976-1982 si perspectivele zacamântului Balan în perimetrele Minei Centrale si Fagul Cetatii Balan 9. Földváry, A., Pantó, G. (1950) – Balánbánya környéke, bányageológiai viszonyai – Magyar Áll. Földt. Int. Évi Jelentése, Budapest 10. Gheorghiu, C. (1958) – Consideratiuni asupra genezei unor acumulari de sulfuri metalice în sisturile cristaline din R.P.R. Anal.Univ:Bucuresti, seria st.nat., 19 11. Giusca, D. (1974) – Petrologia rocilor endogene Ed.Technica, Bucuresti 12. Gurau,A. (1969) – studiul structural si genetic al zacamântelor metalifere din sisturile cristaline ale Carpatilor Orientali, D.S. vol.IV/2 13. Iliescu, V., Codarcea,D. (1964) – Contributii la cunoasterea continutului microfloristic al complexelor de sisturi cristaline din Carpatii Orientali, Sedinta stiintifica a Inst. Geol: Bucuresti 14. Imreh, I. (1987) – Geochimie. Ed. Dacia, Cluj-Napoca 15. Jakab, Gy. (1974) – Studiul geochimic al sisturilor epimetamorfice din seria de Tighes. Zona Gheorgheni, D.S.vol. X/1 16. Koch, S., Sztrókay, K., I. (1986) - Ásványtan, I-II, Budapest 17. Krautner,G.H. (1965) – Consideratii genetice asupra zacamintelor de sulfuri complexe din Cristalinul Carpatilor Orientali. St.cerc. geologice 10.1 18. Krautner, H.G. et col. (1976) – Studiul mineralogic si geochimic al zacamântului cu sulfuri polimetalice Balan. I.G.G. Bucuresti 19. Krautner, H.G. et col.(1986) – Studiul formatiunilor metamorfice din zona Balan în vederea extinderii spre sud a zacamântului Fagul Cetatii, I.G.G. Bucuresti 20. Kubovics, I. (1986) – Kozetmikroszkópia. Tankönyvkiadó Budapest 21. Marosi, Z. (1986)n- Contributii privind distributia elementelor minore în zacamântul cuprifer Fagul Cetatii Balan 22. Mârza, I. (1982) – Geneza Zacamintelor de origine magmatica, Ed. Dacia Cluj-Napoca 23. Muresan, I., Lucretia Gherghari, Bedelean.I. (1986) – Determinator de minerale, I, II, Univ. din Cluj-Napoca 24. Muresan, M., (1967) – Structura tectonica a partii de sud s zonei cristalino-mezozoice din Carpatii Orientali, Acad. RSR, Studii si cercet. Geol.geofiz. 2/1 25. Muresan, Maria, Pop, Doina, Maston M. (1987) – Studiul mineralogic si petrografic al rocilor porfirogene din perimetrul minier Balan – Balan 26. Petrulian, N.,Steclaci, (1971) – Studiul mineralogic al minereului de la Balan. St.Cercet. geol. Geogr. Seria Geol. 27. Petrus, I., Jakab,Gy: - Carpatii Orientali, formatiuni endogene. Gheorgheni (1982) 28. Popescu, C.Gh, (1967) - Asupra raporturilor structurate dintre mineralele metalice si nemetalice din zacamântul Balan. Rev.Min.XVIII.12 29. Popescu C. Gh. (1971) – Retromorfismul sisturilor cristalinae din zona zacamântului, semnificatia sa geologica si metalogenetica. Anal. Univ. Bucuresti, Ser. Geol. XX 30. Popescu, C.Gh. et col. (1971) – Nota asupra continuturilor de N si cobalt în unele pirite din Cristalinul Carpatilor Orientali. Anal: Univ: din Bucuresti, Seria Geol. XIX.XX. 31. Popescu, C. Gh. (1974) – Studiul formatiunilor cristaline cu sulfuri metalice din zona Balan. M.M.P.G. – Oficiul de documentatie, de publicatii tehnice, Bucuresti 32. XXX – Raportul geologic al I.M. Balan (1984) 33. XXX – Raportul geologic al I.M. Balan (1988) 34. XXX – Raport preliminar privind rezultatele cercetarilor geologice si fundamentarea perspectivei în extinderea perimetrului de exploatare de la Balan (1987) I.G.G. Bucuresti 35. Sahama,G., Rankama, . (1977) – Geochimie, Ed. Tehnica, Bucuresti 36. Savu,M., Vasilescu Al. – Contributii la cunoasterea rocilor porfiroide si zacamintele de sulfuri asociate sisturilor cristaline din regiunea Baia Borsa, Maramures, 1958 37. Seclaman, M. (1975) – Determinator pentru rocile magmatice si metamorfice, Ed. Tehnica, Bucuresti 38. Urade, T., Sato, T. (1978) – Kuroko deposites of the Kosaka mine , North East Honshu, Japan. Products of Submarin Hot Springs on Miocen Sea Floor. Econ. Geol.,73,2, 161-179 39. Vendel, M. (1959) – A közet meghatározás módszertana, Akadémiai Kiadó, Budapest 40. Zlatorova,F., Muresan, M., Ditulea, Gh. (1970) – Studiul unor roci gabbroide metamorfozate din seria de Ielova, zona Camenita, Banatul de SV.

Vissza az oldal tetejére!

 

ördögborda.hu - copyright 2017 - minden jog fenn tartva - created by AE , lately by SöCsö